15/15

Mijloc de ianuarie. Pustiu …. 

Pe ici pe colo, cad fulgi de nea. În vestul cel mai vestic, doar lipsa ta cade abundent peste sufletul căprui. 

Tu ești bine, Soare?! M-am gândit de atâtea ori… se întâmplă vreodată să fie iarnă în Rai??? Ar fi păcat să nu fie! Mi-amintesc că era anotimpul ce ți se mula perfect peste inima ta argintie. Ha! Uite! Mai știi omul ăla de zăpadă prăpădit răăăăău din lipsa omătului? Și ăla avea inima argintie! Avea și ditamai zâmbetul…. și doi cărbuni prin care ne privea.  Îți semăna atât de bine!  

Anul ăsta e cu dublă… Ai observat? Carmensita zice că și nouă ne lipsești cam tot așa. Adică dublu. Eu zic că ar fi mișto, totusi,  dacă am putea să o înjumătațim. Lipsa.  S-ar dubla starea ta de bine, în felul ăsta? Tare mi-ar plăcea…

Da! Azi, îmi lipsești jumate cât îmi lipseai de obicei! Nu pentru că nu te-aș mai iubi, ci dimpotrivă. Vreau ca lumea aia pe care sunt convinsă că ți-ai desenat-o aproximativ perfectă, să poată fi așa! Perfectă.  Bănuiesc că smiorcăielile noastre te cam împiedicau. Și oricum, Raiul e chiar deasupra capului meu. Asta înseamnă că ne ești mereu aproape… nu-i așa? 

Te-aș îmbrățișa câta… și ți-aș șopti că mi-e bine, dar tu știi deja asta! 

Te iubesc, Soare! Te voi iubi mereu! 

Reclame

Immortelle

… și uneori, aș prefera să pot. (te) pot vedea, (te) pot privi, (te) pot cuprinde în brațe. Din păcate, nu pot decât să ridic spre Cer o privire pustie. 

Mi-e așa de dor de tine …

Răspuns final: nu!

Știi? M-am gândit că n-aș vrea nici în ruptul capului să-mi trăiesc viața cu tine. Îți imaginezi ce zăpăcită aș fi!? Nu s-ar alege nimic de mine. Chipul meu ar poza nonstop, în mutra aia de copil tâmpit iar privirea mea căpruie ar deveni ridicol de „in love” și-am văzut clar că te cam disperă! Deci, nu. Nu vreau să-mi petrec viața cu tine. Niciodată. Niciun pic. Și nici n-aș vrea să dorm cu tine! Doamne! Ce somn ar mai fi ăla? M-aș trezi probabil din minut în minut sa-ti ciupesc obrajii să mă conving că nu esti doar o inchipuire a mintii mele. Apoi… probabil ți-aş invada trupul cu pupicii ăia aliniați de-a lungul și de-a latul trupul tău. Un chin, recunoaște! Și-apoi prea mi s-ar zburli sufleţelul, respirând căldura brațelor tale. Răspuns final: nu! Nu vreau să dorm cu tine! Și dacă mă gândesc bine, nu vreau nici măcar să-mi beau cafeaua cu tine… Nici să-mi plimb pașii agale prin parcurile toamnei nu vreau! Și nici să-mi târâi ziua prin îmbrățișările tale. Ar fi ca și cum mi-aş spăla creierul de bună voie și nesilită de nimeni. Tu știi că mie-mi place să iese totul ață-buclă-şnur. Cu tine alături, sunt, aș fi mereu, un dezastru … Deci, nu! Sunt absolut convinsă că nu vreau să-mi petrec viața cu tine! Tu, pe de altă parte, ai dreptul să mă obligi. 

(N-aș îndrăzni să te contrazic…) 

Make it happen 😉

Tu ce mai faci, Soare?

Știi? … Oamenii n-au învățat încă, tot ce m-ai învățat tu… Ei încă se tem, încă iau hotărâri în turma … Inca ucid vise, încă strivesc sub călcai fericiri … Lumea-mi miroase a pustiu și-a pădure și-a ploaie …

(Da. M-am prăbușit ieri sub greutatea unor litere scrise anapoda)

Si ce dacă? M-am străduit sa nu cad … Dar vezi? Mi-a alunecat un gând pana dincolo de iad și apoi mi-a cedat sufletul subit … Nu e vina mea.

Tu ce mai faci, Soare?

Ma poți vedea?! Nu plâng, de ce ma cerți?! …. Așează-ma lângă tine. Vorbește-mi. Îmi lipsește blândețea din glasul tău …Haide … Strânge-ma-n brate …

(Daca ma gâdili după ureche, cu un pupic de-al tău, promit sa zâmbesc.)

Ma dor toate visele, ma ustura viata-n piept … Poți sa simți? Mda …. Nu-mi place deloc fără tine. Niciodată nu mi-a plăcut. Niciodată nu-mi va plăcea!

Îmbrățișare

„Painea hrănește trupul , este adevărat, dar floarea este hrana sufletului.”

Sa fii iubita, ocrotita și iar iubita!

(Azi și mereu!)

❤ La mulți -mulți ani fericiți și sănătoși, Florina! ❤

Spovedanie (5)

Încrederea mea (în tine), a încercat să-și pună capăt zilelor, mai alaltăieri.

(N-aș fi bănuit-o capabilă de un asemenea gest)

Și totuși … i-am prins încheietura mâinii exact în secunda în care se pregătea să-și arunce în gol toate speranțele!

(Se dezbrăcase de cuvinte și privea căprui, de pe marginea zării, un Cer făcut țăndări.)

Mai târziu, mi-a mărturisit că îi fusese amputat dosul palmei, pe viu! N-a rezistat durerii și-a vrut să evadeze  … într-o altă eră. Un suspin s-a lăsat pradă amintirii tale și-a rezultat … nebunia. 

(Tot răul înspre bine zic!)

Îmbrățișarea mea (sau a ta?!), îi stă zid acum, împiedicând o eventuală prăbușire …

Îi este cald și o văd dormindu-și visul, cuminte. Fără suspin, fără regret, cu o mică doză de nerăbdare, e adevărat, dar cuminte …

Se află, miraculos, în afara oricărui pericol!