Spovedanie (15)

Îmi doream să nu poți trăi fără mine.

Știu, am fost egoistă până în măduva oaselor. Dar te iubeam! Erai unicul motiv pentru care viața mea își merita fiecare clipă. Și o merita cu vârf și îndesat. Ai reușit să-mi transformi existența într-o simfonie de culori vesele. Indragostita pământului, mai știi?! Îți iubeam râsul, privirea, blândețea, pasiunea, discreția, veselia, neclintirea, determinarea… Iubeam felul în care îi tratai pe ceilalti, iubeam dragul tău pentru dans, vocea gravă când fredonai melodia noastră, felul în care mă îmbrățișai, buzele tale atingând urechea mea, tremurul din glas când mă puneai să-ți promit că voi fi fericită toată viața, ochii tăi absolut superbi și veselia nelipsită de-a lungul zilei… Și știi? Iubeam trupul tău, de la un cap la altul! Nu-i găseam cusur… De ce ți s-a părut mereu că fabulez, n-am să știu niciodată. Îmi plăceau buzele în mod special. Da … Mi-au dăruit cele mai fierbinți săruturi ever. Au trezit în mine trăiri despre care n-aveam nicio bănuială că ar exista înăuntrul meu.

Și îți iubeam părul absolut superb. Și-mi plăceau teribil, șoldurile tale, și brațele făcute parcă să mă cuprindă doar pe mine în interiorul lor. Ah! …și cât mai iubeam să-mi ascund nasul în hainele tale! Miroseau mereu a Rai. La fel ca tine…

Îmi plăceau toate, toate!

Am fost – și încă sunt – un om fericit. Fericit că te-a avut alături!

Anunțuri

Spovedanie (14)

…În sfârșit am trecut peste. Peste noi. Dincolo de noi. Nu voi nega faptul că încă mă dor toate. Cum aș putea uita chinurile tale care au condus înspre acel teribil sfârșit. Veac! Dar îl accept. Și știi? Mi-a luat atât de mult să depășesc lipsa asta de tine, nu pentru că aș fi fost un om slab ci pentru că am crezut cu toată inima, în lumea noastră roz. Mi-a fost bine acolo. Am crescut în timp ce tu mă iubeai! 

(As vrea să știu că te mândrești cu mine)

S-ar putea să fi uitat unele lucruri – tu ziceai că într-o zi îmi voi uita pe undeva capul –  dar n-am să uit niciodată dragostea din glasul tău. A fost ca un leagăn ce m-a purtat dincolo de răutate, dincolo de invidie, dincolo de ură, dincolo de tristețe. Dincolo de orice.

Am trecut peste. Peste un trecut al nostru. Un duet absolut superb! Și știi? Am fost fericită! Iubirea ta mi-a potolit orice foame și mi-a stăvilit orice sete. Mi-ai fost nasturele lipsă, așa cum mai ziceai tu. Ți-am fost petecul de entuziasm și tinerețe. Ne-am încălzit sufletele reciproc și-a fost atât de bine!

Am trecut peste. Peste noi. Dincolo de noi. Si știi?! Voi rămâne cu gândul că în urma noastră, a rămas un plăcut parfum al iubirii. Iubire trăită dincolo de spațiu și timp!

Spovedanie (12)

Mi-e dor de mâinile tale fierbinți.

Știi că le-am admirat mereu precizia cu care îmi parcurgeau trupul, nu-i așa? În comparație cu mâinile mele care păreau mereu rătăcite, ale tale au avut întotdeauna o direcție și o siguranță, de parcă memoraseră ele întreaga hartă a ființei mele.

Și-apoi știi? Mă fascinau teribil când într-un final se odihneau cuminti în apropierea buzelor mele, abia atingându-le.

(Trezeau în mine o sete nebună de tine)

Cu toate astea, am gasit întotdeauna răbdarea unui sărut potolit, menit să te topească. Îți amintești?

„Aș putea petrece întreaga viață, fix așa! Zburând!”

Îmi lipsesc inimile noastre fredonând același cânt. Și buzele arse. Și-apoi Raiul. Și-apoi țigara. Și Cerul. Și-apoi liniștea. Și mâna mea în mâna ta.

De fapt …îmi lipsești tu. Cu totul.

Spovedanie (11)

 

… am vaga impresie că doar înscrierea mea la un curs intensiv de învăță-mă să uit de tine, ar mai reuși să-mi fluture alb, sfârșitul unui război mondial în plină desfășurare înăuntrul ființei mele. Cerul mi-e survolat constant de gânduri ce ţipă zdrențuit, potecile inimii îmi sunt permanent bătătorite de doruri albastre iar eu mă sufoc zi de zi dintr-o lipsă acută de tine. Aseară, după o lungă și extrem de dureroasă analiză sufletească, am aflat cu stupoare că îmi lipsește pacea unui apus ce mă găsea uneori în brațele tale, și-mi este aproape imposibil să continui un zbor schiop făcut într-o singură aripă ….

Spovedanie (9)

Un abracadabra nerostit mi-a răpit simțurile. Un fel de scamatorie … Și iată, sunt acum săracă lipită pământului. Nu (mai) simt nimic. Nici că ti-e dor, nici că ți-e drag, nici că te gândești la mine.

M-ai zidit pe ascuns, printre cuvintele tale. Mă ții captivă la rădăcina unui castan înflorit peste noapte … Mă sufoci! Abia dacă mai pot zări Cerul dincolo de grămada de sentimente aruncate alandala peste mine.

Zici că nimic nu mă mai poate atinge!?

(O minciună gogonată) …

Sunt atinsă până în măduva oaselor. De fiecare gând al tău. De fiecare clipă în care taci. De fiecare dată când te cuprinde foarte binele.

Dezgroapa-mă și lasă-mi Lumina. Mi-a fost teamă de întuneric de când mă știu …

Spovedanie (8)

narcise (1)

Nu ma pot lauda cu dragostea mea pentru Dumnezeu, pentru ca îL dezamăgesc zilnic. Dar ma pot lauda cu dragostea Lui pentru mine, pentru ca El nu m-a dezamăgit niciodată…