That’s all … and nothing more!

…  și vine o zi, un ceas, un minut, o secunda, în care îngenunchezi în fata propriului suflet, acceptând un adevăr simplu …și pur. Unul, care spune ca niciodată nu vei putea controla o alta persoana, afara de tine. Si-atunci, renunti …

Tăcut … îngropi speranța în spatele genelor, ridici fruntea în direcția soarelui, renunti sa-ți mai asculți propriile bătăi ale inimii, iți ierți îndrăzneala de-a crede ca se poate cată vreme iți dorești … și-accepți secundarul ce spune … atât și nimic mai mult.

Reclame

Întrebare … întrebătoare! (5)

c264b7f97dbe1d430b5218e1702122c3.jpg

… Si dacă singura lecție pe care ne chinuim să o învățăm, de mii de ani … e ascultarea?! Abandonarea noastră ca entități, în brațele Universului?

Am fost, nu-i așa, izgoniți din Rai, pentru neascultare! Pentru încercarea noastră de-a prinde frâul vieții si de a stăpâni prin forțele proprii, lumea.

…privind mai de departe, viață noastră chiar asa pare ….o lecție …

Păi nu?! Ia priviți …

Când suntem mici, învățăm să ascultăm de părinți. Apoi … creștem, în perioada grădiniței, învățăm să ascultăm de educatori, apoi, mai departe, ascultăm de învățători, de profesori, de mama soacră, de soț/soție, de șeful de la muncă, de preotul parohiei, de primar … de președinte.

Revolta să fie principala cauză a călătoriei noastre nesfârșite pe meleagurile Terrei?!

Asta facem, nu-i așa?

Ne atacăm in fața legilor, fie ele scrise ori nescrise, facem botic si strâmbăm din nas, refuzând să ascultăm.

Ne facem de cap… dând, evident, cu capul…

Colecționăm vânătăi sufletești, ne smiorcăim, ne ridicăm împotriva firii!

Încâlcim destine și rătăcim în labirinturi gri, incapabili să mai zărim ceva dincolo de veșnica nemulțumire din dotare.

Până când și până unde?! – Iată formula magică a neascultării!

Cine poate ști?!

Eventual, schimbând macazul amărui și acceptând fără câr si mâr, mersul firesc al lucrurilor?

Pare greu …

(Până îndrăznim să ne abandonăm Universului)

Altfel, e floare la ureche! 😛

Azi. Acum. Aici.

(…)Amintește-ți ca te-ai născut ca sa trăiești pentru tine …. prin tine! (…)

O săptămână minunata, dragilor. Va îmbrățișez cu drag, fără excepții!

Rehab

6c72b5c9bed9b1a3457313639a7d1f44

„Ai uitat cine ești, ce poți, ce știi?

Hei, tu, pui de soare, ieși de sub nori!

E destul albastru pentru sufletul tău, și destul pământ pentru razele tale!”

Anca Florea

și … am să las iubirea necondiționată sa-și facă treaba.

Voi privi iubirea din cel mai minunat punct al inimii… și voi reuși!

( Măcar din când in când, la început …)

Dumnezeu ne-a așezat în piept, inima, transmițător de Lumină!

„expect nothing … appreciate everything!”

Să vă fie viata, numai dragoste! Fie ea de dat … sau de primit! 

Rhea & iubirea

9b3401f5de5c731e097eaea39baf1836

… vreme în urmă, viata i-a scos Rheei in cale, un suflet. Unul trist.

Ii auzise strigătul și se oprise.

I-a ascultat povestea.

A mângâiat.

A cuprins în brațe.

A pupat cu drag tristețea și a sperat ca ea să dispară în neant.

Momentele semănau de fiecare parte – încredere  … iar cu timpul, a început să miroase a dragoste …  A dragoste nebună.

Da! Imposibilă și nebună!

Împreună, au omorât toți balaurii!

Au colorat nopți, au umplut dimineți cu soare.

Si-a fost bine. Nesperat de frumos și nesperat de bine. Un timp.

Nu știu de ce … dar într-o seara – târziu –  i s-a făcut chef vieții să culeagă.

Sa-i ia totul și să plece.

Cu o forța teribilă,  Cerul, i s-a prăbușit pe umeri.

Atunci a învățat să plângă din nou. S-a trezit in mocirla de gânduri nesănătoase si înghițea în sec.

” Viața nu e frumoasă. Viața e urâtă de la un capăt la altul „

Si era urâtă. Dureau cuvintele … dureau nopțile …. dureau diminețile …

Dar aflase despre educație și elegant, treptat, printre suspine, și-a înecat iubirea și-a pus lacăt inimii și a fugit cu tot cu sentimente, departe de ea.

A ascultat cuminte indrăgosteala fericiților și a încurajat – atât cât a fost posibil – tot ce se întâmpla de partea cealaltă a sufletului.

De multe ori se trezea rănind pe ceilalți, lovind in ei cu multe cuvinte grele … o făcea inconștient …

Secundele, minutele, orele, zilele, săptămânile, lunile … toate au învățat-o sa învingă.

Să se învingă pe ea. Să uite. Să tacă. Sa plângă tăcut și să … moară.

Mai târziu Rhea a înțeles un lucru: viața i-a răsturnat toate convingerile. Acum știe ca degetul arătător trebuie retezat de la rădăcină, iar judecata n-are ce căuta în viața ei.

Sunt întâmplări ce te năvălesc, ce te cuceresc, ce te lasă mut și care nu-ți oferă nici un drept la apel.

S-a trezit îndrăgostită. În cel mai nepotrivit moment. Exact de cine n-ar fi trebuit vreodată.

Se rostogoleau toate de jur împrejurul ei …

Încă o fac… și Rhea e tristă.

Nu pentru că nu-și poate trăi nebunia iubirii pe care a purtat-o în brațe atâta vreme și mai degrabă de ciudă. De ciudă altora ce se puteau iubi și nu o fac!

Dar a sosit momentul ca Rhea să se ridice de jos.

Așa cum e ea. Învinsă.

Viața – știe asta demult – nu va sta în loc doar pentru că ei i s-a coborât Raiul la marginea piciorului. Sau pentru că ei i s-a aprins Iadul în mijlocul pieptului.