Tu ce mai faci, Soare?

Știi? … Oamenii n-au învățat încă, tot ce m-ai învățat tu… Ei încă se tem, încă iau hotărâri în turma … Inca ucid vise, încă strivesc sub călcai fericiri … Lumea-mi miroase a pustiu și-a pădure și-a ploaie …

(Da. M-am prăbușit ieri sub greutatea unor litere scrise anapoda)

Si ce dacă? M-am străduit sa nu cad … Dar vezi? Mi-a alunecat un gând pana dincolo de iad și apoi mi-a cedat sufletul subit … Nu e vina mea.

Tu ce mai faci, Soare?

Ma poți vedea?! Nu plâng, de ce ma cerți?! …. Așează-ma lângă tine. Vorbește-mi. Îmi lipsește blândețea din glasul tău …Haide … Strânge-ma-n brate …

(Daca ma gâdili după ureche, cu un pupic de-al tău, promit sa zâmbesc.)

Ma dor toate visele, ma ustura viata-n piept … Poți sa simți? Mda …. Nu-mi place deloc fără tine. Niciodată nu mi-a plăcut. Niciodată nu-mi va plăcea!

Cursul firesc al vieții

Am eu așa o presimțire, că nimic nu e durabil, cu atât mai puțin veșnic. Nici durerea, nici starea de bine. Nici tristețea, nici fericirea. Nici ura, nici iubirea. Nici dorul, nici dorința de-a sta de-o parte. Intr-o anumită parte.

Curgem …

Decorul se schimbă periodic. Hotarul flămând își prelungește  într-un ritm haotic linia, pana și Soarele își plimbă raza, când înspre tine, când înspre mine. Nu stă în dreptul nimănui, convins că acolo îi este locul.

Nici măcar inima nu-și păstrează un ritm al ei. Bate tahicardic uneori, abia șoptit alteori.

Visăm azi violet, mâine în galben, poimâine curcubee…

Nimic nu e durabil … cu atât mai puțin veșnic!

Gând cheie

Crying-face-by-Angeli7

… și uneori oamenii pe care încerci sa îi faci fericiți …. sunt fericiți și fără tine! 

Trudim în zadar să fim … acolo unde nu suntem doriți.

Insistam prostește să dăruim …acolo unde deja s-au epuizat așteptările.

Îmbrățișam trupuri … ce aparțin altor iubiri ….

Si abandonăm vieți … în brațe topite de alți sori !

Sunt om. Sunt femeie.

Handmade-font-b-famous-b-font-font-b-ballerina-b-font-canvas-font-b-painting-b

Sunt om.
Sunt femeie.
Prin natura mea, sunt o strangareata de mare clasa! Colecționez aproape orice. De la învelișul de ciocolata pana la bonul fiscal de la buticul din colt.
Păstrez la loc de cinste cuvinte, gesturi, promisiuni, zâmbete ….
Strang la piept marea, sărut aerul proaspăt, îmbrățișez pădurea!
Podul e ticarit cu de toate.
Rareori arunc ceva. Totuși … când o fac, o fac cam pentru totdeauna.
Si-atunci, scotocesc peste tot!
Prin buzunare, prin geanta, prin viata …
Răstorn podul cu susul in jos și …. nu ma opresc pana când aerul nu devine respirabil …
Sterg de praf raftul amintirilor și arunc la cos toate durerile pe care le-am păstrat cu o încăpățânare demna de orice mirare.
Arunc dezamăgirile, așteptările, promisiunile expirate…
Renunț la relații trase de par, la iubiri false, la oameni….

Sunt om. Sunt femeie.
Colecționez toate nimicurile lumii – toate nebuniile – toate lacrimile – toate dezamăgirile.
Pana într-o zi… când rostogolesc geanta și las sa cada țăndări pe asfalt întreg trecutul! Cu oamenii lui … cu speranțele lui deșarte …

O fac rar … dar o fac pentru totdeauna.

Apoi … mi-așez capul in palma și plâng! Imi spăl curajul într-o baie sărata și ma înec într-un somn ce-mi vine mănușă epuizării fizice, psihice, mentala!
Sunt om. Sunt femeie!