Tu ce mai faci, Soare?

Știi? … Oamenii n-au învățat încă, tot ce m-ai învățat tu… Ei încă se tem, încă iau hotărâri în turma … Inca ucid vise, încă strivesc sub călcai fericiri … Lumea-mi miroase a pustiu și-a pădure și-a ploaie …

(Da. M-am prăbușit ieri sub greutatea unor litere scrise anapoda)

Si ce dacă? M-am străduit sa nu cad … Dar vezi? Mi-a alunecat un gând pana dincolo de iad și apoi mi-a cedat sufletul subit … Nu e vina mea.

Tu ce mai faci, Soare?

Ma poți vedea?! Nu plâng, de ce ma cerți?! …. Așează-ma lângă tine. Vorbește-mi. Îmi lipsește blândețea din glasul tău …Haide … Strânge-ma-n brate …

(Daca ma gâdili după ureche, cu un pupic de-al tău, promit sa zâmbesc.)

Ma dor toate visele, ma ustura viata-n piept … Poți sa simți? Mda …. Nu-mi place deloc fără tine. Niciodată nu mi-a plăcut. Niciodată nu-mi va plăcea!

Îmbrățișare

„Painea hrănește trupul , este adevărat, dar floarea este hrana sufletului.”

Sa fii iubita, ocrotita și iar iubita!

(Azi și mereu!)

❤ La mulți -mulți ani fericiți și sănătoși, Florina! ❤

Spovedanie (5)

Încrederea mea (în tine), a încercat să-și pună capăt zilelor, mai alaltăieri.

(N-aș fi bănuit-o capabilă de un asemenea gest)

Și totuși … i-am prins încheietura mâinii exact în secunda în care se pregătea să-și arunce în gol toate speranțele!

(Se dezbrăcase de cuvinte și privea căprui, de pe marginea zării, un Cer făcut țăndări.)

Mai târziu, mi-a mărturisit că îi fusese amputat dosul palmei, pe viu! N-a rezistat durerii și-a vrut să evadeze  … într-o altă eră. Un suspin s-a lăsat pradă amintirii tale și-a rezultat … nebunia. 

(Tot răul înspre bine zic!)

Îmbrățișarea mea (sau a ta?!), îi stă zid acum, împiedicând o eventuală prăbușire …

Îi este cald și o văd dormindu-și visul, cuminte. Fără suspin, fără regret, cu o mică doză de nerăbdare, e adevărat, dar cuminte …

Se află, miraculos, în afara oricărui pericol!

Ai putea?!…

08d6bc9bc24a6dbc9854fe6702fce7a9

  ….sa cârpești tot ce ne desparte!? (Blând, cu multa răbdare? …)

Aduna laolaltă toți oamenii, toți munții, toate apele …
Zdrobește apoi sub călcai, toate barierele de ni s-au pus împotrivă și desenează-ți o cale pana la mine …

Știu! Ai putea împleti o bluza! Una, pe care sa mi-o dai mie!

(O vreau albastra, senina și neapărat sa miroase a tine!)

Nu uita sa-i faci doua brate dragi, un umăr cald și-o inima! (Albastra și ea!)

O înveți, te rog … sa ma îmbrățișeze strâns, asa ca tine?!

Drawing history

drawinghands

Suntem … asemeni Creatorului nostru.

Artiști desăvârșiţi.

(Creatori de speranță.)

Ne desenăm istoria – propria noastră istorie –  aproape inconștienţi, gesticuland … vorbind, luând decizii, ascultând, dansând, țipând, călătorind, ciupind din timpul celorlalți, descoperind, cercetând, visând …

Îl modelam pe cel ce suntem, îmbratisând, purtând dorul, iubind, plângând, tăcând …

Fiecare secundă, lasă în urmă ei o dâră din noi înșine …

Lasă oglindit în timp, parte din sufletul nostru …

Și nu pot să nu mă întreb … Cel ce mă va descoperi, într-un viitor îndepărtat, ce va gândi el despre mine? Îi vor plăcea culorile mele? Muzica mea? Dar visele? Plânsul meu? Se va simți copleșit de toată nebunia speranțelor înghesuite, unele peste altele, în buzunarul peticit al vietii mele? Va înțelege oare, dorinta mea aprigă de-a fi, de-a ști, de-a curpinde lumea în dosul palmei și de-a alerga, cu tot cu ea făcută ghem, până la capătul lumii?

Va fi capabil să-mi pună în ordine toate zilele?

(Puțin probabil, având în vedere haosul în care imi desfășor de-o bună bucată de vreme, viață …)

Totuși …

Trag nădejde că va găsi – atât răbdarea cât și priceperea – de-a putea descoperi … dincolo de el … nerăbdarea mea de-a fi! 🙂

(Ne)cuvinte (2)

silence

Sunt cu sufletul întors o dată pe față și de mai multe ori pe dos.

Dacă m-ai privi, ai spune că sunt atentă … atentă pana departe! În realitate, nu sunt atentă nici măcar la mine ….

Mintea mea – mă rog – capul, mi-e complet neoxigenat si plin până la refuz de necuvinte.

(Încă un (ne)cuvânt în plus și dau pe dinafară!)

Poate un surâs anemic … poate o lacrimă sărată … poate o sclipire în coltul ochiului stâng … poate o îmbrățișare …

Pot să mă aștept la orice. (Ne)cuvintele mele sunt extrem de … spontane.

Privirea mea  – rătăcită în frunzișul decolorat al iernii – scotoceşte după ceva.

(Probabil după tine …)

Da. Știu. E încăpățânată! I-am spus de prea multe ori că nu te va găsi nicăieri!

E nebună, ce vrei?! Las-o așa!

În definitiv, mă ține ocupată …. (ne)atentă la mine ….

Trupul meu, stă scufundat într-o hibernare cel puțin ciudată.

Refuză exprimarea oricărui gest.

Nu se mișcă nici un centimetru mai încolo, nici în fața celui mai năpraznic ger…

(S-ar părea ca îi priește iarna.)

Inima … mi-e sloi de gheață, și ea.

Înțepenită între ieri și mâine.

Ai zice, privind-o, că nimic n-ar mai putea-o dezgheţa! Veac!

Totuși … o data la trei ceasuri – zvâgneşte mut. Am nădejde că-și va reveni!

Altfel?!

Trăiesc … în afara timpului, undeva …dincolo de el, într-un spațiu populat în mod excepțional de (ne)cuvinte!

Îmi scald ziua – într-o tăcere verde – inspir aer proaspăt și desenez (ne)întâmplări!

Sunt bine.

Doar sufletul mi-e întors. O data pe față … si mai multe ori pe dos!

Fără tine…

Este adevărat, trăim o emoție stranie, departe de orice lucru obișnuit. Dar noi … nu avem o dragoste obișnuită, nu-i așa? Intre noi, e pură magie!

Sunt captiva unor bătăi de ceas.

Pot face, cel mult un pas înspre ieri și maxim un gând timid înspre mâine.

Cerul îmi stă cortină grea deasupra frunții, iar conditiile atmosferice de aici, sunt irespirabile.

Circa 5000 de metri cubi de dor imi strivesc secundele, unele în brațele celorlalte ….

Respir greoi, visez pe bucăți.

Abia dacă pot zări ceva dincolo de noi

O beznă grea îmi acoperă speranța, iar sărutul tau îmi provoacă o sete nestăvilită.

Trupul meu duce o revoltă stranie și-ți strigă îmbrățișarea într-un glas sugrumat.

Recuperează-mă.

Mi-aduci te rog, șoapta înapoi?!

(Mi-e frig fără tine)

Așaz-o în dreptul urechii. Exact acolo.

Mulțumesc!

Rămâi o secundă – poate două – in dreptul buzelor apoi.

Vreau să aud zborul unui fluture …

Dacă poți, amână-i freamătul cu o milisecunda în plus …

Mi-e așa de doooor de tine!