S.O.S

6fbb66a03b18a71f6c16a164179ffd08

În clipa asta e musai să-mi resuscitezi sufletul, altfel riscă să-și piardă pasul ce mă duce la tine.

Nu știu ce l-a apucat, pare că s-a îmbolnăvit subit.

Aș spune că e pe cale să fie doborât de un soi de lipsă de tine.

Bântuie ca o stafie rostogolind dorințe alandala.

Aleargă beat, își împiedică pasul, sughite a buze flămânde …

Mi-e teamă că va muri însetat de tine.

Prinde-i mână în mână ta.

Tiveşte-i apoi cărarea și poartă-l încet înspre tine.

Nu -l grăbi.

(L-am auzit mai devreme respirând a pustiu….)

Sărută-l când și când.

Știi tu … acolo unde i-ai tatuat în trecut un dor nesfârșit.

Vorbește-i blând …un sărut pe buze, apoi unul pe tâmplă.

Îmbrățișează-l strâns lângă inima ta. Dacă poți, amintește-i căldura pe care a simțit-o cuibărindu-și tot veacul în brațele tale.

Fă-i o cafea. Aburindă. Neapărat amară.

Reanimează-i surâsul cu blândețea glasului tău, apoi iartă-i promisiunile rămase în așteptarea unui altădată.

Știu. Îți picură greu și dorul și zâmbetul și speranța, dar azi … are nevoie de tine. Mâine ți le va returna inzecit. Pe toate.

Acum însă depinde cu totul de tine.

Restabilește-i emoția. Recuperează-i toate cuvintele și neapărat învață-l să respire din nou. Să te respire cu nesaț doar pe tine.

Spovedanie (9)

Un abracadabra nerostit mi-a răpit simțurile. Un fel de scamatorie … Și iată, sunt acum săracă lipită pământului. Nu (mai) simt nimic. Nici că ti-e dor, nici că ți-e drag, nici că te gândești la mine.

M-ai zidit pe ascuns, printre cuvintele tale. Mă ții captivă la rădăcina unui castan înflorit peste noapte … Mă sufoci! Abia dacă mai pot zări Cerul dincolo de grămada de sentimente aruncate alandala peste mine.

Zici că nimic nu mă mai poate atinge!?

(O minciună gogonată) …

Sunt atinsă până în măduva oaselor. De fiecare gând al tău. De fiecare clipă în care taci. De fiecare dată când te cuprinde foarte binele.

Dezgroapa-mă și lasă-mi Lumina. Mi-a fost teamă de întuneric de când mă știu …

Gând desculț

c07626972f909d489b6bffeac669868f.jpg

Gândul c-ar trebui să renunț la tine, mi-a făcut prima vizită, într-o joi după-amiază. 

(Îmi amintesc perfect, ciocănitul timid în porțile sufletului…)

Venise neinvitat, neașteptat, nedorit.

(Totuși, politicos.)

L-am întrebat discret ce l-a făcut să-mi calce pragul tocmai atunci, dar raspunsul lui a rămas suspendat undeva între ceașca de ceai și biscuitele glazurat, tolănit pe bliduţul albastru.

Atmosfera a rămas tensionată chiar și după ce-am terminat de servit argumentele pro și contra.

În final, a plecat, așa cum venise. Neconvingător. Nedorit. Singur.

De-atunci, vizitele lui au rămas fugitive și lipsite de orice fărâmă de atenție din partea mea …

Până aseară. Când prezența lui mi-a franjurat starea de euforie în care îmi scăldam sufletul.

Dacă a fost obraznic? A fost!

Dacă a fost nemilos? Cu siguranță.

Și totuși … un amănunt pe care n-am cum să-l contest, îmi stă blocat în dreptul timpanului. 

Din păcate, aparținem unui veac ce nu și-a găsit încă acea mână iscusită care să ne poată înghesui între ramele aceluiași tablou.

Spovedanie (5)

Încrederea mea (în tine), a încercat să-și pună capăt zilelor, mai alaltăieri.

(N-aș fi bănuit-o capabilă de un asemenea gest)

Și totuși … i-am prins încheietura mâinii exact în secunda în care se pregătea să-și arunce în gol toate speranțele!

(Se dezbrăcase de cuvinte și privea căprui, de pe marginea zării, un Cer făcut țăndări.)

Mai târziu, mi-a mărturisit că îi fusese amputat dosul palmei, pe viu! N-a rezistat durerii și-a vrut să evadeze  … într-o altă eră. Un suspin s-a lăsat pradă amintirii tale și-a rezultat … nebunia. 

(Tot răul înspre bine zic!)

Îmbrățișarea mea (sau a ta?!), îi stă zid acum, împiedicând o eventuală prăbușire …

Îi este cald și o văd dormindu-și visul, cuminte. Fără suspin, fără regret, cu o mică doză de nerăbdare, e adevărat, dar cuminte …

Se află, miraculos, în afara oricărui pericol!