Luptăm…

… pentru o victorie incertă, fiecare după propriile puteri, depășind nivel după nivel…. încercările vieții. În același iad, ținând piept propriilor demoni… 

Reclame

Gând … lângă o ceașcă de cafea!

fb_img_1483910340075.jpg

…. am vaga impresie că ne aflăm pe un drum greșit, căutând necontenit dragostea, considerând această căutare, ca fiind cea mai de preț îndeletnicire ori datorie a omului in această misterioasă călătorie terestră. 

O căutăm departe … niciodată în noi înșine, aproape deloc in ceilalti …

O așteptăm ca pe un miracol, scotocim toate cotloanele în disperarea de-a o întâlni, ne transformăm existența într-o adevărată luptă de supravietuire, visând cu ochii deschiși la clipa în care, o vom cuceri!

Totuși, probabil unica noastră datorie în această viață, ar fi să zdrobim zidurile ce ne stau ca niște fortărețe în calea ei ….

Și dacă am reuși să facem asta, ea – dragostea– ne-ar găsi negreșit…. n-ar mai fi nevoie să își transforme tandrețea în mușchi …. încercând să treacă dincolo de zidul încăpățânării, a orgoliului ori a nebuniei noastre.

Ar putea să-și cuibărească nestingherită, întreg confortul emoțional, toată tandrețea și toată căldura … până în brațele sufletelor noastre. 😁

„Ești fericită? Da … Aș putea fi!” 

Sport extrem

Nu pot deosebi stânga de dreapta, nu știu aproape niciodată să deosebesc binele și răul, adevărul de minciună … totuși îmi plac extremele! 

Îmi plac supele fierbinți, băuturile foarte reci, culorile calde, nuanțele seci…și mirosul aproape scârbos ce-mi pătrunde intreaga simțire în fața hliziţilor. Neprihăniţilor. Drepţilor acestor vremuri.

Îmi plac inimile ce bat în culori aprinse, privirile ce nu-și ascund în spatele pleoapelor, emoția și -mi plac… mâinile reci.

Îmi plac comorile îngropate bine în adâncurile sufletului, zâmbetele chiţăite și lacrimile ce conțin sare în exces.

Îmi plac frunzele îngălbenite, iarba proaspăt cositā și tivul murdar al șoselei purtând torenţiala unei veri capricioase.

Îmi plac caii, mirosul de levanţică și ciocolata!

Nu pot deosebi trecutul de prezent, nu știu să împart secundele în favoarea nimănui, nu pot sa despart corect în silabe, dar pot … aș putea să te uit pe tine.

Și o voi face! Cu lux de amănunte. Pentru că îmi plac extremele!

Doua lumi – eu undeva intre ele.

b67d8772a15523cdbcae9ef18227977a

Nu știu la ce te pricepi tu, dar eu sunt extrem de pricepută în a face planuri!

Sunt un fel de cauză pierdută.

În capul meu, defilează, într-o încolonare perfectă, scenarii demne de Oscar …. într-o lume în care, evident, nu se respiră aer ci molecule de vise!

Sunt genul de om – care crede – că atunci când te afli pe drumul cel bun, la un moment dat, haosul se va topi, lucrurile se vor așeza…. visele se vor împlini. Cu ropote de aplauze, artificii și la pachet, din partea casei, delicioasele praline belgiene.

Totuși … deși străduința mea e mare, iar planul pare sa fie perfect, nimic din ce-mi croșetează mintea nu se transpune în realitatea imediată. Nici măcar în cea îndepărtată.

E ca și cum, aș trai intre două lumi. O lume a mea, dincolo de pleoapa închisă, unde îmi ies toate –  ața-buclă-șnur – și o alta … aia reală, unde dispare covorul roșu, funda albastră … zâmbetul.

Pot sa spun, cu mână pe inima, că nimic nu mi-a ieșit asa cum „ar fi trebuit” – cel puțin nu atunci când mi-am dorit, și niciodată cu aceeași aromă! Niciodată, în viața mea!

N-aș îndrăzni să neg însă, că nu mi s-au împlinit visele. Sunt zeci de vise așezate bine pe lista împlinirilor. Adevărat, am primit ceea  ce am visat, dar nu așa cum le-am visat …  Nu în felul în care pictasem eu, calea …!!!

Concluzia firească – dacă e musai să existe una – e să renunț la planuri!

Sa continui sa desenez vise dar nu și calea ce mă va duce spre împlinirea lor …

(Am dat greș întotdeauna. Dar … am ajuns în final să înțeleg, că drumul spre „lumina” nu-l putem parcurge nici desculți, nici în papuci de balerină! Piciorul trebuie bine înfipt în cizma realității momentului.)

Ma râcâie însă o întrebare.

Viața aia roz, netrăită 

– pitită în spatele pleoapelor închise –

cine o va trai?! 

Drumul.

 „Camino e o boală. Te-apucă nerăbdarea să-l faci!”.

camino

El Camino de Santiago

… este unul dintre cele mai vechi drumuri de pelerinaj din lume. Practicat de sute de ani, acest drum e bătătorit de pantofii a zeci de mii de pelerini anual. Anul trecut, conform statisticilor, au fost în jur de 200.000 de pelerini de pe tot globul pământesc. Drumul duce spre orașul din nord-vestul Spaniei, denumit Santiago de Compostela, în inima căruia tronează catedrala catolică a Sfântului Iacob, aceasta din urmă fiind oarecum și punctul de final al pelerinajului. Cu toate că pare a fi la prima vedere un pelerinaj religios, destinat prioritar catolicilor, și închinat Sfântului Iacob, diversitatea celor care fac acest drum în zilele noastre e din punct de vedere istoric, amuzantă. Pelerinii din secolul 21 se adună pe El Camino de Santiago din toate colțurile lumii și de foarte multe ori nu sunt religioși sau practică alte religii decât cea catolică. Ba chiar, există nenumărate cărți și statistici, ce descriu motivele celor care vin să parcurgă drumul ce duce spre ”capătul lumii”. Pâna la urmă, asta e cea mai misterioasă parte a acestui drum, căci prima întrebare între pelerini de cele mai multe ori e – “de ce ești aici”, înainte chiar de “cum te cheamă”.

Motivatiile lor sunt, însa, diferite: natura, culturagastronomia, întâlnirile, aventura, provocarea fizica si redescoperirea bucuriilor simple.

Pelerini la Santiago au fost odinioara Sfântul Francisc, Roland (fiul lui Carol cel Mare), El Cid, si, mai aproape de noi, Paolo Coehlo, Shriley MacLane, Luis Bunuel…

În ultimii ani, Drumul catre Santiago trece printr-o renastere. A fost redescoperit de oamenii în cautarea ineditului si a fost declarat Itinerar Cultural European in 1986, apoi inclus in Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO.

În traducere liberă, El Camino de Santiago – înseamnă Drumul lui Iacob, un drum pe care se presupune că ar fi mers Apostolul Iacob, încercând să ajungă la Capătul Lumiipredicând Învățătura lui Hristos.

Cel mai faimos traseu către orașul Santiago de Compostela, țelul oricărui pelerin, este Ruta Franceză, venind dinspre Franța în Spania. Acest drum de pelerinaj respiră istorie, legendă, cultură și frumuseți naturale, pe cât de variate, pe atât de provocatoare și îmbietoare.

Există insa mai multe rute de pelerinaj spre Santiago de Compostela. Voi enumera o mare parte dintre ele:

Camino Frances – cel mai popular drum de pelerinaj din toate timpurile – cu punctul de pornire St. Jean Pied de Port (Franța), și traversarea Spaniei prin orașele Pamplona, Longrono, Burgos, Leon, Saaria –  cu un total de 781 km

Camino del Norte –  cu pornire în Irun și traversarea Spaniei de-a lungul coastei maritime, prin orașele Bilbao, Santander, Gijon, Ribadeo și un total de 830 km

Camino de Madrid – cu pornire în capitala Spaniei și traversarea orașelor Segovia, Medina, Sahagun, Leon – cu un total de 676 km (320 km separat, apoi continuă pe ruta Camino Frances de la Sahagun)

Camino Portugues – cu pornire la Lisabona (Portugalia) și trecere prin Santarem, Coimbra, Porto, Ponte de Lima și Pontevedra – cu un total de 615 km

Camino Via de la Plata – cu pornire în Sevilla și trecere prin Merida, Caceres, Salamanca, Zamora, Verin – cu un total de 1000 km

 Simboluri

piatra cu semn santiagoSimbolul principal al Drumului este Scoica Albă. Legenda religioasă menționează că Sfântul Iacob a fost găsit în apele mării învelit în scoici.

Pe de altă parte, scoica simbolizează studii și înțelepciune, iar drumul acesta a fost și este în continuare, un drum inițiatic – un drum care aduce cu sine lecții de viață și prin ele înțelepciunea vieții.

sfantul iacob cu toaigUn alt simbol al drumului este Tărtăcuța, de cele mai multe ori, agățată de toiag.

sun-santiago-signNu în ultimul rând, un simbol puternic și tot mai actual, al acestui pelerinaj, este simbolul soarelui. De fapt este un soare, pe forma unei scoici, o combinație dintre cele două. E de la sine înțeles, de ce soarele a devenit un simbol atât de popular de-a lungul timpului, pentru că tot mai mulți urmăresc vechea idee, de a merge nu doar pâna la Santiago de Compostela, ci de a ajunge la Capătul Lumii  – adică la Finisterre și de a întâmpina glorioși asfințitul soarelui, ca simbol de realizare și de finalizare a unei provocări uriașe, fiecare lepădându-se de vechile obiceiuri și prejudecăți, îmbrățișând cu candoare noua viață, noua gândire – provenită din înțelepciunea acumulată pe drum.  Simbolul mai înseamnă și – mai multe drumuri care se unesc într-un singur punct – Santiago de Compostela.

O altă enigmă simbolică a acestui drum este – Calea Lactee – față de care drumul El Camino de Santiago se presupune a fi fost gândit să parcurgă paralel galaxiei noastre, celții urmărind Calea Lactee spre Capătul Lumii.

De la această idee pornește, cred, și denumirea de Santiago de Compostela, contrar legendelor creștine, iar Compostela provine de la ”Compo” și ”Stelae” – care în traducere înseamnă câmp de stele.

 

In Saint Jean Pied de Port, fiecare pelerin primește un pașaport  numit credencial  in care se notează data când începe călătoria, iar acesta va fi stampilat in fiecare oras vizitat. Stampila se pune la locurile de cazare, biserici sau muzee, fiecare loc are o stampila care concurează în creativitate. La finalulul traseului, in Santiago, pe baza pasportului se primește compostela, dovada incheierii pelerinajului.

pilgrimscredential66

Pentru a începe El Camino trebuie sa ai un echipament special, bocanci, un rucsac, sac de dormit,toiag și minimum de haine si accesorii, acest rucsac il vei avea în spate aproape o luna, cu cât e mai ușor cu atât mai bine pentru spatele tău. Pelegrinii urmăresc simbolul scoicii, acesta ii ghidează pe tot parcursul drumului pentru a nu se rătăci. Scoica Sfântului Iacob este atașată pe rucsacul fiecărui pelerin.

Primul oraș turistic din acest traseu este Pamplona, cunoscut în toata lumea pentru cursele cu tauri. Pamplona este capitala fostului regat al Navarei, iar unul dintre vizitatorii fideli al acestui oraș este Ernest Hemingway.

Un alt oraș încărcat de istorie, unde pășesc pelerinii, este Burgos, iar aici se afla una dintre cele mai mari mănăstiri gotice din Spania.

Cruz de Ferro este un punct de maxima importanta pe acest traseu. Sub crucea de fier pelegrinii arunca o piatra luată din țara lor, este momentul în care  “Ti se ia o piatra de pe inima”. Piatra reprezinta grijile pe care călătorii le vor uitate sub acea cruce, sa se amestece printre toate grijile de care cei ajunși în acel loc vor sa scape și sa rămână acolo, sa nu mai găsească drumul de întoarcere.

Dupa milioane de pași parcurși, după mii de gânduri care  trec prin cap timp de săptămâni întregi în care  mergi si tot mergi, după ce ochii vad panorame pe care nu ai vrea sa le uiți niciodată, după ce cunoști oameni care au venit cu atatea scopuri pe aceasta Cale, după o lecție de istorie și cultura se ajunge în sfârșit în Santiago de Compostela. Vizita la catedrala din Santiago reprezinta finalul unei calatorii spirituale, în care pelerinii se redescoperă pe sine, meditează, reflecta la viata lor care dintr-un motiv sau altul i-a împins sa parcurgă acest traseu.

Este sfârșitul unui drum în care “fiecare își poartă gândurile, planurile, bucuriile și durerile personale, speranțele și aspirațiile doar de ei știute”

PS : Va recomand din tot sufletul meu sa vedeti filmul The Way ( 2010 ), nu am mai trecut niciodată prin atâtea sentimente în urma vizionarii unui film: am suferit alaturi de Tom, mi-au dat lacrimile la scenele cu încărcătură emotionala, am ras de pataniile amuzante ale pelegrinilor, am vazut panorame extraordinare …. m-am simtit eliberata cand Tom a ajuns la finalul drumului si am plans din nou la  despartirea pentru eternitate dintre un tata si un fiu!

Vreau si eu s-aud…. „BUEN CAMINO!” 😛

Suntem mai orbi decât orbul născut din veac …

10338228_1548252468731092_5692401097505677776_n

..și totuși, noi continuam sa judecam pe cel din fata noastră. Sa vedem în el, doar frânturi de vise.
Condamnam o fapta ca fiind un întreg și catalogam persoana numai în funcție de o anumita conduita sociala!
Suntem mai orbi decât orbul născut din veac …
Privim prin lumina, un întuneric ce se ascunde în ființa noastră chinuita și ne răzbunăm absolut întotdeauna pe cel mai nevinovat interlocutor!
Asa suntem noi. E tot ce ne dorim pentru viitorul nostru.
Altfel cum va explicați acțiunile și nebuniile din lume, oameni buni?!

” Tot ce contează pe lumea asta sunt eu!” – îmi spusese o apropiata.

Si-atunci te întreb: ce importanta vei mai avea tu, în momentul în care, te vei trezi pe un câmp de lupta, singur, într-o mare de cadavre?!
Vei fi fericit?! – ma îndoiesc. Fericirea împărtășită își capătă însemnătatea adevărata, iar tu …. mai mult ca sigur, nu vei începe sa urli morților de sub picioare: Am Învins !!
Ar fi culmea!
La ce bun?! – sau poate visezi aplauze din partea adormiților pentru vecie?! Degeaba, iți zic eu!
O lume în care tu ești buricul pământului, nu exista!

Vrei o lume doar a ta?!
Una în care sa fi apreciat, iubit, răsplătit pentru faptele tale bune, aplaudat și înconjurat de prieteni ?!
Atunci lupta!
Nu sa învingi neapărat tu. Dar neapărat sa fie o victorie!
A voastră, a tuturor!
A mea … a ta ….
O victorie a unei lumi ce își dorește pacea unui întreg!

Recunoștință

©-PhotoSG-_Danke

” Daca s-ar clădi casa fericirii, cea mai mare încăpere a ei s-ar numi: sala de așteptare! „

 

Iti mulțumesc!

Pentru aburul rece pe care ma lași sa-l respir

In preajma-ti…

Ma ajuta sa scap cumva de toropeala păcatului ce ma arde.

 

Iti mulțumesc!

Pentru răceala pe care ma lași sa o simt

In preajma-ti…

Ma ajuta sa pierd din strâmtoarea ștreangului ce ma sufoca.

 

Iti mulțumesc!

Pentru neîncrederea ta

Ma ajuta sa cred mai putin in puterea răului din mine,

Ma ajuta sa vad dincolo de întunericul ce ma orbește de mii de ani.

 

Iti mulțumesc!

Pentru tristețea ce o inhalez cu pofta

In preajma-ti….

Ma ajuta sa dau putere magica bucuriei de a te avea lângă mine,

Ma ajuta sa vad soarele și lupta lui cu norii.

 

Iti mulțumesc!

Pentru lumina,

Pentru întuneric,

Pentru nedreptatea și mândria de care te lauzi ca o ai,

Ma ajuta sa ma cunosc asa cum sunt… Vie!