A true love story (3)

Cerul devenise plumburiu abia spre final de octombrie, când brusc, timpul refuza să mai alerge cu pieptul afară, desenând clipe. Lupta Ochilor Negri împotriva unui deznodământ tragic, ocupa parte importantă din acest anotimp afurisit. Zâmbea mai mult forțat, încercând din răsputeri să îndrepte speranțele făcute praf, ale Ochilor Căprui. Agonia unei morți iminente, picta pe chipurile lor lacrimi în mii de forme.

Pe aragaz, câteva chifteluțe de soia, își prăjeau silueta în cel mai silențios mod posibil. Vis-a-vis de ele, o mână zdravănă de cartofi bronzați sub razele cuptorului, așteptau cuminți. Ochi Căprui își pierduse privirea dincolo de fereastră, unde câinele nebun, alerga o vrabie.

– Cât să fi de idiot să crezi că poți ține pasul cu pasărea aia?! – zise la un moment dat. Adică, pe bune?! Îți ignori condiția de obez convins și speri că te poți urca în vârful copacului? Fără aripi?

– Dar asta nu-l oprește cu nimic să încerce! Ce vrei?! – adăugă Ochi Negri, în timp ce turna cafeaua în cele două căni albastre. El este oricum, un câine absolut special! Nu este el, cel care poate sta cocoțat toată ziulica pe marginea gardului, privind trecătorii?? Uiti?? Și e ditamai cămila!

– Păi chiar că e ditamai namila! – chicoti Ochi Căprui. Super King Cămila!

– Super King Cămila! Îmi place….

– Îți place?

– Îmi place, da. Îmi place că nu mai plângi. Haide… simți cât de bine miroase cafeaua?! Așează-te lângă mine. Mi-ai lipsit teribil săptămâna asta.

– Da. Și tu mi-ai lipsit mie. – zise Ochi Căprui în timp ce- și așeză sufletul pe canapeaua din bucătărie. Om nebun ce ești! Într-o zi o să mori și-am să rămân fără tine!

– Sunt bine acum. Hai, zâmbește cu mine! …

– Ești??? ….Nu mi se pare! Ai cearcăne, durerea te țintuiește în pat zile-n șir…. ai slăbit vizibil. Tratează-te. Te rog eu…

– Hai să-ți povestesc ceva – zâmbi Ochi Negri. Alaltăieri l-am revăzut pe Sorin. Trecând peste detalii, îți voi spune doar atat. Voi relua tratamentul de trei ori pe săptămână începând cu ziua de luni.

– Asta e o veste extraordinară! Super extraordinară! Dar… o fi de-ajuns? N-ar trebui să te vadă și un oncolog?

– Oncolog …. suspină Ochi Negri. De ce aș face asta?

– Adică???

– Nici nu vreau să mă gândesc. Ăsta m-ar băga imediat pe chimioterapie…. Nu vreau să mai trec vreodată prin așa ceva!

– Dar vrei să trăiești!

– Vreau să trăiesc, dar nu în felul ăsta. Uită-te la mine! Tâmpenia asta m-a invadat deja cu totul! Ce șanse crezi că sunt să rămân în picioare, după otrava aia pe care vor dori să mi-o bage pe venă?! Aminteste-ți! Aproape am murit data trecută! Refuz categoric, Ochi Căprui….

Preț de câteva minute, se făcu liniște. O liniște de aia de mormânt, în care cele două inimi nebune abia dacă mai respirau.

– Dar n-ai cum să refuzi să lupți… șopti într-un târziu Ochi Căprui. În felul ăsta te vom pierde… Ai înnebunit???

– Și dacă am înnebunit, ce? N-aveți decât să faceți față nebuniei mele. Vă cer prea mult?? Poate! Da! O fac! Așa cum și voi insistați cu otrava aia pe lângă mine. Știi ce e culmea, inimă nebună ce ești? Că nu vă gândiți decât la voi! La voi și la pierderea voastră!

– Asta seamănă a revoltă!

– Uite cine a înnebunit!!! – izbucni deodată Ochi Negri. Despre ce vorbești acolo?

– Despre tine, ștrumf urât ce ești! N-ai pus lapte în cafeaua asta??

Dacă până cu o secundă în urmă păreau că se ceartă, acum deja se imbrațișau strâns și refuzau să permită cuiva să intervină vreodată și să le tulbure ditamai dragostea. Își pictau pupici care pe unde, își promiteau eternitatea fără vreun cuvânt… și se iubeau. Sincer și pentru totdeauna.

– Lămurește-mă într-o chestiune – zise Ochi Căprui, nu înainte de a sorbi o gură din cafeaua ce aburea convingător. Dacă King Cămila are voie să încerce să prindă vrabia aia, doar pentru că e un câine deosebit, ce? N-are nicio șansă! Și totuși i-ai aprobat nebunia!

– Da. Dar el nu știe că șansele îi sunt nule. Apoi, când și cine a spus că un strop de nebunie, ne face neapărat rău?

– Îți dai seamă că prostovanul ăsta, după ce va alerga și va sări inutil de jur împrejurul copacului, până va obosi, că va sfârși dezamăgit că n-a fost capabil să o înhațe?

– Te contrazic! Nu va fi dezamăgit, ci dimpotrivă. Va fi mulțumit că a făcut tot ce ia stat în putință să o prindă. Că n-a fost să fie?! Ghinion. Nu va considera niciodată că a fost vina lui. Știi de ce? Fiindcă el crede orbește, în forțele proprii. Crede și o face din toată inima!

– Păi și e bine să nu-ți cunoști limitele?

– De când suntem limitați? – întrebă Ochi Negri.

– Dintotdeuana?

– Ești culmea, Ochi Căprui! Limitarea e o treabă cu dus și întors. Discutată și răsdiscutată. Si oricum, ea există, eventual, în mintea noastră. Și dacă există, e aproape obligatoriu să o depășim! Nu stă acolo ca idioata doar ca să avem noi un loc de dat cu capul. E un prag! Nu o ușă! Un punct peste care se trece prin credință în tine ca individ,credință în tine ca suflet și credință în tine ca parte din marele Întreg!

– Bine. Fie! – zise Ochi Căprui. N-avem limite. Putem atinge orice țel ne-am propune. Cu o condiție, desigur. Să depășim pragul. Dacă putem.. Ia uite! Minți! Există cazuri – multe – în care nu putem! Deci, suntem limitați! Ce aiureală, Ochi Negri …

– Nu-i adevărat! Vreau un exemplu!

– Juri pe roșu?! – izbucni Ochi Căprui.

– Jur pe toate culorile curcubeului! Te-ascult…

– Bine, dară. Uite ditamai exemplul: Tu! Tadaaaaam! Trupul tău zace, aproape sufocat de o celulă imbecilă care și-a propus să te facă praf! Ce puteri ai asupra ei?! Iti răspund tot eu! Niciuna! Te va învinge, detașat! Unde-i pragul???

– Cască bine urechile la mine, Căpruiule! Eu nu sunt un trup, să ne înțelegem! Sunt un suflet. Unul care s-a întâmplat să primească un trup! Trup care s-a dovedit a fi bolnav. Pragul?! Moartea! Dincolo de ea – sau de el – spune-i cum vrei, voi fi tot eu! Eu, sufletul. Nicio limită, deci! Aparțin infinitului. Mă întorc zburând, acolo, în miezul lui. Cum? Trecând un prag!

– Să nu îndrăznești!

(va urma)

Anunțuri

Șoapte…

„Fulguieste-ma cu sărutări s-adorm sub nămeți de vise frumoase… Ninge… închide ochii și imaginează-ți fiecare fulg un sărut al meu, lasă sărutările mele sa fulguiasca pana nu va mai rămâne nimic neatins…”

… pentru ca 27 decembrie a fost mereu despre tine….

S.O.S

6fbb66a03b18a71f6c16a164179ffd08

În clipa asta e musai să-mi resuscitezi sufletul, altfel riscă să-și piardă pasul ce mă duce la tine.

Nu știu ce l-a apucat, pare că s-a îmbolnăvit subit.

Aș spune că e pe cale să fie doborât de un soi de lipsă de tine.

Bântuie ca o stafie rostogolind dorințe alandala.

Aleargă beat, își împiedică pasul, sughite a buze flămânde …

Mi-e teamă că va muri însetat de tine.

Prinde-i mână în mână ta.

Tiveşte-i apoi cărarea și poartă-l încet înspre tine.

Nu -l grăbi.

(L-am auzit mai devreme respirând a pustiu….)

Sărută-l când și când.

Știi tu … acolo unde i-ai tatuat în trecut un dor nesfârșit.

Vorbește-i blând …un sărut pe buze, apoi unul pe tâmplă.

Îmbrățișează-l strâns lângă inima ta. Dacă poți, amintește-i căldura pe care a simțit-o cuibărindu-și tot veacul în brațele tale.

Fă-i o cafea. Aburindă. Neapărat amară.

Reanimează-i surâsul cu blândețea glasului tău, apoi iartă-i promisiunile rămase în așteptarea unui altădată.

Știu. Îți picură greu și dorul și zâmbetul și speranța, dar azi … are nevoie de tine. Mâine ți le va returna inzecit. Pe toate.

Acum însă depinde cu totul de tine.

Restabilește-i emoția. Recuperează-i toate cuvintele și neapărat învață-l să respire din nou. Să te respire cu nesaț doar pe tine.

Hello :)

image

“Pot rezuma în două cuvinte tot ce am învățat despre viață: merge înainte.”

Am dezlipit cu greu un sărut, buzelor…
Se încăpățânase sa păstreze pentru zile negre cam tot ce avea!
Soapte, menite sa trezească iubiri,
Cuvinte, gata sa incurajeze,
Săruturi capabile sa redea viata…
Le împletise ghem și refuza sa-mi deschidă orizontul.
A cuibărit totul in dosul palmei,
A pus sigil pe dorințe și a tras oblonul îngălbenit de timp peste ele!
Si-a asigurat cântecul picurat al toamnei și acum respira…

Respira mireasma cireșului abia inflorit și se înfrupta copios din albastrul primăvăratic.

( Cred și eu – buze dulci ) …

Totuși … i-am răpit dintre degete, sărutul …
( Hoata! )
Sa nu ma prindă sfârșitul de veac – fără, zic!
Apoi…
Am făcut-o pentru voi!
Vreau sa impart! … cam tot ce ascunde ea cu atâta patima!

Si-atunci va îmbrățișez cu drag – din drag – pe voi, cei mai dragi!
Îndrăznesc chiar sa pun o vorba buna, sfârșitului de săptămână – tot pentru voi! Facă cumva sa fie darnic… sa-și pună raze-n par și sa încălzească inimi!

Inimile voastre! 😀

Te-as intoarce pe dos, lume!

image

Să fii înţeles, să fii strâns la piept, să fii sărutat, când ai cel mai mult nevoie….e însăşi minunea existenţei umane….

Ah, cum te-as întoarce cu susul în jos, lume!
Cum ți-as încalci eu ție toate cărările…
Cum ți-as rătăci vestul în poalele sudului și cum ți-as trimite nordul în căutarea bunătății umane…
Cum răsăritului i-as dezgoli o raza și-as așeza-o fix în dreptul inimii,
Poate asa, ființele tale ar simți mai înainte de a judeca!

Ah, cum te-as întoarce pe dos, lume!
Cu zilele și nopțile tale,
Cu ploi înghețate și după-amiezi secate de vise!
Cu speranțe făcute praf pe asfaltul din fata blocului,
Cu lacrimi ce scobesc șanțuri de durere,
Cu inimi ce bat în retragere și doruri sugrumate în amurg!

Ah, ce te-as întoarce cu susul în jos lume!
Ti-as scutura și ultima secunda de judecata și te-as lăsa goala în văzul tuturor!
( Ai îmbrăcat zdrențele vremii și nu-ți vin tocmai bine… )

Ah, cum ți-as spăla privirea de păcate, lume!
Cum ți-as zgâria cu unghia pana în fudul ființei, chinul „defectelor” umane…
Sa simți secundele ce-au vindecat rana deschisa pana în cămara cu vise…
Cum ți-as scormoni amprentele și cum ți-as interzice sa mai lași vreo urma pe tapetul din mijlocul unei trăiri sufletești!

Ah, cum ți-as închide gura, lume!
Cu vorbele tale pline de subânțeles,
Cu șoaptele tale mincinoase,
Cu ale tale promisiuni topite în arșița desertului.

Te-as desființa, lume, atât de puțin te iubesc!
Te-as fuma într-o doară și apoi te-as reinventa!
Mai plina de culoare, mai calda, mai dornica sa simți și mai „fidela” promisiunilor pe care le faci!

Ma rușinez cu tine asa, lume!
Ah, cum te-as desființa, atât de puțin te iubesc!

Soapte

10526113_1589020417987630_5560003366746058882_n

Anul asta, vreau sa ningă!
Dar sa ningă cu suflet! Din suflet!
Sa ningă cu speranțe!
Sa ningă cu multa iertare si compasiune!
Sa ningă muuult, atât de mult, încât pe străzile sufletului sa se așeze un strat generos de iubire alba și pura!
Sa ningă cu bunătate!
Sa ningă cu bucurii de toate felurile!
Sa ningă cu fulgi mari de împăcare!
Anul asta… îmi doresc sa ningă ca-n povesti!
══════ღೋƸ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒღೋ══════
Voi ce va doriți anul acesta?!