Suntem mai orbi decât orbul născut din veac …

10338228_1548252468731092_5692401097505677776_n

..și totuși, noi continuam sa judecam pe cel din fata noastră. Sa vedem în el, doar frânturi de vise.
Condamnam o fapta ca fiind un întreg și catalogam persoana numai în funcție de o anumita conduita sociala!
Suntem mai orbi decât orbul născut din veac …
Privim prin lumina, un întuneric ce se ascunde în ființa noastră chinuita și ne răzbunăm absolut întotdeauna pe cel mai nevinovat interlocutor!
Asa suntem noi. E tot ce ne dorim pentru viitorul nostru.
Altfel cum va explicați acțiunile și nebuniile din lume, oameni buni?!

” Tot ce contează pe lumea asta sunt eu!” – îmi spusese o apropiata.

Si-atunci te întreb: ce importanta vei mai avea tu, în momentul în care, te vei trezi pe un câmp de lupta, singur, într-o mare de cadavre?!
Vei fi fericit?! – ma îndoiesc. Fericirea împărtășită își capătă însemnătatea adevărata, iar tu …. mai mult ca sigur, nu vei începe sa urli morților de sub picioare: Am Învins !!
Ar fi culmea!
La ce bun?! – sau poate visezi aplauze din partea adormiților pentru vecie?! Degeaba, iți zic eu!
O lume în care tu ești buricul pământului, nu exista!

Vrei o lume doar a ta?!
Una în care sa fi apreciat, iubit, răsplătit pentru faptele tale bune, aplaudat și înconjurat de prieteni ?!
Atunci lupta!
Nu sa învingi neapărat tu. Dar neapărat sa fie o victorie!
A voastră, a tuturor!
A mea … a ta ….
O victorie a unei lumi ce își dorește pacea unui întreg!

Reclame

Simte cu sufletul meu Doamne, mulțumirea!

❤ Multumesc! ❤

Ne privam de lumina, de aer, de viata!

3d4eb2331a7ed096282bc41fccbcb90b-d6rw4bq

Oricât de multe calități am avea, lumea privește îndelung strict la defectele noastre! Nu-i asa?!  Si oricât de mare ne-ar fi strădania, tot n-am reuși sa mulțumim pe toata lumea! De fapt, de cele mai multe ori nu reușim sa ne mulțumim nici pe noi înșine! Pentru ca …

… ne croșetăm o lume cu pretenții ce cresc constant, micșorându-ne cu fiecare clipa! Abandonam ceea ce suntem și ne prostim în spatele unor măști ce ne deformează ca întreg, ce ne spulbera cât colo sufletele și ne împiedică sa formam un puzzle perfect cu tot ce ne înconjoară!

Ne privam de lumina, de aer, de viata!

Aplecam nu doar capul, ci întreaga ființă unui TOT imperfect, ireal și trist!

Acceptam sabia și ….. oglindirea supunerii noastre!

( o supunere total eronata )

Privim încrucișat orice îndrăzneală de-a încălca limita bunului mers al lucrurilor!

( un bun închipuit de o mana de oameni ce se cred atotputernici )

Refuzam cu vehementa sa răsturnăm fortăreața ce ne tine prizonieri într-o lume plina de erori! O lume ce ne împiedică sa credem dincolo de ceea ce putem cuprinde cu privirea! Îmbrățișăm încătușarea și ne lăudăm ca suntem ființe libere!

Halal libertate!

Trăim o inchiziție moderna, menita sa ne rupă în bucatele sufletul, fără sa ripostam!

Suntem sclavii unui imperiu cel puțin trist!

Iubeste-ma viata! Iti apartin!

bafb6f840c8c475a463a1d17eaf0ceb6

M-ai crescut la umbra tulpinii tale!

Nu știu cat de frumoasa m-ai vrut tu, dar uite, ma încăpățânez sa cresc! Ma înalt pe zi ce trece! Imi păstrez privirea înspre înaltul Cerului și urc, in fiecare secunda ….. sau poate uneori, staționez! O fac – și te asigur ca asa e – strict cat sa-mi culeg curajul, pe care uneori îl răstorn in frunzișul clipelor! Ai răbdare cu mine!

Dar nu tu ai fost cea care, m-ai culcat de-atâtea ori la pământ, chipurile – sa învăț mai apoi sa ma înalt?!

M-ai vârat in viețile oamenilor tocmai sa-nvat sa ma cunosc, și împreuna, unii cu alții sa ne cunoaște ca un întreg!

M-ai plimbat cale lunga … uneori m-ai rătăcit la răscruci, dar ai făcut-o sa-mi dai prilej sa-mi regăsesc calea iar și iar!

Cu siguranță nu sunt omul pe care ti-l dorești! Dar vezi?! Ti-am dat voie sa ma înveți sa iubesc! Cu toate astea, iubesc imperfect, încâlcit și cu multe lacrimi!

Crezi ca nu te vad, cum ma încerci cu vorbele tale?! Cum ma privești curioasa, lăsându-ma sa ma descurc de una singura intre punct si virgula!? Ai pretenția sa rămân sincera și plapanada ca un copil, apoi te trezești sa-mi reproșezi ca nu știu sa fiu un bun părinte! Te joci cu mine! Ma învârti, ma răsucești…. tragi de mine, apoi îmi modelezi inima sa simtă cum vrei! Sa simtă ca nu știe și-apoi sa-ti caute răspunsurile pe care le ascunzi ca o hoața de vise!

Crezi ca nu simt cum ma  colinzi prin suflet cu zapezi?

Crezi ca nu vreau sa-ti culeg toți stropii pe care-i plângi? As vrea! Dar vezi?! Mi-ai dat doar doua mâini! Pot sa culeg cat sa-ti formez un buchețel …. pot chiar sa-l cuprind apoi in bratele mele, sa-i dau din parfumul mirării mele si sa-l transform,  lipit de pieptul meu, in nori lăptoși sa-ti colorez înapoi Cerul!

As putea sa-ti fiu ape și as putea încerca sa-ti fiu munți! Dar te previn!

Accept sa-mi studiezi fiecare gest, dar nu-ti permit sa-mi modelezi mișcarea!

Accept sa-mi observi dansul, dar nu-ti accept nici muzica nici pașii!

Accept sa-mi uzi pământul cu roua, dar înflorirea, culoarea și parfumul, il aleg de una singura!

Nu știu cat de frumoasa ma vrei tu …. dar uite! Sunt vlăstar crescut sub umbra ta!

Iubește-ma viata! Iti aparțin!