A true love story (2)

În zilele ce au urmat, discutaseră mii de variante despre unde și cât și cum ar trebui procedat, astfel încât inima nebună purtătoare de ochi negri să poată păcăli in vreun fel moartea. Și pentru că nu au reușit sub nicio formă să descopere (încă) formula magică, au hotărât de comun acord, ca deocamdată, să permită vieții să curgă …

Așadar, într-o zi pe când Ochi Căprui abia terminase de mâncat ditamai porția de cartofi prăjiți, aude ţârâitul telefonului. Cu burta plină și fără nicio picătură de entuziasm, răspunde.

– Alo, da?

– Da! Câtă promptitudine, Ochi Căprui! Nici nu știi ce mult mă bucur. Pune-ți ceva lejer pe tine, în 10 minute sunt în fața blocului!

– Plecăm undeva?!

– Cât vedem cu ochii! Hai … să nu mă faci să aștept mult, da? 

– Ihi – răspunse. Și deși în urmă cu două minute jurase că nimic n are să i întrerupă siesta, se trezi brusc cu inima bătând în coșul pieptului – gata sa-l facă țăndări – de nerăbdare să petreacă alături de Ochi Negri. 

Așa că, își desenase un zâmbet cu rujul mat, îmbrăcase rapid bluzița galbenă, blugii și sandalutele mov. Zece secunde mai târziu, cobora în viteză cele trei etaje. Câte două-trei trepte deodată! Până când … ateriză forțat în ușa vecinului de la unu! Mda…Sunetul bubuiturii, o trezise la realitate. Și durerea resimțită în urma coliziunii. Totuși, se ridicase rapid. N-avea timp de au și vai. Așadar, diminuând semnificativ viteza, ajunsese într-un târziu în mașină.

– Ce-ai pățit, iubire? – întrebase Ochi Negri, văzând mutrişoara chinuită și bosumflată a Ochilor Căprui.

– Aterizare forțată- n cap, fix în ușa vulturului. O nimica toată …

– Nu creeeeeed!

– Ba să mă crezi! Si vezi, fă cumva și nu mai râde! Încă mă doare …

– Da. Ai dreptate – rostise cu mare seriozitate Ochi Negri. E de plâns. Am pe undeva șervețele, mi le dai te rog?

– Pentru?!

– Muci?! Știi tu … multe lacrimi …

– Te distrezi pe seama mea! Unde plecăm?

– Carmensita face gogoși. Mergem să i le mâncăm!

– Mi se pare corect! – rostise Ochi Căprui. Și-apoi zâmbise. Cu toată inima. Și îi zâmbise înapoi și Ochi Negri.

Un pupic scurt… și porniră. Șoseaua părea destul de lejeră. Afară … nici prea-prea, nici foarte-foarte. Un vânt mai aspru și câteva berze scotocind după hrană. Își povesteau rând pe rând din amănuntele zilei. Fericirea le-a fost acompaniata pe tot parcursul drumului de aceste acorduri sârbești pe care le adorau. Kunem se!

Gogoșile așteptau fierbinți, în mijlocul măsuței de lemn lucrată manual. Carmensita părea ocupată să-și retușeze oja, așezată totuși comod, în fotoliul alăturat măsuței cu păcătoasele alea prăfuite meticulos cu zahăr.

– Bucuroasă de oaspeți, iubita?! – rosti Ochi Negri, abia păşind în holul ticărit cu plante care mai de care mai mari și mai frumoase. Am venit după miroooos!
– Nu creeeeeed! Deci voi chiar ați venit?!

– Am venit, dară! Ochi Căprui abia așteaptă sa mănânce de-alea cu cocos!

– Da măh … Am! Două!

– Doar două?! – întrebă cu ochi mici și foarte mirați, privirea căpruie. Adică, am parcurs 43 de km pentru două gogoși amărâte?!

– Oh … îmi pare cu regret! Nici nu știi cât! – zise Carmensita cu o mutrișoară roşcovană, aproape perfectă! Ați venit pe jooooos?!

– …. de la poartă până-n casă, dară! Ditamai efortul! – glumi in felul său specific, Ochi Negri. Ne faci un ceai?!

– De mentă cu lămâie! Bucuroasă! Haideți la bucătărie. Bănuiesc că aveți chef și de-o țigară … Nu-i chiar simplu sa mergi pe jos atâta cale!

– În sfârșit un om capabil să ne înțeleagă și pe noi! Cine-ar fi crezut! – chicoti Ochi Negri, fix în clipa în care luase loc lângă fereastră. Aproape că ne pierdusem speranța, știi tu?

– Da, are dreptate! Cred că ar trebui să ne mutăm la tine! – zise Ochi Căprui. Gătești dumnezeiește iar în bucătăria asta miroase a Rai aproape permanent! Iti confiscăm și dormitorul și gata!

– Și gata ce? – se miră roşcovana.

– Gata! Ne faci flotantul și devenim chiriași cu acte-n regulă! – glumi Ochi Căprui. Desi, îți spunem sincer, noi preferăm să fim musafiri! Rămâne cea mai mișto meserie de pe fața pământului!

(va urma)

Reclame

Spovedanie (14)

…În sfârșit am trecut peste. Peste noi. Dincolo de noi. Nu voi nega faptul că încă mă dor toate. Cum aș putea uita chinurile tale care au condus înspre acel teribil sfârșit. Veac! Dar îl accept. Și știi? Mi-a luat atât de mult să depășesc lipsa asta de tine, nu pentru că aș fi fost un om slab ci pentru că am crezut cu toată inima, în lumea noastră roz. Mi-a fost bine acolo. Am crescut în timp ce tu mă iubeai! 

(As vrea să știu că te mândrești cu mine)

S-ar putea să fi uitat unele lucruri – tu ziceai că într-o zi îmi voi uita pe undeva capul –  dar n-am să uit niciodată dragostea din glasul tău. A fost ca un leagăn ce m-a purtat dincolo de răutate, dincolo de invidie, dincolo de ură, dincolo de tristețe. Dincolo de orice.

Am trecut peste. Peste un trecut al nostru. Un duet absolut superb! Și știi? Am fost fericită! Iubirea ta mi-a potolit orice foame și mi-a stăvilit orice sete. Mi-ai fost nasturele lipsă, așa cum mai ziceai tu. Ți-am fost petecul de entuziasm și tinerețe. Ne-am încălzit sufletele reciproc și-a fost atât de bine!

Am trecut peste. Peste noi. Dincolo de noi. Si știi?! Voi rămâne cu gândul că în urma noastră, a rămas un plăcut parfum al iubirii. Iubire trăită dincolo de spațiu și timp!

Rhea… și nea cântarul.

Ghici lume, ghici?! Rhea se afla, în plin proces de … slăbire!!! Zăăău!

(Ii s-au cam adunat gândurile unele peste altele și-o ia cu amețeli- zice ea – când se mai îmbrățișează cu nea cântarul.)

Am încercat sa-i spun ca ar putea, de exemplu, să nu-l mai îmbrățișeze atâta, dar cică, neh … nu se desparte ea așa ușor de el! Au o relație specială și n-ar vrea în ruptul capului sa-l dezamăgească, doar dintr-un moft de-al meu.

Oricum – asta v-o zic doar vouă – io nu-l prea plac pe nenea ăsta de zicea ea ca au dezvoltat o relație specială. Nu pot …și gata! Are o vranjeala în el de zile mari …

Îl aud șoptindu-i despre ditamai dorul, care ar cam trebui micșorat  … il aud vorbindu-i despre nesomn, la care ar cam trebui sa renunțe  … și l-am auzit de vreo două ori, reproșându-i doza prea mare de dragoste pe care o servește în fiecare dimineața la micul dejun! Mi se pare ca se cam bagă cu nasul unde nu i-ar fierbe oala …

Deh … Rhea, pe de alta parte, e amorezată de el și îl ascultă întocmai!

E surdă, oarbă, mută …

Se poartă de parcă ar fi pe baterii, iar acest domn nesuferit, o mânuie cu mare talent, de la cel mai neînsemnat buton al telecomenzii.

Toată ziua, îmi toacă mărunt răbdarea … a adoptat un nou regim de viață, și e mulțumita până în pânzele albe de el!

De regim, da! ( de mister cântar, să nu mai vorbim)

Si pentru ca mi-e maxim ciudă pe ea, vă voi spune și vouă, The Big Fucking Secret …

(Să nu care cumva să vă treacă prin minte să mă dați de gol)

Noah … pixul și hârtiuța, repede!

6964096978_95bb5e6bda

Mic dejunmusai fructe! Ea a înfulecat azi dimineață – kiwi – voi îl puteți înlocui cu ce va pica mai bine. Dar, musaaai sa fie fruct și musai sa fie glazurat! Da????

soup-3

Prânzul – supa crema de ciocolata! Ea a servit-o simpla, voi dacă vreți puteți adăuga – după gust – câteva alune,  3 – 4 sâmburi de nuca, migdale … 

333210109_3bb11f8d26

Cina – o salata! Tot de ciocolata! Aici, aveți liber sa combinați, după pofta, cam tot ce va trece prin cap!

Ah … aproape ca uitasem. Intre mese, se consuma – obligatoriu – Coca-Cola! Minim 2 litrii pe zi!

Cel mai horror regim ever! Nu-i asa????

Mda! Stiuuuuu! Am încercat sa-i spun treaba asta și Rheei, dar a devenit imuna în fata cuvintelor mele! Nu vrea, nu poate, nu ma AUDE!

(Help?????)

Sport extrem

Nu pot deosebi stânga de dreapta, nu știu aproape niciodată să deosebesc binele și răul, adevărul de minciună … totuși îmi plac extremele! 

Îmi plac supele fierbinți, băuturile foarte reci, culorile calde, nuanțele seci…și mirosul aproape scârbos ce-mi pătrunde intreaga simțire în fața hliziţilor. Neprihăniţilor. Drepţilor acestor vremuri.

Îmi plac inimile ce bat în culori aprinse, privirile ce nu-și ascund în spatele pleoapelor, emoția și -mi plac… mâinile reci.

Îmi plac comorile îngropate bine în adâncurile sufletului, zâmbetele chiţăite și lacrimile ce conțin sare în exces.

Îmi plac frunzele îngălbenite, iarba proaspăt cositā și tivul murdar al șoselei purtând torenţiala unei veri capricioase.

Îmi plac caii, mirosul de levanţică și ciocolata!

Nu pot deosebi trecutul de prezent, nu știu să împart secundele în favoarea nimănui, nu pot sa despart corect în silabe, dar pot … aș putea să te uit pe tine.

Și o voi face! Cu lux de amănunte. Pentru că îmi plac extremele!

Nepretuitul … favor!

image

Sunt fericită că mi-am trait copilăria pe vremea in care incă nu apăruse tehnologia.
Pe vremea in care mamele isi creşteau pruncii increzatoare in propriul instint si nu consultau sfântul google pentru orice răhățel apărut din senin!
Erau constiente ca un copil nu va păți nimic daca si-a murdărit mânuțele cu praful adunat peste noapte pe leagănul din parc si ca nu va fi nici o tragedie daca puiul muşcă din mărul primit de la tanti de pe bancă fără să de-a mai întâi cu șervețelul umed peste tot!
Am avut libertatea de-a alerga cât era ziua de lunga, in talpile goale, fara sa-mi fie teama de miliardele de microbi ce ma pândeau din toate colțurile lumii!
Daca mi se făcea sete si daca cineva din gloata de copii aflată in fata blocului avea in dotare o sticla cu apă, aveam voie sa beau din ea! Si nu ma sclifoseam nici sa muşc din sandvişul pustiului de la doi!
Eram copii si eram liberi si fericiți!
Nu eram pândiți la tot pasul de mama si da, se întâmpla zilnic să transpirăm. Culmea!! Nu aveam după noi dulăpiorul cu hăinuțe si da, terfeleam tricoul ud prin mizeria de pe treptele scării ori trotuarul desenat din fața blocului.
N-am patit nimic! Sunt un adult sanatos si la trup si la minte!
Un adult fericit cu miliarde de amintiri care mai de care mai frumoase!
Spre exemplu imi aduc aminte cum bateam mingea prin toate bălțile si cum descultă, colindam şanțul in care se adunase apa pana la genunchi! N-am racit! N-am incasat nici o boala rara! Dar tare m-am distrat! Atat eu cat si ceilalti!!!
Sau imi amintesc cum desenam şotronul si-apoi cum nu ne mai dezlipeam de-acolo pana seara! Țopaiam intr-un picior care mai de care!

image

Imi amintesc cu drag cum ne-adunam toti gândacii din cartier si ne jucam elastic pe echipe. Mari neisparaviti am fost!

image

Apoi, dupa ce ne oboseam bine, alergam pana la alimentara din colț si cumparam inghetată! Bunăăă! Rece!

image

Da! Noi mici, ea mareee! 😀 Aromată! Delicioasă! Apoi … topită peste tot! 😛 Pe manute, hainute, trotuarul unde ne faceam veacul!

Copilarie adevarata! Minunata!
Cu multi prieteni si nici urma de dusmanie-n suflet!
Stiam sa impartim si sa primim!
Ne bucuram sincer de bucuria celorlalți si nu căutam cu dinadinsul sa fim cei mai cei!

Sunt fericită ! Si mi-e dor!
De pâinea semi unsă cu marmeladă!
De porumbul fiert… de caisele atât de parfumate, culese direct de la sursă si savurate pe loc! Nespălate! Deh …

Amintiri ce mă fac să constientizez favorul pe care mi l-a oferit viața! 🙂

Soare. Primăvară. Bucurie.

WGTUL15P

Bun venit – timp ce dai speranță!

 

 

Si-a dezbrăcat cojocul de nea și-acum e balerina!

Privește-o! …n-ai cum sa n-o iubești! …

Felul in care îmbrățișează cerul azuriu,

Piruetele, zâmbetul …

Trilurile bucuriei…

Podoaba copacului abia inflorit …

Zborul zumzăitelor,

Pana și lătratul lui Ham, plin de veselie,

Toate …iți dau senzația de gradina a Edenului!

Bun venit, soare!

Bun venit, timp ce dai speranță!

Bun venit, mult așteptata Primăvară!