S.O.S

6fbb66a03b18a71f6c16a164179ffd08

În clipa asta e musai să-mi resuscitezi sufletul, altfel riscă să-și piardă pasul ce mă duce la tine.

Nu știu ce l-a apucat, pare că s-a îmbolnăvit subit.

Aș spune că e pe cale să fie doborât de un soi de lipsă de tine.

Bântuie ca o stafie rostogolind dorințe alandala.

Aleargă beat, își împiedică pasul, sughite a buze flămânde …

Mi-e teamă că va muri însetat de tine.

Prinde-i mână în mână ta.

Tiveşte-i apoi cărarea și poartă-l încet înspre tine.

Nu -l grăbi.

(L-am auzit mai devreme respirând a pustiu….)

Sărută-l când și când.

Știi tu … acolo unde i-ai tatuat în trecut un dor nesfârșit.

Vorbește-i blând …un sărut pe buze, apoi unul pe tâmplă.

Îmbrățișează-l strâns lângă inima ta. Dacă poți, amintește-i căldura pe care a simțit-o cuibărindu-și tot veacul în brațele tale.

Fă-i o cafea. Aburindă. Neapărat amară.

Reanimează-i surâsul cu blândețea glasului tău, apoi iartă-i promisiunile rămase în așteptarea unui altădată.

Știu. Îți picură greu și dorul și zâmbetul și speranța, dar azi … are nevoie de tine. Mâine ți le va returna inzecit. Pe toate.

Acum însă depinde cu totul de tine.

Restabilește-i emoția. Recuperează-i toate cuvintele și neapărat învață-l să respire din nou. Să te respire cu nesaț doar pe tine.

Uneori, apropierea ta ma lasă fără aer…îmi pierd vocea și toate lucrurile pe care vreau sa le spun nu mai pot fi spuse. Apoi, în tăcere, pot doar sa sper ca ochii mei vor vorbi în locul inimii.” – Robert Sexton

Spovedanie (7)

Mi-a plăcut întotdeauna ca sentimentele – atât ale mele cât și ale altora – să abunde. Indiferent de natura lor. 

Poate pentru că nu-mi plac lucrurile călduțe. Cine știe?!

(Pe mine ori mă dai pe spate cu o înghețată rece și delicioasă de pepene cu ciocolată, ori îmi servești o cafea aburindă.)

Chestiile abia dezmorţite nu mă ating sub nicio formă.

Îmi amintesc că treaba asta te-a iritat foarte tare initial. Abia mai apoi, mi-ai mărturisit că de fapt, chiar ciudăţenia asta a mea, te-a atras înspre noi, cu o putere magnetică.

Și-apoi, îmi amintesc abundenţa sentimentelor și nebunia a tot ce a însemnat, de-a lungul vremii, acest noi … Îmi amintesc cum la un moment dat, am hotarat că roz ne va reprezenta cu mare succes pe mai departe! Și-mi amintesc cum am construit cu el, universul fetelor nebune. 😁

 Îmi amintesc necuvintele noastre și neputința celorlalți de a le descifra vreodată, indiferent de străduință.

Și îmi amintesc privirea aia în care noi două băteam cinciul fără vreo bănuială din partea celorlalți.

„Cine va îndrăzni să vă despartă pe voi, lipicioaselor?”

Îți amintești?

Cu toate astea, nici el și nici nimeni n-a reușit să oprească ceea ce urma să ni se întâmple.

… eclipsă totală de suflet. 

Uite, cântecul ăsta – punte între inimi –  mi te-a readus aproape… 

(Sau doar a izbutit  Soarele să cucerească bolta unui Cer pustiit cu multă vreme în urmă?)

Cine știe … 

Spovedanie (6)

Mi se întâmplă uneori, să nu te caut deloc –  niciunde – și totuși să mi te afli peste tot … 

În fiecare gând…

(ocupând spațiul ce stă etern între două bătăi de ceas)

În fiecare surâs,

În fiecare floare,

În toate colțurile casei … Pretutindeni.

Ești aici, chiar și atunci când mă încăpățânez să țin ochii închiși.

De fapt, mai ales atunci …

Și mă gândesc …că anumite emoții și trăiri, nu le putem avea, pur și simplu, alături de oricine.  

Iar noi, am trăit (încă trăim?!) împreună, ceva ce a sărit cu mult peste banala atracție fizică, nu-i aşa?  

Avem o dragoste diferită de toate celelate. Totala și nebună. Una, lipsită de prejudecăți. Bruscă. Apărută de niciunde. O cometă…

Pesemne că atât de profund în inima altcuiva, nu ajungi pășind pe vârfuri, ajungi zburând cu sufletul..

Scrisoare de dragoste

„Chiar dacă fericirea mai uită de tine, tu nu uita de ea!”

Uneori, te văd sprijinit în visare, suflete…Alteori, te simt înecat într-o tăcere adâncă! Știu! Te sufocă lipsa unor inimi …

(Și pe mine!)

Dar rogu-te … respiră! Umple-ți plămânii cu speranță și mergi înainte!

(Inaintea mea, in dreptul meu, nu contează! Doar mergi înainte!)

Suntem părți ale aceluiași întreg. N-am putea exista, unul în lipsa celuilalt. Așadar …Respiră! Mă lași fără aer … 

(Nu vezi cum mă sufoc?!) 

Respiră! Încă o dată!… Și încă o dată! Nu te opri! Măsoară-mi secunda, minutul, ceasul … în metri cubi de oxigen… Mulțumesc! Acum … iubește! 

(Da… știu că inima si cu tine, ați rupt orice legătură…)

Nu-mi pasă! Reintregiti-vă!

M-auzi, suflete?!

Să se facă lumină …! Vreau să-mi fie cald…! Nu pricepi?! Vreau o primăvară eternă cam … peste tot! 

Îți amintești?

„Împreună! Și niciodată, separat!”

Haide! …Ridică-te de jos! Culege-ți buchet – lacrima – și suflă-ți cât mai în larg, neputința și durerea!

(Gata! Știu …)

Umple-ți privirea de verde… Mă rog, de-albastru .. prea puțin importantă culoarea, acum! …te las pe tine să-o alegi! O singură pretenție pot avea și eu, zic… 

M-auzi, suflete?

Nu-mi sta posomorât! Nu mi te colora, sobru … Nu-mi sta, palid … și nici incercănat! Strălucește! 

Te vreau … viu! 

(Ne)cuvinte (2)

silence

Sunt cu sufletul întors o dată pe față și de mai multe ori pe dos.

Dacă m-ai privi, ai spune că sunt atentă … atentă pana departe! În realitate, nu sunt atentă nici măcar la mine ….

Mintea mea – mă rog – capul, mi-e complet neoxigenat si plin până la refuz de necuvinte.

(Încă un (ne)cuvânt în plus și dau pe dinafară!)

Poate un surâs anemic … poate o lacrimă sărată … poate o sclipire în coltul ochiului stâng … poate o îmbrățișare …

Pot să mă aștept la orice. (Ne)cuvintele mele sunt extrem de … spontane.

Privirea mea  – rătăcită în frunzișul decolorat al iernii – scotoceşte după ceva.

(Probabil după tine …)

Da. Știu. E încăpățânată! I-am spus de prea multe ori că nu te va găsi nicăieri!

E nebună, ce vrei?! Las-o așa!

În definitiv, mă ține ocupată …. (ne)atentă la mine ….

Trupul meu, stă scufundat într-o hibernare cel puțin ciudată.

Refuză exprimarea oricărui gest.

Nu se mișcă nici un centimetru mai încolo, nici în fața celui mai năpraznic ger…

(S-ar părea ca îi priește iarna.)

Inima … mi-e sloi de gheață, și ea.

Înțepenită între ieri și mâine.

Ai zice, privind-o, că nimic n-ar mai putea-o dezgheţa! Veac!

Totuși … o data la trei ceasuri – zvâgneşte mut. Am nădejde că-și va reveni!

Altfel?!

Trăiesc … în afara timpului, undeva …dincolo de el, într-un spațiu populat în mod excepțional de (ne)cuvinte!

Îmi scald ziua – într-o tăcere verde – inspir aer proaspăt și desenez (ne)întâmplări!

Sunt bine.

Doar sufletul mi-e întors. O data pe față … si mai multe ori pe dos!