A true love story (2)

În zilele ce au urmat, discutaseră mii de variante despre unde și cât și cum ar trebui procedat, astfel încât inima nebună purtătoare de ochi negri să poată păcăli in vreun fel moartea. Și pentru că nu au reușit sub nicio formă să descopere (încă) formula magică, au hotărât de comun acord, ca deocamdată, să permită vieții să curgă …

Așadar, într-o zi pe când Ochi Căprui abia terminase de mâncat ditamai porția de cartofi prăjiți, aude ţârâitul telefonului. Cu burta plină și fără nicio picătură de entuziasm, răspunde.

– Alo, da?

– Da! Câtă promptitudine, Ochi Căprui! Nici nu știi ce mult mă bucur. Pune-ți ceva lejer pe tine, în 10 minute sunt în fața blocului!

– Plecăm undeva?!

– Cât vedem cu ochii! Hai … să nu mă faci să aștept mult, da? 

– Ihi – răspunse. Și deși în urmă cu două minute jurase că nimic n are să i întrerupă siesta, se trezi brusc cu inima bătând în coșul pieptului – gata sa-l facă țăndări – de nerăbdare să petreacă alături de Ochi Negri. 

Așa că, își desenase un zâmbet cu rujul mat, îmbrăcase rapid bluzița galbenă, blugii și sandalutele mov. Zece secunde mai târziu, cobora în viteză cele trei etaje. Câte două-trei trepte deodată! Până când … ateriză forțat în ușa vecinului de la unu! Mda…Sunetul bubuiturii, o trezise la realitate. Și durerea resimțită în urma coliziunii. Totuși, se ridicase rapid. N-avea timp de au și vai. Așadar, diminuând semnificativ viteza, ajunsese într-un târziu în mașină.

– Ce-ai pățit, iubire? – întrebase Ochi Negri, văzând mutrişoara chinuită și bosumflată a Ochilor Căprui.

– Aterizare forțată- n cap, fix în ușa vulturului. O nimica toată …

– Nu creeeeeed!

– Ba să mă crezi! Si vezi, fă cumva și nu mai râde! Încă mă doare …

– Da. Ai dreptate – rostise cu mare seriozitate Ochi Negri. E de plâns. Am pe undeva șervețele, mi le dai te rog?

– Pentru?!

– Muci?! Știi tu … multe lacrimi …

– Te distrezi pe seama mea! Unde plecăm?

– Carmensita face gogoși. Mergem să i le mâncăm!

– Mi se pare corect! – rostise Ochi Căprui. Și-apoi zâmbise. Cu toată inima. Și îi zâmbise înapoi și Ochi Negri.

Un pupic scurt… și porniră. Șoseaua părea destul de lejeră. Afară … nici prea-prea, nici foarte-foarte. Un vânt mai aspru și câteva berze scotocind după hrană. Își povesteau rând pe rând din amănuntele zilei. Fericirea le-a fost acompaniata pe tot parcursul drumului de aceste acorduri sârbești pe care le adorau. Kunem se!

Gogoșile așteptau fierbinți, în mijlocul măsuței de lemn lucrată manual. Carmensita părea ocupată să-și retușeze oja, așezată totuși comod, în fotoliul alăturat măsuței cu păcătoasele alea prăfuite meticulos cu zahăr.

– Bucuroasă de oaspeți, iubita?! – rosti Ochi Negri, abia păşind în holul ticărit cu plante care mai de care mai mari și mai frumoase. Am venit după miroooos!
– Nu creeeeeed! Deci voi chiar ați venit?!

– Am venit, dară! Ochi Căprui abia așteaptă sa mănânce de-alea cu cocos!

– Da măh … Am! Două!

– Doar două?! – întrebă cu ochi mici și foarte mirați, privirea căpruie. Adică, am parcurs 43 de km pentru două gogoși amărâte?!

– Oh … îmi pare cu regret! Nici nu știi cât! – zise Carmensita cu o mutrișoară roşcovană, aproape perfectă! Ați venit pe jooooos?!

– …. de la poartă până-n casă, dară! Ditamai efortul! – glumi in felul său specific, Ochi Negri. Ne faci un ceai?!

– De mentă cu lămâie! Bucuroasă! Haideți la bucătărie. Bănuiesc că aveți chef și de-o țigară … Nu-i chiar simplu sa mergi pe jos atâta cale!

– În sfârșit un om capabil să ne înțeleagă și pe noi! Cine-ar fi crezut! – chicoti Ochi Negri, fix în clipa în care luase loc lângă fereastră. Aproape că ne pierdusem speranța, știi tu?

– Da, are dreptate! Cred că ar trebui să ne mutăm la tine! – zise Ochi Căprui. Gătești dumnezeiește iar în bucătăria asta miroase a Rai aproape permanent! Iti confiscăm și dormitorul și gata!

– Și gata ce? – se miră roşcovana.

– Gata! Ne faci flotantul și devenim chiriași cu acte-n regulă! – glumi Ochi Căprui. Desi, îți spunem sincer, noi preferăm să fim musafiri! Rămâne cea mai mișto meserie de pe fața pământului!

(va urma)

Reclame

Happy new year!!!

Ne-am trezit parcurgând – iată – și ultima zi a acestui 2016. Și îl parcurgem în viteză, obosiți, trebăluind prin bucătărie.

( Nu de alta, dar musai 2017 să ne prindă cu burțile ticărite – pardon – mesele îmbelșugate.)

Nu prea avem timp de nimic. Nu retrospective, nu gustări fugare din prea plinul amintirilor frumoase, nu regrete, nu vise… 

Abia dacă avem timp de mestecat ciorbe, întins aluaturi, turnat în pahare vinul …

Suntem „prinși” cu treabā! Da? 2017, n-are decât să viseze! Cu siguranță va da peste noi, gata obosiți! Gata plictisiți! Gata … bosumflati! 😜

Fără dubiu, îi va pieri și lui cheful de noi, când în prag de miez de noapte, va privi încurcat, oameni frânți, echipați care mai de care, zgribuliţi, ciocnind pahare pline cu sampanie, abia mormăind prin ploaia de îmbrățișări, un traditional „La multi ani, 2017!” 

Io, habar m-am cum mă va prinde nou venitul! 😜 Dar, vă urez încă de pe acum, un 2017 blând ! Unul, plin de entuziasm, care să vă târâie și pe voi după el! Să fie încăpățânat și să nu renunțe niciodată în a crede în voi! Să vină așadar  inspre voi, cu brațele pline de surprize frumoase! 

Nu uitati: 


La mulți ani fericiți și sănătoși, dragilor! 🎇🎈🎆

Vă îmbrățișez cu mare drag pe toți! Fără excepție! 

Bronz cu buline

1412671_1189388737753088_4741017208383611392_o

Soare. Cald.

Apă transparentă în piscină.

Zâmbete peste tot în jurul meu.

A… și muzică! Muzica face toți banii! )))

Urlă Dorian  ( Popa ) cât îl ține gura.

( din păcate nici nu mai rețin titlul – de parcă ar conta).

Dar cântă – sau încearcă – de ți se face pielea de găină!

Lângă mine, 3 sirene. Extaziate.

De băieții din piscină, de aerul cald de vară, dar mai ales de Dorian și melodia lui excepțională! Zice una:

– Măi fato, ăsta e genial! M-a fermecat cu glasul lui de diamant! Sunt înnebunită după el.

– Daaaaaa! E tare! La club am agățat un tip mișto pe melodia aia beton, de-a scos-o nu demult!

– Care mahhh?!

– Aia, pfff, de i-am uitat acu’ numele! Dar nu contează!!! E… ceva de excepție, bahhhh! Asa-i?!

Celelalte două, de-acord!

Si mai multe zâmbete!

Hooopaaaaa! Apare, fermecătorul, ucigătorul de suflete. Boxeri crem cu buline!

Ce sa mai …?! Sirenele, în al nouălea cer!

– A venit!!! Bai, arată la toată lumea!!!

– Mda – blonda puțin înțepată. Aiurea, m-a refuzat sâmbăta trecută. Cică nu servește înghețată de la toneta din colț de bloc! Ha ha ha

– Ce zici?! … te-a refuzat?! Pe tine?! Ce imbecil!!!!!

– Un țărănoi ! ( borat)  Hai în piscină!

Si, tuuuup, toate trei în transparența piscinei!

( știți cum e atunci când arunci momeala în baltă, ca să atragi peștii?! )

S-a întâmplat la fel. Sirene în piscină !!!… Aoleuuuuu, maică!

După nici un minut, a secat apa din jurul fetelor, atâția masculi au răspuns la apel!

Dorian, s-a retras și el. Poate servește o bucățică!

( de somon – la ce v-ați gândit?! )

Nepretuitul … favor!

image

Sunt fericită că mi-am trait copilăria pe vremea in care incă nu apăruse tehnologia.
Pe vremea in care mamele isi creşteau pruncii increzatoare in propriul instint si nu consultau sfântul google pentru orice răhățel apărut din senin!
Erau constiente ca un copil nu va păți nimic daca si-a murdărit mânuțele cu praful adunat peste noapte pe leagănul din parc si ca nu va fi nici o tragedie daca puiul muşcă din mărul primit de la tanti de pe bancă fără să de-a mai întâi cu șervețelul umed peste tot!
Am avut libertatea de-a alerga cât era ziua de lunga, in talpile goale, fara sa-mi fie teama de miliardele de microbi ce ma pândeau din toate colțurile lumii!
Daca mi se făcea sete si daca cineva din gloata de copii aflată in fata blocului avea in dotare o sticla cu apă, aveam voie sa beau din ea! Si nu ma sclifoseam nici sa muşc din sandvişul pustiului de la doi!
Eram copii si eram liberi si fericiți!
Nu eram pândiți la tot pasul de mama si da, se întâmpla zilnic să transpirăm. Culmea!! Nu aveam după noi dulăpiorul cu hăinuțe si da, terfeleam tricoul ud prin mizeria de pe treptele scării ori trotuarul desenat din fața blocului.
N-am patit nimic! Sunt un adult sanatos si la trup si la minte!
Un adult fericit cu miliarde de amintiri care mai de care mai frumoase!
Spre exemplu imi aduc aminte cum bateam mingea prin toate bălțile si cum descultă, colindam şanțul in care se adunase apa pana la genunchi! N-am racit! N-am incasat nici o boala rara! Dar tare m-am distrat! Atat eu cat si ceilalti!!!
Sau imi amintesc cum desenam şotronul si-apoi cum nu ne mai dezlipeam de-acolo pana seara! Țopaiam intr-un picior care mai de care!

image

Imi amintesc cu drag cum ne-adunam toti gândacii din cartier si ne jucam elastic pe echipe. Mari neisparaviti am fost!

image

Apoi, dupa ce ne oboseam bine, alergam pana la alimentara din colț si cumparam inghetată! Bunăăă! Rece!

image

Da! Noi mici, ea mareee! 😀 Aromată! Delicioasă! Apoi … topită peste tot! 😛 Pe manute, hainute, trotuarul unde ne faceam veacul!

Copilarie adevarata! Minunata!
Cu multi prieteni si nici urma de dusmanie-n suflet!
Stiam sa impartim si sa primim!
Ne bucuram sincer de bucuria celorlalți si nu căutam cu dinadinsul sa fim cei mai cei!

Sunt fericită ! Si mi-e dor!
De pâinea semi unsă cu marmeladă!
De porumbul fiert… de caisele atât de parfumate, culese direct de la sursă si savurate pe loc! Nespălate! Deh …

Amintiri ce mă fac să constientizez favorul pe care mi l-a oferit viața! 🙂