O ultima veste

Îmi miroase a tristețe și a moarte. A urât. Cumva … a sfârșit de lume. A război. A genunchi juliţi și murdari. A inimi căzute și a vise făcute praf. Cumva … a noi nu ne mai înțelegem, și a ne mințim mai bine de-un an. 

Am uitat să credem, am uitat sa avem răbdare, am uitat să ne iubim …

„Nu plânge iubire, mi-e bine. 
E toamnă și plouă mocnit. 
O veste-ți mai dau despre mine … 
Un pic. Doar un pic, am murit …” 

Reclame

Memories

„În faţa amintirilor suntem egali cu zeii, nici ei nu le mai pot schimba, ceea ce s-a întâmplat nu mai stă în puterea lor si nici a destinului.” Octavian Paler

Ruga(minte)

545ceb0d036aff90937cc5ab95e9b09c

Dezbracă-ți toate învelișurile și stai goala în fata mea. Vreau sa-mi plimb privirea prin toate colțurile ființei tale.

N-ai înțeles … nu vreau un trup gol ci un suflet transparent. Exact! Pe el dezbracă-l. Si lasă-l gol în fata mea … Azi, mi -ar plăcea tare mult sa-i admir culorile.

(Ah… aproape ca uitasem. Vezi ca pe lângă îmbrățișarea nelipsita, pe care ți-am lăsat-o pe marginea pernei azi dimineață, am așezat încrederea. In noi. Ai găsit-o? Învelește-ți pieptul cu ea. E tot ce vreau sa porți în seara asta.)

Are mult verde – zici tu

Foarte bine. Vreau sa ma inunde cu totul. A fost și va rămâne mereu, culoarea mea preferata.

Haide … acum de ce tremuri? Dezbracă-l … Voi săruta fiecare suspin al lui, fiecare speranță făcută scrum, fiecare dorință făcută praf, fiecare vis pierdut în negura vremii…

Închide ochii. Abandonează-ți prezentul în bratele mele. Știi? … Daca pana acum îmi plăcea sa ii ascult ticăitul ei nebun cu urechea lipita de pieptul tău, acum as vrea sa ii simt zbaterea … Așadar, permite-mi sa iți ating cu vârful buzelor, inima. Vreau sa înțeleg azi, fiecare (ne)cuvânt al ei, fiecare șoaptă rămasă gând, fiecare bob de îndoială, fiecare suspin și fiecare fior al ei.

Dezbracă-l de orice neputință. De ce sa-ti fie teama?! … Las- o sa alunece încet pe podea. Mulțumesc.

Acum închide ochii … și fii a mea. A mea cu totul!

Gând desculț

c07626972f909d489b6bffeac669868f.jpg

Gândul c-ar trebui să renunț la tine, mi-a făcut prima vizită, într-o joi după-amiază. 

(Îmi amintesc perfect, ciocănitul timid în porțile sufletului…)

Venise neinvitat, neașteptat, nedorit.

(Totuși, politicos.)

L-am întrebat discret ce l-a făcut să-mi calce pragul tocmai atunci, dar raspunsul lui a rămas suspendat undeva între ceașca de ceai și biscuitele glazurat, tolănit pe bliduţul albastru.

Atmosfera a rămas tensionată chiar și după ce-am terminat de servit argumentele pro și contra.

În final, a plecat, așa cum venise. Neconvingător. Nedorit. Singur.

De-atunci, vizitele lui au rămas fugitive și lipsite de orice fărâmă de atenție din partea mea …

Până aseară. Când prezența lui mi-a franjurat starea de euforie în care îmi scăldam sufletul.

Dacă a fost obraznic? A fost!

Dacă a fost nemilos? Cu siguranță.

Și totuși … un amănunt pe care n-am cum să-l contest, îmi stă blocat în dreptul timpanului. 

Din păcate, aparținem unui veac ce nu și-a găsit încă acea mână iscusită care să ne poată înghesui între ramele aceluiași tablou.

Ai putea?!…

08d6bc9bc24a6dbc9854fe6702fce7a9

  ….sa cârpești tot ce ne desparte!? (Blând, cu multa răbdare? …)

Aduna laolaltă toți oamenii, toți munții, toate apele …
Zdrobește apoi sub călcai, toate barierele de ni s-au pus împotrivă și desenează-ți o cale pana la mine …

Știu! Ai putea împleti o bluza! Una, pe care sa mi-o dai mie!

(O vreau albastra, senina și neapărat sa miroase a tine!)

Nu uita sa-i faci doua brate dragi, un umăr cald și-o inima! (Albastra și ea!)

O înveți, te rog … sa ma îmbrățișeze strâns, asa ca tine?!