… într-o zi am să-mi revărs fiecare picătură de iubire asupra ta. Până atunci însă, mi-ar plăcea să zâmbești. E cea mai profundă dorință a mea….

Reclame

Fight

„Într-o ceartă, adevăratul adversar e cearta însăşi, după cum, în orice război, adevăratul duşman e războiul însuşi.”

Homosexualitatea – un fapt și nu o cale

Despre (homo)sexualitate s-a vorbit în lung și-n lat de-a lungul vremii. Pornind de la cuvântul biblic și terminând cu părerile vecinului și-a prietenei/prietenului, această orientare sexuală a fost și este considerată anormală. Dragostea poate îmbrăca multe forme, dar este exclus sau mai degrabă îi este interzis s-o îmbrace pe aia în care un el și un al el, ori o ea și o alta ea, se iubesc.

În ultima sută de ani, oamenii au definit homosexualitatea ca o preferință sexuală (asemănătoare unei preferințe pentru vinul alb în locul celui roșu), ca un dar din partea zeilor care îi oferă unei persoane înțelepciune și puteri de vindecare, ca un păcat înfiorător, o boală mentală sau pur și simplu un element al diversității umane.

În America precolumbiană, persoanele care aveau o orientare sexuală diferită de a majorității primeau un statut special, uneori unul privilegiat, alteori nu. La azteci și israeliți ceea ce conta era reproducerea sexuală, orice altă formă de exprimare a sexualității fiind interzisă și pedepsită.

În unele societăți precum Grecia antică, genul unui partener sexual era mult mai puțin important decât alte atribute precum statutul social ori vârsta. În acest caz, homosexualitatea era privită ca fiind o conduită normală, obișnuită, legitimă, fiind considerată chiar o formă de iubire superioară heterosexualităţii, neatrăgând atenția cu nimic, așadar nu era nevoie să fie găsit un termen specific pentru a o descrie.

Ulterior, „antichitatea târzie a marcat o cotitură decisivă în concepţiile şi în practicile sexualităţii în Occident. După perioada greco-latină, când sexualitatea, plăcerea trupească sunt valori pozitive şi când domneşte o mare libertate sexuală, se instituie o condamnare generală a sexualităţii şi o reglementare strictă a exercitării ei. Principalul agent al acestei bruşte schimbări este creştinismul” (Vlăduț, 2004 apud Jacques Le Goff, 1981)

În Evul Mediu homosexualii erau considerați a fi periculoși, păcătoși, inamici politici, eretici, bolnavi mental, „scursuri” ale societății, criminali. Biserica a sancționat sever acest gen de conduită, dogmele sale devenind legi prin care homosexualitatea era considerată un delict extrem de grav și pedepsită drastic – prin ardere pe rug, castrare, spânzurare de organele genitale, moarte. În Epoca Renașterii lucrurile au rămas neschimbate, însă Iluminismul a adus, spre sfârșitul acestei perioade, o mai mare toleranță.

În a doua jumătate a secolului XX încep să se producă schimbări importante în privința atitudinilor legate de homosexualitate odată cu adoptarea anumitor documente internaționale precum: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Recomandarea nr. 924, Despre discriminarea homosexualilor adoptată de Consiliul Europei.

Deși pe parcursul umanității au fost făcute progrese considerabile în privința atitudinilor sociale și politice referitoare la homosexualitate, într-un fel putem spune că suntem abia la început.

Mulți oameni nu cunosc cele mai elementare noțiuni care explică acest fenomen, însă își impun propriile opinii personale ca și cum ar fi adevăruri științifice, încercând să îi convingă și pe ceilalți cât de multă dreptate au, mizând pe vulnerabilitățile celor care se tem de Iad, sau celor mai puțin cunoscători.

Sigmund Freud consideră că toți oamenii se nasc bisexuali și că devin homosexuali sau heterosexuali în funcție de anumiți factori care le condiționează dezvoltarea, de interacțiunea cu părinții sau alte persoane. Freud este de acord cu Ellis că orientarea homosexuală nu ar trebui considerată o formă patologică. Psihanaliștii care i-au urmat nu au împărtășit însă punctul lui de vedere. Sandor Rado a privit homosexualitatea ca pe o evitare fobică a sexului opus cauzată de interdicții parentale privind sexualitatea în perioada copilăriei. Paul Friedman și Edmund Bergler considerau necesară terapia pentru „vindecarea” celor care suferă de această boală iar vizunea lor era împotriva homosexualității.

Sincer, n-am nimic impotriva acestor oameni. A fi homosexual ori heterosexual ori bisexual ori Dumnezeu mai știe cum, e fix ca si cum ai spune că ești stângaci ori dreptaci. Nu e o alegere conștientă, e un fapt în sine. Nu-ți poți schimba orientarea sexuală doar pentru că așa dorește societatea, așa cum nu te poți educa să devii dreptaci doar pentru că majoritatea s-au născut așa. M-am născut stângace si-am luat bătaie zi de zi în școala primară, doar pentru că o idioată n-a putut accepta asta. M-a lovit cu arătătorul în palma stângă până mi-a amorțit-o apoi m-a trimis în banca mea, mi-a pus stiloul în mâna dreaptă și mi-a urat succes. Am scris cum a vrut ea. Când a vrut ea. Dar asta n-a schimbat cu nimic instinctul meu înnăscut de-a apuca lucrurile cu mâna stângă, de-a mă hrăni cu mâna stângă ori de-a duce la bun sfârșit orice altă activitate zilnică, ajutându-mă de aceași mână nepotrivită. Tot ce a făcut ea a fost sa-mi strice frumusețe de scris pe care nu l-am mai remediat de atunci încoace.

Chiar si așa, continuăm să-i educam pe ceilalți după propriile noastre reguli, nu-i așa?

Ia gândiți-vă un pic pornind de la povestea mea și stiloul. O persoană cu orientări sexuale altele decât ale tale o fi de-acord oare să îi te bagi tu ca chiloții în cur în viața lui așa cum o simte el pornind din interior spre exterior?? Da! Îl poți obliga să facă exact ca tine și chiar o faci dar n-ai să poți să-i schimbi instinctele ori plăcerile. Și dacă te gândesti bine nici ție nu ți-ar conveni să procedeze el cu tine în felul ăsta. Ar fi nepotrivit, nu-i așa? Te-ai simți marginalizat, neînțeles, forțat și nefericit.

„Pot fi persoanele homosexuale niște părinți buni?” – iată întrebarea!!

In primul rând, este important de înțeles faptul că orientarea sexuală a părintelui nu dictează orientarea sexuală a copilului! Să fie clar pentru toată lumea.

Copiii părinților homosexuali au la fel de multe șanse ca și cei care cresc în familii heterosexuale să aibă o orientare de tip homosexual (Allen & Burrell, 2002).

În plus, a fi sau nu un părinte bun nu ține de orientarea sexuală, ci de alți factori mult mai importanți. A crede că o persoană homosexuală nu poate fi un părinte bun doar din acest motiv este o idee bazată pe multitudinea de prejudecăți și credințe iraționale dominante în societate.

Asociația Americană de Psihologie arată că în urma studiilor efectuate pe grupuri de copii crescuți de părinți homosexuali versus copii crescuți de părinți heterosexuali nu au fost găsite dovezi care să ateste diferențe în dezvoltarea lor privind inteligența, adaptarea socială, adaptarea psihologică și relațiile interpersonale.

Patterson (1992) demonstrează același lucru – că nu există diferențe semnificative din punct de vedere statistic între aceste două grupuri de copii la nivel de abilități sociale, sănătate mentală sau adaptare.

Așadar, în loc de concluzii, aș adăuga cam așa:

Homosexualii au fost marginalizați, persecutați, exilați, închiși și omorâți de-a lungul timpului. Ura și stigmatizarea îndreptate împotriva lor îi determină pe mulți dintre ei să se confrunte cu o criză a identității – se ascund, le este rușine cu cine sunt, nu se pot accepta, se simt vinovați, rușinați ori își poartă rănile emoționale vreme de mulți, mulți ani.

Ura față de homosexuali este irațională și nejustificată.

Discriminarea, intoleranța și stigmatizarea încă există, represalii legale încă există, agresivitate și violență încă există, privarea de anumite drepturi încă există. Înainte de a ne defini calitatea și valoarea umană în funcție de orientarea noastră sexuală, apartenența la o anumită etnie, rasă ori religie, ar fi bine să o definim mai degrabă în funcție de felul în care suntem noi ca oameni, indiferent de toate aceste aspecte!!!

Nu este nimic rușinos, imoral sau de condamnat în ceea ce privește homosexualitatea. Ceea ce este într-adevăr problematic este faptul că după atâția sute de ani de evoluție și descoperiri științifice, mulți oameni sunt încă tributari unei gândiri învechite!!!

În încheiere doresc să mai spun un singur lucru… pe viitor, atunci când vă intersectați viețile cu ale acestor oameni „anormali” să încetați să-i mai judecați atât de aspru. Sunteți nedrepți dincolo de orice argument ați fi capabili să aduceți!

Vă îmbrățișez cu mare drag pe toți, fără nicio excepție! 🤗

Calea fericirii

“Nu putem călători spre fericire, nu o putem poseda, câștiga, purta sau consuma. Fericirea este experiența spirituală de a trăi fiecare clipă cu iubire, grație si recunoștință.” – Denis Waitley

Love

„În forma ei cea mai pură, dragostea înseamnă împărtăşirea bucuriei. Nu cere nimic în schimb, nu aştepta nimic; şi atunci cum poţi să suferi? Când nu te aştepţi la nimic, nu există posibilitatea de a suferi. În schimb, orice vine este binevenit şi, dacă nu vine nimic, este bine şi aşa. Bucuria ta a fost aceea de a da, nu de a primi.”Osho

A true love story (3)

Cerul devenise plumburiu abia spre final de octombrie, când brusc, timpul refuza să mai alerge cu pieptul afară, desenând clipe. Lupta Ochilor Negri împotriva unui deznodământ tragic, ocupa parte importantă din acest anotimp afurisit. Zâmbea mai mult forțat, încercând din răsputeri să îndrepte speranțele făcute praf, ale Ochilor Căprui. Agonia unei morți iminente, picta pe chipurile lor lacrimi în mii de forme.

Pe aragaz, câteva chifteluțe de soia, își prăjeau silueta în cel mai silențios mod posibil. Vis-a-vis de ele, o mână zdravănă de cartofi bronzați sub razele cuptorului, așteptau cuminți. Ochi Căprui își pierduse privirea dincolo de fereastră, unde câinele nebun, alerga o vrabie.

– Cât să fi de idiot să crezi că poți ține pasul cu pasărea aia?! – zise la un moment dat. Adică, pe bune?! Îți ignori condiția de obez convins și speri că te poți urca în vârful copacului? Fără aripi?

– Dar asta nu-l oprește cu nimic să încerce! Ce vrei?! – adăugă Ochi Negri, în timp ce turna cafeaua în cele două căni albastre. El este oricum, un câine absolut special! Nu este el, cel care poate sta cocoțat toată ziulica pe marginea gardului, privind trecătorii?? Uiti?? Și e ditamai cămila!

– Păi chiar că e ditamai namila! – chicoti Ochi Căprui. Super King Cămila!

– Super King Cămila! Îmi place….

– Îți place?

– Îmi place, da. Îmi place că nu mai plângi. Haide… simți cât de bine miroase cafeaua?! Așează-te lângă mine. Mi-ai lipsit teribil săptămâna asta.

– Da. Și tu mi-ai lipsit mie. – zise Ochi Căprui în timp ce- și așeză sufletul pe canapeaua din bucătărie. Om nebun ce ești! Într-o zi o să mori și-am să rămân fără tine!

– Sunt bine acum. Hai, zâmbește cu mine! …

– Ești??? ….Nu mi se pare! Ai cearcăne, durerea te țintuiește în pat zile-n șir…. ai slăbit vizibil. Tratează-te. Te rog eu…

– Hai să-ți povestesc ceva – zâmbi Ochi Negri. Alaltăieri l-am revăzut pe Sorin. Trecând peste detalii, îți voi spune doar atat. Voi relua tratamentul de trei ori pe săptămână începând cu ziua de luni.

– Asta e o veste extraordinară! Super extraordinară! Dar… o fi de-ajuns? N-ar trebui să te vadă și un oncolog?

– Oncolog …. suspină Ochi Negri. De ce aș face asta?

– Adică???

– Nici nu vreau să mă gândesc. Ăsta m-ar băga imediat pe chimioterapie…. Nu vreau să mai trec vreodată prin așa ceva!

– Dar vrei să trăiești!

– Vreau să trăiesc, dar nu în felul ăsta. Uită-te la mine! Tâmpenia asta m-a invadat deja cu totul! Ce șanse crezi că sunt să rămân în picioare, după otrava aia pe care vor dori să mi-o bage pe venă?! Aminteste-ți! Aproape am murit data trecută! Refuz categoric, Ochi Căprui….

Preț de câteva minute, se făcu liniște. O liniște de aia de mormânt, în care cele două inimi nebune abia dacă mai respirau.

– Dar n-ai cum să refuzi să lupți… șopti într-un târziu Ochi Căprui. În felul ăsta te vom pierde… Ai înnebunit???

– Și dacă am înnebunit, ce? N-aveți decât să faceți față nebuniei mele. Vă cer prea mult?? Poate! Da! O fac! Așa cum și voi insistați cu otrava aia pe lângă mine. Știi ce e culmea, inimă nebună ce ești? Că nu vă gândiți decât la voi! La voi și la pierderea voastră!

– Asta seamănă a revoltă!

– Uite cine a înnebunit!!! – izbucni deodată Ochi Negri. Despre ce vorbești acolo?

– Despre tine, ștrumf urât ce ești! N-ai pus lapte în cafeaua asta??

Dacă până cu o secundă în urmă păreau că se ceartă, acum deja se imbrațișau strâns și refuzau să permită cuiva să intervină vreodată și să le tulbure ditamai dragostea. Își pictau pupici care pe unde, își promiteau eternitatea fără vreun cuvânt… și se iubeau. Sincer și pentru totdeauna.

– Lămurește-mă într-o chestiune – zise Ochi Căprui, nu înainte de a sorbi o gură din cafeaua ce aburea convingător. Dacă King Cămila are voie să încerce să prindă vrabia aia, doar pentru că e un câine deosebit, ce? N-are nicio șansă! Și totuși i-ai aprobat nebunia!

– Da. Dar el nu știe că șansele îi sunt nule. Apoi, când și cine a spus că un strop de nebunie, ne face neapărat rău?

– Îți dai seamă că prostovanul ăsta, după ce va alerga și va sări inutil de jur împrejurul copacului, până va obosi, că va sfârși dezamăgit că n-a fost capabil să o înhațe?

– Te contrazic! Nu va fi dezamăgit, ci dimpotrivă. Va fi mulțumit că a făcut tot ce ia stat în putință să o prindă. Că n-a fost să fie?! Ghinion. Nu va considera niciodată că a fost vina lui. Știi de ce? Fiindcă el crede orbește, în forțele proprii. Crede și o face din toată inima!

– Păi și e bine să nu-ți cunoști limitele?

– De când suntem limitați? – întrebă Ochi Negri.

– Dintotdeuana?

– Ești culmea, Ochi Căprui! Limitarea e o treabă cu dus și întors. Discutată și răsdiscutată. Si oricum, ea există, eventual, în mintea noastră. Și dacă există, e aproape obligatoriu să o depășim! Nu stă acolo ca idioata doar ca să avem noi un loc de dat cu capul. E un prag! Nu o ușă! Un punct peste care se trece prin credință în tine ca individ,credință în tine ca suflet și credință în tine ca parte din marele Întreg!

– Bine. Fie! – zise Ochi Căprui. N-avem limite. Putem atinge orice țel ne-am propune. Cu o condiție, desigur. Să depășim pragul. Dacă putem.. Ia uite! Minți! Există cazuri – multe – în care nu putem! Deci, suntem limitați! Ce aiureală, Ochi Negri …

– Nu-i adevărat! Vreau un exemplu!

– Juri pe roșu?! – izbucni Ochi Căprui.

– Jur pe toate culorile curcubeului! Te-ascult…

– Bine, dară. Uite ditamai exemplul: Tu! Tadaaaaam! Trupul tău zace, aproape sufocat de o celulă imbecilă care și-a propus să te facă praf! Ce puteri ai asupra ei?! Iti răspund tot eu! Niciuna! Te va învinge, detașat! Unde-i pragul???

– Cască bine urechile la mine, Căpruiule! Eu nu sunt un trup, să ne înțelegem! Sunt un suflet. Unul care s-a întâmplat să primească un trup! Trup care s-a dovedit a fi bolnav. Pragul?! Moartea! Dincolo de ea – sau de el – spune-i cum vrei, voi fi tot eu! Eu, sufletul. Nicio limită, deci! Aparțin infinitului. Mă întorc zburând, acolo, în miezul lui. Cum? Trecând un prag!

– Să nu îndrăznești!

(va urma)