Frumusețea imperfecțiunilor perfecte

„Există unele lucruri frumoase care păstrează mai multă strălucire atunci când devin imperfecte decât atunci când sunt desăvârșite.” 

Reclame

Spovedanie (17)

Cândva, tu și cu steaua polară ați purtat un război lăuntric lung și fără vreo speranță. Tu, nu o puteai suferi pentru că o bănuiai de spionaj, iar ea dezvoltase o pasiune cel puțin ciudată pentru noi. Ori de câte ori ne furişam în spatele copacului bătrân și beteag pentru o doză zdravănă de dulceață a buzelor, făcea ea cumva și apărea de nicăieri, fix deasupra noastră. Își făcea loc printre funze și ramuri și se holba la noi cu ochii mari cât cepele! 

Ia uite, hoaţa! Ne-a găsit! – spuneai de fiecare dată.

Ghici! Îmi imaginez că faci la fel acum. Ți-ai rezervat un loc al tău, undeva în apropierea ei, și te holbezi cu mare interes înspre noi, pământenii. 

Cum e să privești de la înălțimea aia, îmi spui?! Problemele par mai mici sau sunt de fapt inexistente? Dar emoțiile inimilor îndrăgostite? Se văd precum luminile nordului? Și cum se-aud șoaptele? E adevărat că dacă aprind o lumină o poți vedea de pe bolta cerească? Dar gândurile mele bune, cum ajung la tine? Ninse? Plouate? Sub formă de praf stelar?

Hai să-ți spun un secret. Țigările pe care le fumez afară, în inima nopții cu fruntea lipită de bolta cerească, sunt preferatele mele. Aproape că au gustul buzelor tale… Și știi? Uneori îmi vine un gând nebun care mă face să alerg – fie și doar imaginar – în spatele copacului beteag. Vreau să te prind în flagrant, spionând printre ramurile lui golaşe! Inimă nebună!  

Sublimul creației …

Cred  că Dumnezeu a sculptat sufletul omului, într-o zi de duminică… 

Odihnit … cu multă pace și o doză mare de răbdare, i-a pictat pe tâmplă pacea, seninul, curcubeul … 

I-a desenat pe Cer o lună pătrată și a lăsat zâmbetele să-i cadă firesc pe buze. 

I-a dat blândețea drept busolă, i-a pus iertarea în dreptul Nordului și a zdrobit milioane de pătrățele de ciocolată în dreptul Sudului. 

I-a creionat iubirea între vise … si-apoi i-a dat libertatea de-a suspina arămiu, o toamnă fugară. 

Cred apoi …că Dumnezeu s-a îndrăgostit iremediabil de acest suflet  … tot intr-o zi de duminică! 

______________________

Să fiți iubiți, dragilor! 

„Amândouă și niciodată separat!”

14157219332980188-item960x720Mi-am amintit azi – asta pentru ca e o zi în care totul, dar absolut totul ma calca pe nervi – un episod mișto din vremurile demult apuse. Unul în care prindeam, la propriu, fluturi … și consumam strict vata de zahar!  Da. Si nu-mi atârna nimic urat în jurul sufletului. Nu tu kilograme în plus, nu tu griji … mi se așezase lumea la vârful degetului mic! O nebunie!

Asa … deci, ma aflam la un pahar … cu cea mai buna prietena. De vin. ( fiert ) Artificii. Toamna. Frig. Noi doua … o splendoare. Pai cum de ce?! Aveam, pe lângă o lume întreagă așezată la vârful degetului mic, sclipiri în ochi ( de la vin ), blugi rupți, cizmulițe cu ținte … și un ditamai cheful de viata!

Îmi amintesc de castanele prăjite și de pofta ei nebuna de gogoși înfuriate! O zgârcită! Fiindcă pana la urma, m-a dus cu zăhărelul … și n-am mai apucat sa înfulec nici o înfuriată! Dar … am apucat sa gust putina adrenalina și o porție mare de hohot de ras! Din partea casei …

O singura grija aveam pe cap, deși mai sus, insistasem la niciuna.

” Cum ajungem acasă?!”  –- ” O fi departe căminul?! Si de ce se înghesuie ăștia toți, brusc înspre noi?!”

Ah … sa nu va imaginați prostii! Eram amețite – strict de la entuziasmul de-a fi acolo. Împreună. La o ieseala intre fete!

La un moment dat, unul s-a trezit cu chef de agățat! Si dacă inițial, fusese nehotărât, l-am convins ca noi doua nu putem fi servite separat, ci doar la pachet. Ori amândouă, ori niciuna!

„Siameze, despărțite la 3 luni după naștere”

Îmi amintesc ochii lui holbați la o afirmație ca asta. A scos în final un ” Pe bune?! Amândouă?!” … destul de încurcat!

„Amândouă și niciodată separat!” 😀

Șoapte

( Miroase -a pământ, a toamna pustie, a frunze lipite de fundul unui ocean ce minte )

Asculta-ma! Fa-o pentru mine! Izbește-mi fruntea de Steaua Polara și …

… reda -mi privirea pădurii, zborul înalt, zarea albastra!

Pierde-mi apoi … secunda, rătăcește-mi cuvântul … desenează-mi în suflet liniștea unui Rai pierdut!

Închide ochii!  In spatele genei, o lume nou-nouță ne-așteaptă!

( Ia-ma mana și hai  sa pășim împreună )

Miroase-a verde crud …simți?! … miroase-a lumina!

Ti-e ochiul albastru, mi-e inima vesel copil!

 

Haide! Fa-o pentru mine!

Șterge greșeala dintre noi, micșorează distanta …

Ascunde-mi veacul sub pasul toamnei și fii lângă mine!