Mi-e dor de tine asa cum ii e dor omului de libertate…

Reclame

Dilemă 🤤

Oprește-ți puțin fuga, om bosumflat! Ce credeai, c-am să te las să pleci cu toată viața mea grămadă?! Niciodată! Așează-te câta să vorbim. Haide. Dacă nu ți se pare suficient de comod lângă mine, rămâi în picioare. Sau așează-te ghem pe covorul argintiu. Stai pe marginea canapelei, dacă vrei. Mi-e tot una! Dacă ți s-a făcut sete, aprinde-ți o țigară. Într-un fel, îți înțeleg (ne)starea, să știi… Și fuga …

(Împarțiala a adus întotdeauna cu ea și-o doză zdravănă de nervi)

Și pentru că tot suntem la capitolul jumi-juma, zic să le împărțim pe ele primele. Țigările, zic. Dependența își spune cuvântul, crede-mă. Că le fumai doar tu până mai ieri, n-are nicio importanță. Azi le facem pe din două. Pe alea cu filtru le iau eu. Tu ia-le pe toate celelalte. Ah… apropo! Scrumiera cu elefantul african rămâne la mine. Zâmbetele…? Ne aparțineau amândurora. Dacă ți le cedez cu totul, pot păstra eu duminicile? Haide! Știi cât de mult îmi plăceau…

Uite, dacă vrei poți lua cu tine papucii de casă, păturica mov și castronul din care serveam împreună cereale. Mi-ar plăcea totuși să-mi lași mie luna. Ah, și perna plină ochi cu puf de gâscă. Știu că nu era a mea, dar poate fi de acum înainte?! Te rooooooog! Mulțumesc.

Mi se pare mie sau noi începem in sfârșit să ne intelegem??

Ascultă-mă … Nu-l vreau pe Februarie, așa că, ia-l cu toată increderea. Nici brânza cu mucegai nu o vreau. Și nici diminețile pline de frig nu prea-mi surâd… Nici caramelele! Ba nu! Pe astea vreau să le împărțim. Mi-am amintit că-mi plăceau! Mai ales alea cu mentă. Da! Fericirea, biscuiții Oreo și bicicleta, pot merge la tine. Dacă ești de-acord să-mi lași mie zborul, poți păstra tu (si) plimbările. Seninul, pădurea înaltă și ținutul de mână, îmi aparțin, așa că rămân (tot) la mine.

Clătitele cu gem de mure?? 🤤 Mda. Îmi cam ieșiseră din calcul….Crezi c-am putea primi custodie comună în cazul lor?!

15/15

Mijloc de ianuarie. Pustiu …. 

Pe ici pe colo, cad fulgi de nea. În vestul cel mai vestic, doar lipsa ta cade abundent peste sufletul căprui. 

Tu ești bine, Soare?! M-am gândit de atâtea ori… se întâmplă vreodată să fie iarnă în Rai??? Ar fi păcat să nu fie! Mi-amintesc că era anotimpul ce ți se mula perfect peste inima ta argintie. Ha! Uite! Mai știi omul ăla de zăpadă prăpădit răăăăău din lipsa omătului? Și ăla avea inima argintie! Avea și ditamai zâmbetul…. și doi cărbuni prin care ne privea.  Îți semăna atât de bine!  

Anul ăsta e cu dublă… Ai observat? Carmensita zice că și nouă ne lipsești cam tot așa. Adică dublu. Eu zic că ar fi mișto, totusi,  dacă am putea să o înjumătațim. Lipsa.  S-ar dubla starea ta de bine, în felul ăsta? Tare mi-ar plăcea…

Da! Azi, îmi lipsești jumate cât îmi lipseai de obicei! Nu pentru că nu te-aș mai iubi, ci dimpotrivă. Vreau ca lumea aia pe care sunt convinsă că ți-ai desenat-o aproximativ perfectă, să poată fi așa! Perfectă.  Bănuiesc că smiorcăielile noastre te cam împiedicau. Și oricum, Raiul e chiar deasupra capului meu. Asta înseamnă că ne ești mereu aproape… nu-i așa? 

Te-aș îmbrățișa câta… și ți-aș șopti că mi-e bine, dar tu știi deja asta! 

Te iubesc, Soare! Te voi iubi mereu! 

Dancing together

Știu. Sunt multe lucruri pe care tu nu le faci. Nu pentru că te-ar încerca vreo neputință ci pentru că ești cu sufletul ticărit de idei preconcepute. Da… n-am nici cea mai mică intenție să te fac să renunți la ele. Îți aparțin. Păstrează-le. Dar astăzi vei dansa. M-auzi?! Vei dansa cu mine!

Haide … faci o excepție, nu-i așa? Mulțumesc.

Te văd deja zâmbind cu inima fâstâcită nevoie-mare. Dar n-ai motiv să-ți pierzi aerul tocmai acum! Ia-mă de mână în schimb. Nu-ți dezlipi privirea de zâmbetul meu.  Daca vei lasa muzica sa-ți ghideze pasul, ne vom descurca de minune. Ai sa vezi!