Spovedanie (9)

(….melodia asta ….) Nici nu știu cum de mi-am amintit-o tocmai azi. Mintea mea e tare întortocheată … N-a prea uitat nimic din tot ce-a fost, cu toate că tu te băteai cu pumnu-n piept că am s-o fac. Că aşa e construit omul, să uite. Să uite când? În care viață?

Știi că încă mi-e dor de tine? Tu știi că uneori îți pot auzi limpede glasul? 

Îmi amintesc, de exemplu, ca și cum a fost ieri, prima noastră seară împreună. Când îți tremura teribil, nu doar vocea ci întreg trupul. Când am vorbit întâia oară despre dragostea asta nebună. 

Îmi amintesc zâmbetele, îmbrățișarile, dansul nostru, cafeaua, plimbările, gelozia fetelor, câinele ăla nebun care mă latra de fiecare dată când atingeam talpa dincolo de poartă, înghețata de pepene, chifteluţele tale speciale cu soia (bleacs), sucul de grape care-ți plăcea teribil … 

Îmi amintesc dorul neobosit, nerăbdarea de-a ne vedea, telefoanele, claxonul mașinii ce-mi dădea de știre că mă aștepți în fața blocului …  Fierbințeala palmelor, surâsul tău, bucuria… 

Îmi lipsesc toate astea. 

Îmi lipsesc nopțile în care dormeam împreună. Mână ta neobosită care reușea să mă cuprindă, indiferent de cât de mulți purici în fund aveam! Și-mi lipsește teribil mirosul tău. Da … n-am fost capabilă niciodată să explic acest miros, desi ai întrebat insistent de câteva ori. Nici în zi de azi n-aș ști să o fac. Habar n-am. Era al tău. Și-mi plăcea mie maxim. Uneori, rămânea impregnat în hainele mele. Chestia asta mă făcea să râd fericită de fiecare dată când ajungeam acasă. Cumva, îmi puteam imagina că te am cu mine permanent. Chiar și atunci când nu te aveam. 

Caraghios, dar uite, îmi lipsește până și haosul din camera ta. Hainele alea aruncate cât colo. Dezaprobarea ta când mă apuca hărnicia de-a le așeza pe fiecare la locul lor. N-am să-mi găsesc niciodată mănușile, umbrela, căciulă, dacă le ascunzi aşa!

Mi-e dor de privirea ta când mă iubea. De ochii tăi aprinsi când te apuca pofta de mine. 

Cel mai mult și mai mult însă, îmi lipsește încrederea. A noastră. Pe asta am avut-o negreșit. Ai știut – și am știut – că te poți baza oricând pe mine. Ușile noastre au stat mereu întredeschise, la fel disponibilitatea de-a raspunde oricarui apel. Am știut să ne ascultăm reciproc, să ne încurajăm reciproc, să fim acolo, indiferent de ce, de unde, pentru cât timp.

Îmi lipsesc astea. (Toate.) Dar mai ales, lipsești tu …  

Tu ce mai faci, Soare?

Știi? … Oamenii n-au învățat încă, tot ce m-ai învățat tu… Ei încă se tem, încă iau hotărâri în turma … Inca ucid vise, încă strivesc sub călcai fericiri … Lumea-mi miroase a pustiu și-a pădure și-a ploaie …

(Da. M-am prăbușit ieri sub greutatea unor litere scrise anapoda)

Si ce dacă? M-am străduit sa nu cad … Dar vezi? Mi-a alunecat un gând pana dincolo de iad și apoi mi-a cedat sufletul subit … Nu e vina mea.

Tu ce mai faci, Soare?

Ma poți vedea?! Nu plâng, de ce ma cerți?! …. Așează-ma lângă tine. Vorbește-mi. Îmi lipsește blândețea din glasul tău …Haide … Strânge-ma-n brate …

(Daca ma gâdili după ureche, cu un pupic de-al tău, promit sa zâmbesc.)

Ma dor toate visele, ma ustura viata-n piept … Poți sa simți? Mda …. Nu-mi place deloc fără tine. Niciodată nu mi-a plăcut. Niciodată nu-mi va plăcea!

About LOVE (my love)

d162b7120be4ac9ebfdd69b2e2a59f59

Iubirea mea, e un fel de lună mai.

Își plouă lacrimile însoțite de tunete și fulgere, cerul ei nu este mereu albastru, soarele nu este întotdeauna strălucitor iar florile ei nu sunt întotdeauna parfumate.

E plina de certuri, de reproșuri, de așteptări …

Își curge izvorul în valuri repezi și seamănă mai degrabă cu clocotul unui iad înfierbântat de dorințe.

Respira speranțe și este fără niciun dubiu, carnivoră!

E lipsită de garanții și plină ochi de imperfecțiuni și vulnerabilități.

Cu toate acestea, iubirea mea… este atotputernică, transformând brusc o ființă într-un acasă. Un altfel de acasă … Un acasă în care sa îmi pot cuibări sufletul mototolit și înfrigurat.

Nopțile ei sunt multicolore, voluptoase, intense și profunde.

Face salturi spectaculoase de la o stare de spirit la alta, amesteca zâmbete și lacrimi, e tandră și duioasă, repezită, nerăbdătoare și uneori, extrem de caraghioasă.

In aritmetica ei, unu plus unu, fac întotdeauna totul, iar minus, ii anulează dramatic existenta …

Iubirea mea?!

N-a fost, nu este și nu va fi niciodată …. simpla!

Sunday evening

„Sufletul tău este acea parte din tine care a existat înainte sa te fi născut și va continua sa existe după ce vei muri. Este nemuritor. Ești un spirit puternic, creativ, plin de compasiune și dragoste care a intrat la școala pamântească pentru a învața și a face daruri. Personalitatea este un instrument al sufletului tău.”
Gary Zukav

Spovedanie (7)

Mi-a plăcut întotdeauna ca sentimentele – atât ale mele cât și ale altora – să abunde. Indiferent de natura lor. 

Poate pentru că nu-mi plac lucrurile călduțe. Cine știe?!

(Pe mine ori mă dai pe spate cu o înghețată rece și delicioasă de pepene cu ciocolată, ori îmi servești o cafea aburindă.)

Chestiile abia dezmorţite nu mă ating sub nicio formă.

Îmi amintesc că treaba asta te-a iritat foarte tare initial. Abia mai apoi, mi-ai mărturisit că de fapt, chiar ciudăţenia asta a mea, te-a atras înspre noi, cu o putere magnetică.

Și-apoi, îmi amintesc abundenţa sentimentelor și nebunia a tot ce a însemnat, de-a lungul vremii, acest noi … Îmi amintesc cum la un moment dat, am hotarat că roz ne va reprezenta cu mare succes pe mai departe! Și-mi amintesc cum am construit cu el, universul fetelor nebune. 😁

 Îmi amintesc necuvintele noastre și neputința celorlalți de a le descifra vreodată, indiferent de străduință.

Și îmi amintesc privirea aia în care noi două băteam cinciul fără vreo bănuială din partea celorlalți.

„Cine va îndrăzni să vă despartă pe voi, lipicioaselor?”

Îți amintești?

Cu toate astea, nici el și nici nimeni n-a reușit să oprească ceea ce urma să ni se întâmple.

… eclipsă totală de suflet. 

Uite, cântecul ăsta – punte între inimi –  mi te-a readus aproape… 

(Sau doar a izbutit  Soarele să cucerească bolta unui Cer pustiit cu multă vreme în urmă?)

Cine știe … 

Arici (pogonici)

Știi? … te înșeli amarnic!

M-ai întâlnit pe mine.

Iar eu sunt extrem de fericita sa te am.

Si sunt extrem de mulțumită … de tine.

Cu tine. De noi.  

Dincolo de acest adevăr, împotriva căruia n-ai avea cum sa i te împotrivești, posibil sa troneze o neputință pe care n-am învățat încă sa o anulez.

Va trebui sa ma ierți pentru asta … și-apoi sa ma iubești din nou.

Spovedanie (6)

Mi se întâmplă uneori, să nu te caut deloc –  niciunde – și totuși să mi te afli peste tot … 

În fiecare gând…

(ocupând spațiul ce stă etern între două bătăi de ceas)

În fiecare surâs,

În fiecare floare,

În toate colțurile casei … Pretutindeni.

Ești aici, chiar și atunci când mă încăpățânez să țin ochii închiși.

De fapt, mai ales atunci …

Și mă gândesc …că anumite emoții și trăiri, nu le putem avea, pur și simplu, alături de oricine.  

Iar noi, am trăit (încă trăim?!) împreună, ceva ce a sărit cu mult peste banala atracție fizică, nu-i aşa?  

Avem o dragoste diferită de toate celelate. Totala și nebună. Una, lipsită de prejudecăți. Bruscă. Apărută de niciunde. O cometă…

Pesemne că atât de profund în inima altcuiva, nu ajungi pășind pe vârfuri, ajungi zburând cu sufletul..