Țărm magic

„Găsește-ți aripile și lasă-ți sufletul să zboare peste podul curcubeului grație divine și al armoniei, către un loc unde dragostea este viață, și viața este dragoste” – Michael Teal

…pe vremuri, sărutul tău avea miros de soare și gust verde viu. Acum, îmi lipsesc cu desăvârșire ochii tăi negri și lumina pe care o aprindeau în sufletul meu … 

… împletește-mi un pod din mormanul de amintiri înghesuite în dosul palmei. Vreau să ajung pe țărmul magic al unui trecut ce se numea al nostru. Nu voi sta mult … zece secunde mi-ar fi de-ajuns, zic. Haide … mă ajuți? Mi-e dor de gustul buzelor tale!

Miez de vară 

„Viața este un mister. Cu cât o înțelegi mai mult, cu atât mai misterioasă devine. Cu cât devii mai conștient de adâncime, de adâncimea infinită, cu atât îți este mai greu, aproape imposibil, să spui ceva despre ea. De aici tăcerea. Omul care cunoaște e atât de uluit, atât de surprins, încât nici nu mai respiră. În fața misterului vieții, se pierde complet.” – Osho (Încrederea)

Soare-n priviri și mult senin în suflet, dragilor. Vă îmbrățișez pe fiecare-n parte, fără excepție. Aveți grijă de voi oriunde v-ați afla!

Still got the blues …

Am iubit-o mai mult decât orice pe lume. Mai mult decât orice… Nu ştiam că se poate iubi atât. În sfârşit, eu, în orice caz, credeam că nu sunt… programat să iubesc în felul ăsta. Declaraţiile, insomniile, ravagiile pasiunii, toate astea erau bune pentru alţii. De altfel, chiar şi numai auzul cuvântului pasiune mă făcea să râd. Pasiunea, pasiunea! O plasam undeva între hipnoză şi superstiţie… Era aproape un cuvânt de ruşine în gura mea. Şi pe urmă, povestea s-a întors împotriva mea când mă aşteptam mai puţtin. Eu… Eu am iubit o femeie. M-am îndrăgostit aşa, ca atunci când faci o boală. Fără să vreau, fără să cred, împotriva voinţei mele şi fără putinţă să mă apăr după aceea…         

Anna Gavalda în O iubeam

… pentru ca, demult, cândva, într-o zi ca aceasta, ni s-au intersectat întâia oara, privirile… Mai știi?! Ma pot așeza lângă tine? și apoi Chiar te rog, au devenit, asa cum ne-a plăcut noua sa spunem mereu, pietre pe care am clădit tot ce a urmat… Doua ore si 15 minute – am spus eu – 135 de minute ai spus tu, perioada in care am emigrat pentru eternitate – eu cu toate catrafusele, in sufletul tau – si tu, cu intreaga ta viata, in inima mea. Cine și-ar fi imaginat vreodată, ca timpul va pune drept zid intre noi, Cerul? Ce nebunie, Soare….

Mi-asa de dor de tine!

Tu ce mai faci, Soare?

Știi? … Oamenii n-au învățat încă, tot ce m-ai învățat tu… Ei încă se tem, încă iau hotărâri în turma … Inca ucid vise, încă strivesc sub călcai fericiri … Lumea-mi miroase a pustiu și-a pădure și-a ploaie …

(Da. M-am prăbușit ieri sub greutatea unor litere scrise anapoda)

Si ce dacă? M-am străduit sa nu cad … Dar vezi? Mi-a alunecat un gând pana dincolo de iad și apoi mi-a cedat sufletul subit … Nu e vina mea.

Tu ce mai faci, Soare?

Ma poți vedea?! Nu plâng, de ce ma cerți?! …. Așează-ma lângă tine. Vorbește-mi. Îmi lipsește blândețea din glasul tău …Haide … Strânge-ma-n brate …

(Daca ma gâdili după ureche, cu un pupic de-al tău, promit sa zâmbesc.)

Ma dor toate visele, ma ustura viata-n piept … Poți sa simți? Mda …. Nu-mi place deloc fără tine. Niciodată nu mi-a plăcut. Niciodată nu-mi va plăcea!

Spovedanie (7)

Mi-a plăcut întotdeauna ca sentimentele – atât ale mele cât și ale altora – să abunde. Indiferent de natura lor. 

Poate pentru că nu-mi plac lucrurile călduțe. Cine știe?!

(Pe mine ori mă dai pe spate cu o înghețată rece și delicioasă de pepene cu ciocolată, ori îmi servești o cafea aburindă.)

Chestiile abia dezmorţite nu mă ating sub nicio formă.

Îmi amintesc că treaba asta te-a iritat foarte tare initial. Abia mai apoi, mi-ai mărturisit că de fapt, chiar ciudăţenia asta a mea, te-a atras înspre noi, cu o putere magnetică.

Și-apoi, îmi amintesc abundenţa sentimentelor și nebunia a tot ce a însemnat, de-a lungul vremii, acest noi … Îmi amintesc cum la un moment dat, am hotarat că roz ne va reprezenta cu mare succes pe mai departe! Și-mi amintesc cum am construit cu el, universul fetelor nebune. 😁

 Îmi amintesc necuvintele noastre și neputința celorlalți de a le descifra vreodată, indiferent de străduință.

Și îmi amintesc privirea aia în care noi două băteam cinciul fără vreo bănuială din partea celorlalți.

„Cine va îndrăzni să vă despartă pe voi, lipicioaselor?”

Îți amintești?

Cu toate astea, nici el și nici nimeni n-a reușit să oprească ceea ce urma să ni se întâmple.

… eclipsă totală de suflet. 

Uite, cântecul ăsta – punte între inimi –  mi te-a readus aproape… 

(Sau doar a izbutit  Soarele să cucerească bolta unui Cer pustiit cu multă vreme în urmă?)

Cine știe … 

Arici (pogonici)

Știi? … te înșeli amarnic!

M-ai întâlnit pe mine.

Iar eu sunt extrem de fericita sa te am.

Si sunt extrem de mulțumită … de tine.

Cu tine. De noi.  

Dincolo de acest adevăr, împotriva căruia n-ai avea cum sa i te împotrivești, posibil sa troneze o neputință pe care n-am învățat încă sa o anulez.

Va trebui sa ma ierți pentru asta … și-apoi sa ma iubești din nou.

Pentru tine

Azi, Cerul, promite o porție zdravănă de soare! Bine face! Îmi căzuse în gând, niște fărâme de ploi, cuibarite în suflet, încă de anul trecut. Le-a zvantat, binișor! Mă gândesc că ar trebui să-i mulțumesc, desenându-mi pe chip un zâmbet. 

Uite … mi-a așezat până și acești ghiocei în dreptul inimii … 

Un zâmbet anemic, aș putea să-i dăruiesc și eu. Unul, cat să-și deschidă raza gălbuie până înspre tine… Mda. 

Zâmbesc. Cu toată inima.  

Aș putea spera oare, că te-ar ajunge și pe tine, primăvara?! Măcar, în spatele ferestrei?! …

(Te vad cum,  dincolo de gânduri, mai tragi cu ochiul după ea … )

Zâmbesc! Larg, cu tot sufletul… 

Să-ți fie, soare… Și multă lumină! În dreptul ferestrei, dar mai ales, în mijlocului inimii.