Rozul … mă minte.

Uneori, te trezești purtând în cârcă un dor aproape kilometric. Unul, ce pornește din cel mai adânc punct al tău și se târăște aproape tragic, mult înafara ta. Și, realizezi că nu știi cum ai putea să-l descâlcești să nu ți se împiedice ziua în revărsarea lui. Neputința – întotdeauna ea – te lasă prost în fața lui – a dorului – și rămâi împiedicat până si în vise. Constați in final, ca dorul e atotputernic, nelasându-ţi nici cea mai mică șansă de al învinge.

Îți rămâne doar vânataia câștigată în urma căzăturii. Un fel de premiu de consolare. Și un mănunchi de lalele.

Reclame

(Ne)cuvinte (2)

silence

Sunt cu sufletul întors o dată pe față și de mai multe ori pe dos.

Dacă m-ai privi, ai spune că sunt atentă … atentă pana departe! În realitate, nu sunt atentă nici măcar la mine ….

Mintea mea – mă rog – capul, mi-e complet neoxigenat si plin până la refuz de necuvinte.

(Încă un (ne)cuvânt în plus și dau pe dinafară!)

Poate un surâs anemic … poate o lacrimă sărată … poate o sclipire în coltul ochiului stâng … poate o îmbrățișare …

Pot să mă aștept la orice. (Ne)cuvintele mele sunt extrem de … spontane.

Privirea mea  – rătăcită în frunzișul decolorat al iernii – scotoceşte după ceva.

(Probabil după tine …)

Da. Știu. E încăpățânată! I-am spus de prea multe ori că nu te va găsi nicăieri!

E nebună, ce vrei?! Las-o așa!

În definitiv, mă ține ocupată …. (ne)atentă la mine ….

Trupul meu, stă scufundat într-o hibernare cel puțin ciudată.

Refuză exprimarea oricărui gest.

Nu se mișcă nici un centimetru mai încolo, nici în fața celui mai năpraznic ger…

(S-ar părea ca îi priește iarna.)

Inima … mi-e sloi de gheață, și ea.

Înțepenită între ieri și mâine.

Ai zice, privind-o, că nimic n-ar mai putea-o dezgheţa! Veac!

Totuși … o data la trei ceasuri – zvâgneşte mut. Am nădejde că-și va reveni!

Altfel?!

Trăiesc … în afara timpului, undeva …dincolo de el, într-un spațiu populat în mod excepțional de (ne)cuvinte!

Îmi scald ziua – într-o tăcere verde – inspir aer proaspăt și desenez (ne)întâmplări!

Sunt bine.

Doar sufletul mi-e întors. O data pe față … si mai multe ori pe dos!

Te strădui?!

image

 

Desenează-mi ditamai luna pe cerul gurii,
…. o vreau albastra cu ochi căprui!

A…sa o faci neapărat sa zâmbească!

Daca-i trista, decupează-i lacrima într-un pahar de vin și stropește-i coltul genei cu praf gălbui…

Spune-i ca poate fi regina nopții în fiecare seara, dar ziua…
Ziua, vreau sa fie zâna mea!

Vreau sa-mi stea martora secundelor în care zbor în cârca zmeului, despicând vata de zahar a norilor, în mii de fluturi imaculați.
Vreau sa-mi susțină pe vârful degetelor, entuziasmul drumeției fără sfârșit,
Sa-mi fie frunzișul crud al primăverii… și omătul pufos în miezul iernii.

( Vom respira sincron, toate iubirile…)

Desenează-mi ditamai luna…
Pune-i pe buze ruj trandafiriu iar în sprâncene, sădește-i spice de grâu….
Daca nu ți-e greu, lipește-mi ici și colo steluțe.
… da-le un luciu argintiu!
A… sa o faci neapărat fericita!
( zânele sunt întotdeauna fericite )

Desenează-mi ditamai luna…
De jur împrejur, colorează-mi oceanul vălurit în nuanțele toamnei!
Da! Vreau sa respir arămiul ei inconfundabil!

Desenează-mi ditamai luna…
… o vreau cu brate puternice! Blande și puternice!
Știu! Mai greu… Dar te rog eu, încearcă!
Vreau sa ma ma sufoc, abandonând și ultima gura de aer, într-o îmbrățișare…
Îmbrățișarea ei!

Daca poți!
Daca nu … zdrobește-mi praf de creta și ninge-mi visele pe trotuarul din fata casei!
Așează-mi cerul deasupra capului și lasă-mi timpul sa umble hai-hui!

Din plictiseala, la un moment dat, îmi va desena el …
Harta unui vis în care, luna mea albastra cu ochi căprui, va zgudui cerul!
Nu cu tunetul unui fulger ci cu un zâmbet îndrăzneț … cu click!
Am nădejde!

That’s all … and nothing more!

…  și vine o zi, un ceas, un minut, o secunda, în care îngenunchezi în fata propriului suflet, acceptând un adevăr simplu …și pur. Unul, care spune ca niciodată nu vei putea controla o alta persoana, afara de tine. Si-atunci, renunti …

Tăcut … îngropi speranța în spatele genelor, ridici fruntea în direcția soarelui, renunti sa-ți mai asculți propriile bătăi ale inimii, iți ierți îndrăzneala de-a crede ca se poate cată vreme iți dorești … și-accepți secundarul ce spune … atât și nimic mai mult.

Într-o zi …

… te voi privi în ochi… Îndelung … cu tot sufletul!

( N-am să te-a ating, de teamă să nu te strici! )

( N-am să clipesc, de teamă să nu te pierd! )

O secundă. Două. O eternitate.
Știi?! …. Viața, mi te-a furat pe nesimțite. Da. 

Mi-a lăsat în schimb, glasul …

Un rest cinstit, ar spunea ea.

Dar … nu-mi ajungi decat pe un vârf de veac.

Lăcomie? Nu.

Sete nebună de-a iubi.

De-a iubi cum știu. Cu tot ce am.

( ironic )

Iubim egal, dar în direcții opuse.

Visăm, deopotrivă …

Tu o faci în culori – vreme ce eu – trasez în creion – umbre cenușii …
Într-o zi,  poate într-un alt veac …

Te voi privi în ochi!

Îndelung … cu tot sufletul!

… so tired!

image

… si vine o zi în care, oboseşti.
Oboseşti să mai mergi pe vârful picioarelor. În fața sau în spatele cuiva.
Obosești să pleci capul, să spui „iarta-mă” … să înghiți în sec toate măgăriile unei lumi … fără cap și coadă.  
Oboseşti să te pui în slujba ei și să te uiți pe tine undeva în josul unei liste interminabile de priorități.
Oboseşti să îți înghiți vorbele.
Oboseşti să te mulțumești cu jumătăți de măsură, cu jumătăți de iubiri… cu frânturi de vise.

Oboseşti să te sprijini mereu pe acest „poate cândva”.
Oboseşti să cari în spinare poveștile altora, grijile altora, pasiunile altora.

… și vine o zi! Una în care… vrei exclusivitate!

Una în care să poți să pui jos rucsacul ticsit cu dezamăgiri si amânări.
O zi … și o viață în care să poți să fi liber!
O zi în care … să poți să rosteşti cu voce tare, răspicat, fără pic de reținere, toate cuvintele ce n-au făcut altceva până atunci, decât să zacă într-un colț al inimii.
O zi … fără regrete!

O viață a ta.
Cu tine și despre tine!

Ordinary Miracle

Ne-am obișnuit sa consideram miracol – doar fenomenul extraordinar – spre exemplu, mersul pe apa, înmulțirea pâinii, a vinului, vindecările trupești inexplicabile …

Totuși, consider ca îl trăim zilnic, fără măcar sa fim conștienți de el.

Personal cred ca in orice creştin se întâmplă un miracol atunci când, apropiindu-se de ceilalţi prin dragoste, simte cum se aproprie de Dumnezeu.

Si mai cred ca Dumnezeu a înfăptuit miracol prin înviere şi a dăruit oamenilor iubirea şi iertarea pentru a înfăptui ei înşişi miracole!

Fiecare zi pe care o trăim, este un miracol.

Cerul albastru, muntele, marea, mireasma florilor, rodul copacilor, lumina din ochii unui copil … proprii noștri ochi….

O mamă singură care are două slujbe şi îşi face timp să îşi ducă fiul la antrenament, ăsta e un miracol. Un adolescent care spune „Nu” drogurilor şi „Da” educaţiei, ăsta e un miracol!

Viaţa e plină de surprize pe care le descoperim în funcţie de evoluţia personală.

Putem descoperi numai întâmplări nefavorabile, neplăcute, primejdioase atunci când nu ştim cum să scăpăm de răutăţi, când suntem la începutul evoluţiei şi nu conştientizăm că orice întâmplare cu un aspect aparent negativ este o lecţie sau o resursă benefică evoluţiei personale.

Atunci când tot ceea ce ni se întâmplă pare a fi spre binele nostru, deja simţim ca trăim într-o altă realitate în care totul e o surpriză, o binefacere. Nu-i asa?

Tu cum vezi lucrurile şi întâmplările din viaţa ta? Dar oamenii, ei cum sunt?