Mi-e dor de tine asa cum ii e dor omului de libertate…

Reclame

Dancing together

Știu. Sunt multe lucruri pe care tu nu le faci. Nu pentru că te-ar încerca vreo neputință ci pentru că ești cu sufletul ticărit de idei preconcepute. Da… n-am nici cea mai mică intenție să te fac să renunți la ele. Îți aparțin. Păstrează-le. Dar astăzi vei dansa. M-auzi?! Vei dansa cu mine!

Haide … faci o excepție, nu-i așa? Mulțumesc.

Te văd deja zâmbind cu inima fâstâcită nevoie-mare. Dar n-ai motiv să-ți pierzi aerul tocmai acum! Ia-mă de mână în schimb. Nu-ți dezlipi privirea de zâmbetul meu.  Daca vei lasa muzica sa-ți ghideze pasul, ne vom descurca de minune. Ai sa vezi!

A true love story (1)

Sâmbătă. Puțin peste orele amiezii. Aproape toamnă. Măsuța din curte, îmbrățișează atent două ceşcuţe de cafea, un bliduţ încărcat cu mini tarte umplute cu nuci și gem de portocală și o scrumieră aproape tristă. O țigară uitată pe marginea veacului trecut, fumegă a deznădejde. Doar câinele nebun încă-și dansează fericit codiţa în semn de mulțumire. 

De o parte și de alta a măsuței, două inimi nebune. Suflete pereche. Privesc aproape interzise o foaie plină de cuvinte-gloanţe. Undeva înspre marginea de jos a ei, tronează nerușinate mai multe diagnostice. Luate împreună, anunță moartea.   Inima nebună, purtătoare de ochi negri, aflase toate amănuntele astea cu o săptămână înainte, atunci când ridicase rezultatul investigațiilor. Căzuse și se ridicase în urma veștilor, de câteva ori până să își facă curaj să i mărturisească și Ochilor Căprui. Lupta împotriva inamicului începuse cu ani în urmă, când o banală și aproape insesizabilă bubiţă descoperită subaxilar, o trimisese într-un război crunt. Un război cu de toate. Cu multe frici, multe lacrimi, multa durere. Un război pe care, cu ajutorul celor din casă și a inimii nebune purtătoare de ochi căprui, îl învinsese. Sau așa părea … 

Acum Viața luase o întorsătură bruscă. Una ce avea să răpească un trup și o inimă nebună de lângă cealaltă. 

Tăceau împreună de o bună bucată de vreme. Doar privirile ude se întâlneau când și când țipând a disperare una înspre cealaltă. A dat glas nemulțumirii, perechea de ochi căprui.

   – N-am să știu să trăiesc fără tine. Pe lângă faptul că-mi vor lipsi teribil ochii tăi, sunt absolut convinsă că n-am să pot să mai respir dincolo de acest noi ce stă să se risipească în neant în orice clipă. Nu vreau să mori! Nici acum, nici niciodată! 

Își coborâse nu doar privirea ci întreg sufletul pe asfaltul încălzit de soarele amiezii. Se simțea precum o epavă eșuată pe malul unui ocean. Simțea cum se scurge în valuri printre cuvintele alea nerușinate ce anunță moarte. 

Fără lacrimi. Cu sufletul mărunțit.

– Ochi Căprui, ascultă-mă … Știu foarte bine că vei supraviețui cu succes. Dincolo de mine, viața merge înainte. Vei curge împreună cu ea. Haide! Ridică-ti privirea din podea. Totul va fi bine. Am incredere absolută că așa va fi!

Cumva, replica Ochilor Negri îi trezise o revoltă pe care nu reușea sa o stăpânească îndeajuns. S-a pomenit ridicând vocea, fix în clipa în care si-a ridicat și privirea de jos. Aproape scârbiţi de situația data, Ochi Căprui spuse:

– Ce de cuvinte, Ochi Negri! Nu vreau să supraviețuiesc cu succes … te vreau pe tine! Vreau să rămâi! Vreau să faci să dispară noaptea asta neagră și urâtă! Vreau să trăiești!

– Nu pot să fac să dispară noaptea neagră și urâtă. Cu toate astea, știi bine că tare mi-ar plăcea … Mi-ar plăcea, de exemplu să crezi mai mult în tot ce am redescoperit împreună. Și mi-ar plăcea să crezi mai mult in tine. Haide. Nu plânge. Vreau privirea mea căpruie!

– Iat-o. E toată a ta. Te superi dacă nu mai e căpruie? Mi se pare că s-a mai întunecat…

 O clipă mai târziu, Ochi Negri îngenunchiase în fața Ochilor Căprui. Își plimba acum mâinile tremurând, de jur împrejurul unui chip în lacrimi.

– Dacă o sărut eu, îi revin luminile? Uită-te la mine! Cum să ridici din umeri a neștiință? Va fi așa?

– Probabil

– Probabil nu e un răspuns. Mie îmi plac certitudinile. Mă lămurești?

S-au privit îndelung, apoi și-au abandonat existența într-o îmbrățișare lacomă. Au înecat amarul într-un sărut fierbinte apoi și-au odihnit gândurile, fiecare pe umărul celeilalte. După alte câteva minute, Ochi Căprui a spus abia șoptit.

– Dacă o săruţi tu îi vor reveni luminile. Fix așa. Dar nu vreau să o faci. Vreau să o lași așa neagră … Va începe să-ți poarte un doliu etern chiar din clipa asta.

– Ce prostie spui! Fără doliu! N-am murit încă. Tu dă-mi privirea mea căpruie… Am nevoie de ea!

– Pentru cât timp?

– Pentru eternitate.

Ochi Căprui s-a retras din îmbrățișare. Eternitatea o enerva maxim în acest moment.

– Ce să zic! … De când eternitatea măsoară 6 luni?

– Eternitatea măsoară mii de ani iubire! Și dacă ai încerca să treci peste vestea asta teribilă ce îmi anunță moartea, ți ai aminti că noi ne iubim – nu de ieri, nu de azi – ci dintotdeauna și o vom face pentru totdeauna. 

– Dar nu vreau să mori! Îmi vor lipsi teribil toate! Ochii tăi, tandrețea sărutărilor tale, focul nopților nebune, liniștea, glasul tău … Cine altcineva, îmi spui, va mai fi capabil vreodată să-mi accepte iubirea asta zăpăcită și cine altcineva va ști să facă dragoste cu mine așa total si așa profund, ca tine?

– Știi că nu te voi părăsi niciodată total! E pentru prima dată când discutăm despre asta? Voi fi mereu lângă tine…

– Minți! Nu vei fi!

 – Voi fi!

– Unde te voi afla când voi avea nevoie maximă de tine? Într-o fotografie? Într-o amintire nenorocită?

– Voi fi mereu în inima ta. Acolo mă vei găsi întotdeauna. Îți amintești cerul înstelat?

– Nu-mi amintesc niciun cer înstelat!

– Minți! Când am ieșit din casă după prima noastră noapte împreună, am privit mâna în mâna, cerul ….

– Ah … cerul ăla!

– Ăla, da! Mă vei găsi mereu strălucind pe bolta lui. Voi străluci pentru tine!

(va urma)

Spovedanie (14)

…În sfârșit am trecut peste. Peste noi. Dincolo de noi. Nu voi nega faptul că încă mă dor toate. Cum aș putea uita chinurile tale care au condus înspre acel teribil sfârșit. Veac! Dar îl accept. Și știi? Mi-a luat atât de mult să depășesc lipsa asta de tine, nu pentru că aș fi fost un om slab ci pentru că am crezut cu toată inima, în lumea noastră roz. Mi-a fost bine acolo. Am crescut în timp ce tu mă iubeai! 

(As vrea să știu că te mândrești cu mine)

S-ar putea să fi uitat unele lucruri – tu ziceai că într-o zi îmi voi uita pe undeva capul –  dar n-am să uit niciodată dragostea din glasul tău. A fost ca un leagăn ce m-a purtat dincolo de răutate, dincolo de invidie, dincolo de ură, dincolo de tristețe. Dincolo de orice.

Am trecut peste. Peste un trecut al nostru. Un duet absolut superb! Și știi? Am fost fericită! Iubirea ta mi-a potolit orice foame și mi-a stăvilit orice sete. Mi-ai fost nasturele lipsă, așa cum mai ziceai tu. Ți-am fost petecul de entuziasm și tinerețe. Ne-am încălzit sufletele reciproc și-a fost atât de bine!

Am trecut peste. Peste noi. Dincolo de noi. Si știi?! Voi rămâne cu gândul că în urma noastră, a rămas un plăcut parfum al iubirii. Iubire trăită dincolo de spațiu și timp!

Scrisoare de dragoste

„Chiar dacă fericirea mai uită de tine, tu nu uita de ea!”

Uneori, te văd sprijinit în visare, suflete…Alteori, te simt înecat într-o tăcere adâncă! Știu! Te sufocă lipsa unor inimi …

(Și pe mine!)

Dar rogu-te … respiră! Umple-ți plămânii cu speranță și mergi înainte!

(Inaintea mea, in dreptul meu, nu contează! Doar mergi înainte!)

Suntem părți ale aceluiași întreg. N-am putea exista, unul în lipsa celuilalt. Așadar …Respiră! Mă lași fără aer … 

(Nu vezi cum mă sufoc?!) 

Respiră! Încă o dată!… Și încă o dată! Nu te opri! Măsoară-mi secunda, minutul, ceasul … în metri cubi de oxigen… Mulțumesc! Acum … iubește! 

(Da… știu că inima si cu tine, ați rupt orice legătură…)

Nu-mi pasă! Reintregiti-vă!

M-auzi, suflete?!

Să se facă lumină …! Vreau să-mi fie cald…! Nu pricepi?! Vreau o primăvară eternă cam … peste tot! 

Îți amintești?

„Împreună! Și niciodată, separat!”

Haide! …Ridică-te de jos! Culege-ți buchet – lacrima – și suflă-ți cât mai în larg, neputința și durerea!

(Gata! Știu …)

Umple-ți privirea de verde… Mă rog, de-albastru .. prea puțin importantă culoarea, acum! …te las pe tine să-o alegi! O singură pretenție pot avea și eu, zic… 

M-auzi, suflete?

Nu-mi sta posomorât! Nu mi te colora, sobru … Nu-mi sta, palid … și nici incercănat! Strălucește! 

Te vreau … viu! 

Telegrama

tmb_79060_4390

Te rog … Fugim undeva împreună?

( eventual într-o alta lume?! )

 

Undeva … unde ploua cu vise și ninge cald?

Haideeeeee… De ce stai pe gânduri?!

( împachetează-ți fuguța cuvintele, scoate-ți pantofii, stinge lumina !)

Nu uita sa bei multa apa!

Vreau sa cautam toamna eterna … o fi calea lunga, știu eu?!

( sa nu ne oprim inutil, zic… )

 

Înainte sa ieși pe ușă, asigura-te ca -ai luat cu tine zâmbetul, curajul și neclintirea, auzi?!

( Ce vor spune ceilalți|?! ) De ce-ți pasa? ….

Abia dacă ne vor simți lipsa!

(  eventual …poți lipi pe frigider un bilețel cu „vin imediat”… )

Daca ne grăbim, într-un veac și-o luna plina … suntem înapoi!

Aduc eu busola, seninul … și ciocolata!

Oriunde eşti, indiferent de vreme, mereu adu-mi cu tine fericirea!

image

Nu fii proasta, inima!
Iubeste!
Iubeste si nu asculta de nimeni!
Da sonorul la maxim si canta-ti muzica cum stii tu mai bine!
Inventeaza-ti pasii … scrie-ti povestea si-apoi traieste-o de la un capat la altul fara sa-ti pierzi timpul cu regrete!

Nu fii proasta, inima!
Trăiește!
Trăiește-ti povestea după bunul tau plac!
Nu-ti lasa privirea s-alunece pe dealul geloziei și nu permite nimănui sa-ti stingă pasiunea cu care arzi, iubind!
Sa spună fiecare ce o vrea, inima! Te-ai născut libera!
Fa cum simți!
Si neapărat, fii deșteapta!
Permite-ti luxul de-a te topi și de-a îngheța după bunul tau plac!
Un singur lucru-ti cer… nu fii nebuna!
Amintește-ti, te rog, ca suntem împreună! Noi doua! Tu și eu!

Fa cumva – sa ne fie bine!