Invitație

Te provoc să-mi porți penele vreme de 24 de ore. O zi. Una singură. Te-ai bătut cu pumnul în piept că poți, că știi mai bine, nu-i aşa?

Haide. Încearcă…

Dezbracă-ți principiile, crezurile, trăirile, lecțiile învățate, zâmbetele, bucuriile, tristețile. Stai gol în fața oglinzii. Gol sufletește.

Închide ochii. Nu trişa… Fă-ți curaj și-apoi îmbracă straiele unei vieți noi. A mea.

(O critici convins că nu sunt deloc priceput să o port.) 

Sunt pregătit să învăț. Arată-mi cum se face. 

Te invit să fii eu. Dar fii cu totul, rogu-te. Nu păstra de la tine nimic.

Umple-ți inima cu toate sentimentele mele. Vezi că pe canapea, în colțul din stânga, am vărsat mai alaltăieri câteva lacrimi. Ia-le si pe alea. Nu le uita. Toate lucrurile pe care le-am pierdut de-a lungul vremii, sunt creionate în tabelul cu fluturi de pe marginea ferestrei. Citește-le și pe alea. Cu multă rabdare. Dacă vei simți că-ți stă în loc întreagă ființa, nu te înspăimânta. Vei supraviețui cu succes. Am făcut-o și eu, o vei face și tu. In cazul in care, pe ici le colo, vei avea impresia că îți atârnă Cerul pe umeri, ridică privirea înspre soare. El mi-a dat puterea să-mi regăsesc verticalitatea, o vei recunoaște și tu.

Pune-ți apoi toate speranțele ciobite in buzunarul zilei și ieși în mulțime. Da. Aia care te privește câş. Îți amintești?! Te amestecai printre ei până mai ieri. De ce să te temi tocmai de ei? Privește-i în ochi. Asculta-le cuvintele. Îneacă-ți lacrimile în cazul în care ți se va părea ca ți se face o nedreptate. Și mergi. Drept nainte.

De ce să nu poți?! Haide! Erai convins că se poate atunci când mă impiedicasem …

Arată-mi cum se face!

Aaaa … și încă ceva! Fii atent că s-ar putea ca în timpul nopții să nu mai vrei să privești steaua polară … Să nu cumva să-ti pierzi privirea printre lacrimi! Insist! Deocamdată steaua aia îmi stă piatră de temelie viselor… Mulțumesc.

De ce tremuri? Și cum să nu fie simplu? Nu așa părea din pozitia în care te aflai? Haide! Arată-mi cum se face…

Te provoc! Știu că poți!

Spovedanie

ballet-painting-andrew-atroshenko

 

Ceilalți … voi, cei ce formați de jur împrejurul meu – lumea întreagă …

Sunteți liberi sa vorbiți …… sa spuneți orice despre mine.

Ba chiar ma puteți alunga de lângă voi! Ma puteți răni! Ma puteți uita!

( Si o veți face negreșit – la un moment dat! )

Ma veți jigni, ma veți folosi, ma veți provoca … ba chiar ma veți umili când și când!

Dar nu veți putea niciodată sa-mi furați ceea ce știu, niciodată sa -mi luați ceea ce sunt, niciodată ceea ce simt … niciodată ce-am în suflet!

Va accept însă – pe toți!

Pe voi – cei ce ma iubiți – cei ce ma apreciați – cei ce ma ajutați sa merg înainte, dincolo de ploi, de furtuni, de soarele torid …

Pe voi – cei ce ma lingușiți, urmărind trofee ascunse – ce ma linșați, dorind căderea mea ca pe cea mai mare victorie – ce ma invidiați, apaudand silențios, pasul meu împiedicat!

Pe voi – superiorii mei! Voi – cei ce sunteți dincolo de orice închipuire … voi – cei ce le cunoașteți pe toate ….

Accept toate cuvintele voastre. Atât cele ce-mi mângăie ființa din creștet pana la vârful degetelor de la picioare, cât și pe cele tip sabie – cuvinte ce taie în carne vie, cuvinte ce au puterea de-a sapa cicatrici „tranșee’ … dureroase, întunecate, reci ….

Accept și mărturisesc, ca datorita cuvintelor voastre, atitudinilor voastre – ma plimb necontenit pe calea dinspre Rai și Iad. Uneori ma revolt, plâng, îmi pierd speranța, alteori învăț zborul dincolo de culmi, zâmbesc, țopăi de fericire.

Raman conștientă ca nu sunt nici cea mai buna, nici cea mai fără de pata, nici cea mai sincera, nici cel mai indispensabil prieten.

Sunt exact asa cum suntem cu toții! O imperfecta!