Mi-e dor de tine asa cum ii e dor omului de libertate…

Anunțuri

Homosexualitatea – un fapt și nu o cale

Despre (homo)sexualitate s-a vorbit în lung și-n lat de-a lungul vremii. Pornind de la cuvântul biblic și terminând cu părerile vecinului și-a prietenei/prietenului, această orientare sexuală a fost și este considerată anormală. Dragostea poate îmbrăca multe forme, dar este exclus sau mai degrabă îi este interzis s-o îmbrace pe aia în care un el și un al el, ori o ea și o alta ea, se iubesc.

În ultima sută de ani, oamenii au definit homosexualitatea ca o preferință sexuală (asemănătoare unei preferințe pentru vinul alb în locul celui roșu), ca un dar din partea zeilor care îi oferă unei persoane înțelepciune și puteri de vindecare, ca un păcat înfiorător, o boală mentală sau pur și simplu un element al diversității umane.

În America precolumbiană, persoanele care aveau o orientare sexuală diferită de a majorității primeau un statut special, uneori unul privilegiat, alteori nu. La azteci și israeliți ceea ce conta era reproducerea sexuală, orice altă formă de exprimare a sexualității fiind interzisă și pedepsită.

În unele societăți precum Grecia antică, genul unui partener sexual era mult mai puțin important decât alte atribute precum statutul social ori vârsta. În acest caz, homosexualitatea era privită ca fiind o conduită normală, obișnuită, legitimă, fiind considerată chiar o formă de iubire superioară heterosexualităţii, neatrăgând atenția cu nimic, așadar nu era nevoie să fie găsit un termen specific pentru a o descrie.

Ulterior, „antichitatea târzie a marcat o cotitură decisivă în concepţiile şi în practicile sexualităţii în Occident. După perioada greco-latină, când sexualitatea, plăcerea trupească sunt valori pozitive şi când domneşte o mare libertate sexuală, se instituie o condamnare generală a sexualităţii şi o reglementare strictă a exercitării ei. Principalul agent al acestei bruşte schimbări este creştinismul” (Vlăduț, 2004 apud Jacques Le Goff, 1981)

În Evul Mediu homosexualii erau considerați a fi periculoși, păcătoși, inamici politici, eretici, bolnavi mental, „scursuri” ale societății, criminali. Biserica a sancționat sever acest gen de conduită, dogmele sale devenind legi prin care homosexualitatea era considerată un delict extrem de grav și pedepsită drastic – prin ardere pe rug, castrare, spânzurare de organele genitale, moarte. În Epoca Renașterii lucrurile au rămas neschimbate, însă Iluminismul a adus, spre sfârșitul acestei perioade, o mai mare toleranță.

În a doua jumătate a secolului XX încep să se producă schimbări importante în privința atitudinilor legate de homosexualitate odată cu adoptarea anumitor documente internaționale precum: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Recomandarea nr. 924, Despre discriminarea homosexualilor adoptată de Consiliul Europei.

Deși pe parcursul umanității au fost făcute progrese considerabile în privința atitudinilor sociale și politice referitoare la homosexualitate, într-un fel putem spune că suntem abia la început.

Mulți oameni nu cunosc cele mai elementare noțiuni care explică acest fenomen, însă își impun propriile opinii personale ca și cum ar fi adevăruri științifice, încercând să îi convingă și pe ceilalți cât de multă dreptate au, mizând pe vulnerabilitățile celor care se tem de Iad, sau celor mai puțin cunoscători.

Sigmund Freud consideră că toți oamenii se nasc bisexuali și că devin homosexuali sau heterosexuali în funcție de anumiți factori care le condiționează dezvoltarea, de interacțiunea cu părinții sau alte persoane. Freud este de acord cu Ellis că orientarea homosexuală nu ar trebui considerată o formă patologică. Psihanaliștii care i-au urmat nu au împărtășit însă punctul lui de vedere. Sandor Rado a privit homosexualitatea ca pe o evitare fobică a sexului opus cauzată de interdicții parentale privind sexualitatea în perioada copilăriei. Paul Friedman și Edmund Bergler considerau necesară terapia pentru „vindecarea” celor care suferă de această boală iar vizunea lor era împotriva homosexualității.

Sincer, n-am nimic impotriva acestor oameni. A fi homosexual ori heterosexual ori bisexual ori Dumnezeu mai știe cum, e fix ca si cum ai spune că ești stângaci ori dreptaci. Nu e o alegere conștientă, e un fapt în sine. Nu-ți poți schimba orientarea sexuală doar pentru că așa dorește societatea, așa cum nu te poți educa să devii dreptaci doar pentru că majoritatea s-au născut așa. M-am născut stângace si-am luat bătaie zi de zi în școala primară, doar pentru că o idioată n-a putut accepta asta. M-a lovit cu arătătorul în palma stângă până mi-a amorțit-o apoi m-a trimis în banca mea, mi-a pus stiloul în mâna dreaptă și mi-a urat succes. Am scris cum a vrut ea. Când a vrut ea. Dar asta n-a schimbat cu nimic instinctul meu înnăscut de-a apuca lucrurile cu mâna stângă, de-a mă hrăni cu mâna stângă ori de-a duce la bun sfârșit orice altă activitate zilnică, ajutându-mă de aceași mână nepotrivită. Tot ce a făcut ea a fost sa-mi strice frumusețe de scris pe care nu l-am mai remediat de atunci încoace.

Chiar si așa, continuăm să-i educam pe ceilalți după propriile noastre reguli, nu-i așa?

Ia gândiți-vă un pic pornind de la povestea mea și stiloul. O persoană cu orientări sexuale altele decât ale tale o fi de-acord oare să îi te bagi tu ca chiloții în cur în viața lui așa cum o simte el pornind din interior spre exterior?? Da! Îl poți obliga să facă exact ca tine și chiar o faci dar n-ai să poți să-i schimbi instinctele ori plăcerile. Și dacă te gândesti bine nici ție nu ți-ar conveni să procedeze el cu tine în felul ăsta. Ar fi nepotrivit, nu-i așa? Te-ai simți marginalizat, neînțeles, forțat și nefericit.

„Pot fi persoanele homosexuale niște părinți buni?” – iată întrebarea!!

In primul rând, este important de înțeles faptul că orientarea sexuală a părintelui nu dictează orientarea sexuală a copilului! Să fie clar pentru toată lumea.

Copiii părinților homosexuali au la fel de multe șanse ca și cei care cresc în familii heterosexuale să aibă o orientare de tip homosexual (Allen & Burrell, 2002).

În plus, a fi sau nu un părinte bun nu ține de orientarea sexuală, ci de alți factori mult mai importanți. A crede că o persoană homosexuală nu poate fi un părinte bun doar din acest motiv este o idee bazată pe multitudinea de prejudecăți și credințe iraționale dominante în societate.

Asociația Americană de Psihologie arată că în urma studiilor efectuate pe grupuri de copii crescuți de părinți homosexuali versus copii crescuți de părinți heterosexuali nu au fost găsite dovezi care să ateste diferențe în dezvoltarea lor privind inteligența, adaptarea socială, adaptarea psihologică și relațiile interpersonale.

Patterson (1992) demonstrează același lucru – că nu există diferențe semnificative din punct de vedere statistic între aceste două grupuri de copii la nivel de abilități sociale, sănătate mentală sau adaptare.

Așadar, în loc de concluzii, aș adăuga cam așa:

Homosexualii au fost marginalizați, persecutați, exilați, închiși și omorâți de-a lungul timpului. Ura și stigmatizarea îndreptate împotriva lor îi determină pe mulți dintre ei să se confrunte cu o criză a identității – se ascund, le este rușine cu cine sunt, nu se pot accepta, se simt vinovați, rușinați ori își poartă rănile emoționale vreme de mulți, mulți ani.

Ura față de homosexuali este irațională și nejustificată.

Discriminarea, intoleranța și stigmatizarea încă există, represalii legale încă există, agresivitate și violență încă există, privarea de anumite drepturi încă există. Înainte de a ne defini calitatea și valoarea umană în funcție de orientarea noastră sexuală, apartenența la o anumită etnie, rasă ori religie, ar fi bine să o definim mai degrabă în funcție de felul în care suntem noi ca oameni, indiferent de toate aceste aspecte!!!

Nu este nimic rușinos, imoral sau de condamnat în ceea ce privește homosexualitatea. Ceea ce este într-adevăr problematic este faptul că după atâția sute de ani de evoluție și descoperiri științifice, mulți oameni sunt încă tributari unei gândiri învechite!!!

În încheiere doresc să mai spun un singur lucru… pe viitor, atunci când vă intersectați viețile cu ale acestor oameni „anormali” să încetați să-i mai judecați atât de aspru. Sunteți nedrepți dincolo de orice argument ați fi capabili să aduceți!

Vă îmbrățișez cu mare drag pe toți, fără nicio excepție! 🤗

Dragă Moșule,

Ia uite! E primul an în care n-am nici o listă de dorințe de îndeplinit. Nu știu nici măcar dacă am fost suficient de cuminte anul ăsta, ca să se merite să mă chinui să o scriu, în definitiv.

Deci, moşulică drag, sunt pe deplin conștientă că n-am fost pe placul tău nici anul ăsta. Posibil să nu fiu așa,  nici din ianuarie-ncolo. Ar fi inutil, cred, s-o dau în minciună tocmai acum. Am ajuns să mă cunosc destul de bine, zic. Știu ce-mi poate capul…Știu și ce nu poate! Deci, ți-aș fi spus să-l ierţi și-apoi te-aș fi rugat să mă ierţi și pe mine, dar ar semăna, cred, a dorință și nah … astea nu-s de nasul copiilor ca mine. Așa că mă abțin. Uită ce voiam să zic și hai să depășim momentul.

Azi, îți vorbește o fetiță mai puțin cuminte.

Deci… n-am nicio listă. Și, da, recunosc că mă gândeam zilele trecute să încerc să mă milogesc câta la tine. Știi tu … „Am fost foarte cuminte! Crede-mă! Când s-a întâmplat să-mi iese fix pe dos, n-a fost vina mea! Eu fac parte din categoria oamenilor lipsiți de răutate. N-am vrut. Iartă-mă! Nu se va mai întâmpla altul, vei vedea!” 

Mda. Am vrut să fac asta, recunosc, dar m-am răzgândit. Io nu-s nici cuminte și nici nu pot să promit că voi fi vreodată. Mie cel mai bine îmi ies trăznăile, îți amintești?! Io nu știu să fiu nici educată, nici politicoasă și nu știu nici cum e aia să te calmezi când te apucă dracii. Și-apoi, nu-mi cer iertare nici dacă-mi promiţi vacanța aia mult visată în Teneriffe, așa că la ce bun?!

Anul ăsta mă voi strădui să-mi îndeplinesc singură dorințele. Sunt puține, știi tu… nu-mi va lua decât vreo juma’ de secol să termin cu ele, dar mă descurc. Tu fii bun și ocupă-te de cei cuminți. Citește-le cu mare grijă listele, și rogu-te, îndeplinește-le toate dorințele, fără nicio excepție. 

Te pupă cu mare drag, Rhea!

Minți, vântule!

Iarnă. O zi abătută și extrem de sărăcăcioasă. N-are lumină nici cât să-ți aprinzi un dor, darămite să te ridice cu privirea spre bolta unui Cer pustiit. Un vânt destul de afurisit, încearcă inutil să-mi vorbească despre oameni. Nu-l ascult. În opinia lui – omul – rămâne cea mai gingașă ființă. Da… Nu-i neg plăcerile. Și totuși, îmi păstrez dreptul de-a crede și de-a simți diferit. Omul … o fi fost el cândva demult și gingaș și bun și drept și plin de toate alea, acum însă îmi pare sărac lipit pământului. Sărac și inconștient de starea în care își sugrumă zilele, puțin câte puțin.

Cică iubește. Și-l cred. Numai că mi se pare că o face prea puțin faptic si mult prea mult, verbal. Când uneori i se întâmplă totuși să iubească faptic, sufocă prin posesivitate dusă până la extrem. A uitat cu desăvârșire să iubească necondiționat și liber de orice pretenție. Încorsetează și ultima fărâmă de liberate a celuilalt și ucide astfel frumusețea iubirii, așa cum a fost creată ea.

Așadar, minți vântule! Omul nu e gingaş și nici bun. Omul este bolnav. Răpus de-un egoism tragic. Îngenuncheat de-o dragoste înțeleasă greșit. Sufocat el însuși de toate condiționările fabricate meticulos în cămăruţele propriului său suflet.

Privește-l mai atent, rogu-te. Observă-l în toată splendoarea lui. Zace aproape inconștient într-o mlaștină de sentimente gri. Dacă te iei după ticăitul aritmic din mijlocul pieptului, ai zice că e viu. Totuși, îmi pare uneori aproape mort. Stii ce crede el, vântule? Îți spun eu. Crede că iubirea e un miracol. Da. Și știi ce mai crede? Că miracolele nu se petrec decât din Paști în Crăciun. A căzut în ridicol visând zborul dar uitând complet cât de plumburii îi sunt secundele.

Omul e grav bolnav, vântule! Oprește-te din a-mi mai spune minciuni…

Dancing together

Știu. Sunt multe lucruri pe care tu nu le faci. Nu pentru că te-ar încerca vreo neputință ci pentru că ești cu sufletul ticărit de idei preconcepute. Da… n-am nici cea mai mică intenție să te fac să renunți la ele. Îți aparțin. Păstrează-le. Dar astăzi vei dansa. M-auzi?! Vei dansa cu mine!

Haide … faci o excepție, nu-i așa? Mulțumesc.

Te văd deja zâmbind cu inima fâstâcită nevoie-mare. Dar n-ai motiv să-ți pierzi aerul tocmai acum! Ia-mă de mână în schimb. Nu-ți dezlipi privirea de zâmbetul meu.  Daca vei lasa muzica sa-ți ghideze pasul, ne vom descurca de minune. Ai sa vezi!