S.O.S

6fbb66a03b18a71f6c16a164179ffd08

În clipa asta e musai să-mi resuscitezi sufletul, altfel riscă să-și piardă pasul ce mă duce la tine.

Nu știu ce l-a apucat, pare că s-a îmbolnăvit subit.

Aș spune că e pe cale să fie doborât de un soi de lipsă de tine.

Bântuie ca o stafie rostogolind dorințe alandala.

Aleargă beat, își împiedică pasul, sughite a buze flămânde …

Mi-e teamă că va muri însetat de tine.

Prinde-i mână în mână ta.

Tiveşte-i apoi cărarea și poartă-l încet înspre tine.

Nu -l grăbi.

(L-am auzit mai devreme respirând a pustiu….)

Sărută-l când și când.

Știi tu … acolo unde i-ai tatuat în trecut un dor nesfârșit.

Vorbește-i blând …un sărut pe buze, apoi unul pe tâmplă.

Îmbrățișează-l strâns lângă inima ta. Dacă poți, amintește-i căldura pe care a simțit-o cuibărindu-și tot veacul în brațele tale.

Fă-i o cafea. Aburindă. Neapărat amară.

Reanimează-i surâsul cu blândețea glasului tău, apoi iartă-i promisiunile rămase în așteptarea unui altădată.

Știu. Îți picură greu și dorul și zâmbetul și speranța, dar azi … are nevoie de tine. Mâine ți le va returna inzecit. Pe toate.

Acum însă depinde cu totul de tine.

Restabilește-i emoția. Recuperează-i toate cuvintele și neapărat învață-l să respire din nou. Să te respire cu nesaț doar pe tine.

Dezechilibru? Strict interzis!

d17d88e10f6939d367bec8c6d435bfa3

(… totul trebuie măsurat.)

De la zborul fluturilor din dreptul inimii, până la cel mai neînsemnat fir de praf.

De la cel mai dulce zâmbet, până la cea mai amară lacrimă.

(Totul trebuie cântărit cu mare grijă.)

Balanței ii este interzis să încline fie și cu un miligram în plus, intre fericire ori înspre tristețe.

Da … ai putea să nu mă crezi! Totuși, întoarce-ți privirea înspre Viata o secundă …

Vezi cum își împarte meticulos clipele?

(așează o zi alba aici … o noapte neagra, acolo …)

Până și Cerul, ne-acoperă cel mult până la glezne. Privește-l!

(Dacă ar încerca să ne învelească, spre exemplu, până dincolo de bum-bum, plapuma de nori, n-ar ajunge decât cel mult unui sfert de veac, și-apoi o goliciune ar pune stăpânire peste jumătate din noi …)

Totul trebuie măsurat.

De la bună, ce faci?, pana la n-aș mai ști sa trăiesc fără tine.

De la valul de lapte al marii, până la cel mai înalt gând.

De la Steaua Polara, până la răscrucea ce duce timid înspre tufa pictată cu mure.

 

Totul trebuie cântărit cu mare grijă.

Un dezechilibru, ar fi de neacceptat, zic!

Telegrama

tmb_79060_4390

Te rog … Fugim undeva împreună?

( eventual într-o alta lume?! )

 

Undeva … unde ploua cu vise și ninge cald?

Haideeeeee… De ce stai pe gânduri?!

( împachetează-ți fuguța cuvintele, scoate-ți pantofii, stinge lumina !)

Nu uita sa bei multa apa!

Vreau sa cautam toamna eterna … o fi calea lunga, știu eu?!

( sa nu ne oprim inutil, zic… )

 

Înainte sa ieși pe ușă, asigura-te ca -ai luat cu tine zâmbetul, curajul și neclintirea, auzi?!

( Ce vor spune ceilalți|?! ) De ce-ți pasa? ….

Abia dacă ne vor simți lipsa!

(  eventual …poți lipi pe frigider un bilețel cu „vin imediat”… )

Daca ne grăbim, într-un veac și-o luna plina … suntem înapoi!

Aduc eu busola, seninul … și ciocolata!

Șoapte

( Miroase -a pământ, a toamna pustie, a frunze lipite de fundul unui ocean ce minte )

Asculta-ma! Fa-o pentru mine! Izbește-mi fruntea de Steaua Polara și …

… reda -mi privirea pădurii, zborul înalt, zarea albastra!

Pierde-mi apoi … secunda, rătăcește-mi cuvântul … desenează-mi în suflet liniștea unui Rai pierdut!

Închide ochii!  In spatele genei, o lume nou-nouță ne-așteaptă!

( Ia-ma mana și hai  sa pășim împreună )

Miroase-a verde crud …simți?! … miroase-a lumina!

Ti-e ochiul albastru, mi-e inima vesel copil!

 

Haide! Fa-o pentru mine!

Șterge greșeala dintre noi, micșorează distanta …

Ascunde-mi veacul sub pasul toamnei și fii lângă mine!

Într-o zi …

… te voi privi în ochi… Îndelung … cu tot sufletul!

( N-am să te-a ating, de teamă să nu te strici! )

( N-am să clipesc, de teamă să nu te pierd! )

O secundă. Două. O eternitate.
Știi?! …. Viața, mi te-a furat pe nesimțite. Da. 

Mi-a lăsat în schimb, glasul …

Un rest cinstit, ar spunea ea.

Dar … nu-mi ajungi decat pe un vârf de veac.

Lăcomie? Nu.

Sete nebună de-a iubi.

De-a iubi cum știu. Cu tot ce am.

( ironic )

Iubim egal, dar în direcții opuse.

Visăm, deopotrivă …

Tu o faci în culori – vreme ce eu – trasez în creion – umbre cenușii …
Într-o zi,  poate într-un alt veac …

Te voi privi în ochi!

Îndelung … cu tot sufletul!

Suntem mai orbi decât orbul născut din veac …

10338228_1548252468731092_5692401097505677776_n

..și totuși, noi continuam sa judecam pe cel din fata noastră. Sa vedem în el, doar frânturi de vise.
Condamnam o fapta ca fiind un întreg și catalogam persoana numai în funcție de o anumita conduita sociala!
Suntem mai orbi decât orbul născut din veac …
Privim prin lumina, un întuneric ce se ascunde în ființa noastră chinuita și ne răzbunăm absolut întotdeauna pe cel mai nevinovat interlocutor!
Asa suntem noi. E tot ce ne dorim pentru viitorul nostru.
Altfel cum va explicați acțiunile și nebuniile din lume, oameni buni?!

” Tot ce contează pe lumea asta sunt eu!” – îmi spusese o apropiata.

Si-atunci te întreb: ce importanta vei mai avea tu, în momentul în care, te vei trezi pe un câmp de lupta, singur, într-o mare de cadavre?!
Vei fi fericit?! – ma îndoiesc. Fericirea împărtășită își capătă însemnătatea adevărata, iar tu …. mai mult ca sigur, nu vei începe sa urli morților de sub picioare: Am Învins !!
Ar fi culmea!
La ce bun?! – sau poate visezi aplauze din partea adormiților pentru vecie?! Degeaba, iți zic eu!
O lume în care tu ești buricul pământului, nu exista!

Vrei o lume doar a ta?!
Una în care sa fi apreciat, iubit, răsplătit pentru faptele tale bune, aplaudat și înconjurat de prieteni ?!
Atunci lupta!
Nu sa învingi neapărat tu. Dar neapărat sa fie o victorie!
A voastră, a tuturor!
A mea … a ta ….
O victorie a unei lumi ce își dorește pacea unui întreg!

Acum

image

Imi vine uneori sa-mi furisez fiinta in casuta covrig a melcului…

Sa intru acolo pe-ascuns si sa inchid oblonul privirilor ce ma dezbraca de speranta! Da! Sa pun lacat glasului ce ma acuza de nestiinta, de  nepricepere, de dezinteres, de rea vointa si apoi sa-mi proptesc gandul pe fruntea neteda a zilei!
Sau a noptii!
Cu siguranta mi-as odihni pe canapeaua nadejdii toate crezurile si-as respira cu pofta pana in fundul plamanului, bucuria de-a putea fi ceea ce sunt dincolo de trup si minte.

Cateodata imi vine sa uit tot!
Sa-mi spal fruntea de incruntarile vietii si sa aplic masca iertarii de jur imprejurul ochilor….
Sa cuprind intr-o sarutare toata splendoarea unui veac si sa tresar din atipeala abia in asfintit, cand satula de nesomn sa ma strecor in afara lui „nu pot”… daruind soarelui sansa de a-mi topi din ghetarul ce-mi tine pieptul prizonier de-atata timp….

Si ma gandesc, ce-ar fi daca acest „cateodata” ar fi acum.
Sa imi aduc fricile pe marginea prapastiei ce-mi desparte credinta de necredinta si sa le rostogolesc domol, pana in fundul Iadului….
Fara pic de regret, sa-mi parasesc dezamagirile in frunzisul prafuit al lui „ieri” si sa ridic fruntea, cuprinzand cu toata dorinta pruncului, Cerul cu toate promisiunile lui.
Sa imi abandonez secundele in carca Timpului nemasurat, si sa ma infrupt din mierea necunoscutului….

Acum…