Spovedanie (11)

 

… am vaga impresie că doar înscrierea mea la un curs intensiv de învăță-mă să uit de tine, ar mai reuși să-mi fluture alb, sfârșitul unui război mondial în plină desfășurare înăuntrul ființei mele. Cerul mi-e survolat constant de gânduri ce ţipă zdrențuit, potecile inimii îmi sunt permanent bătătorite de doruri albastre iar eu mă sufoc zi de zi dintr-o lipsă acută de tine. Aseară, după o lungă și extrem de dureroasă analiză sufletească, am aflat cu stupoare că îmi lipsește pacea unui apus ce mă găsea uneori în brațele tale, și-mi este aproape imposibil să continui un zbor schiop făcut într-o singură aripă ….

Anunțuri

Gramatica vieții

„Trăiți la diateza activă, nu pasivă. Gândiți-vă mai mult la ce faceți voi să se întâmple decât la ce vi se intamplă. Trăiți la modul indicativ, nu la modul subjonctiv. Tratați lucrurile așa cum sunt, nu cum ar putea să fie. Trăiți la timpul prezent, înfruntând îndatoririle fără regret pentru trecut sau îngrijorare pentru viitor. Trăiți la persoana întâi, criticați-vă în loc să-i învinuiți pe alții. Trăiți la numărul singular, interesâdu-vă mai mult de aprobarea venită din partea conștiinței voastre decât de aplauzele mulțimii. Iar dacă vreți un verb de conjugat, cel mai bine e să luați verbul a iubi.Osho (Increderea)

Ruga(minte)

545ceb0d036aff90937cc5ab95e9b09c

Dezbracă-ți toate învelișurile și stai goala în fata mea. Vreau sa-mi plimb privirea prin toate colțurile ființei tale.

N-ai înțeles … nu vreau un trup gol ci un suflet transparent. Exact! Pe el dezbracă-l. Si lasă-l gol în fata mea … Azi, mi -ar plăcea tare mult sa-i admir culorile.

(Ah… aproape ca uitasem. Vezi ca pe lângă îmbrățișarea nelipsita, pe care ți-am lăsat-o pe marginea pernei azi dimineață, am așezat încrederea. In noi. Ai găsit-o? Învelește-ți pieptul cu ea. E tot ce vreau sa porți în seara asta.)

Are mult verde – zici tu

Foarte bine. Vreau sa ma inunde cu totul. A fost și va rămâne mereu, culoarea mea preferata.

Haide … acum de ce tremuri? Dezbracă-l … Voi săruta fiecare suspin al lui, fiecare speranță făcută scrum, fiecare dorință făcută praf, fiecare vis pierdut în negura vremii…

Închide ochii. Abandonează-ți prezentul în bratele mele. Știi? … Daca pana acum îmi plăcea sa ii ascult ticăitul ei nebun cu urechea lipita de pieptul tău, acum as vrea sa ii simt zbaterea … Așadar, permite-mi sa iți ating cu vârful buzelor, inima. Vreau sa înțeleg azi, fiecare (ne)cuvânt al ei, fiecare șoaptă rămasă gând, fiecare bob de îndoială, fiecare suspin și fiecare fior al ei.

Dezbracă-l de orice neputință. De ce sa-ti fie teama?! … Las- o sa alunece încet pe podea. Mulțumesc.

Acum închide ochii … și fii a mea. A mea cu totul!

Miez de vară 

„Viața este un mister. Cu cât o înțelegi mai mult, cu atât mai misterioasă devine. Cu cât devii mai conștient de adâncime, de adâncimea infinită, cu atât îți este mai greu, aproape imposibil, să spui ceva despre ea. De aici tăcerea. Omul care cunoaște e atât de uluit, atât de surprins, încât nici nu mai respiră. În fața misterului vieții, se pierde complet.” – Osho (Încrederea)

Soare-n priviri și mult senin în suflet, dragilor. Vă îmbrățișez pe fiecare-n parte, fără excepție. Aveți grijă de voi oriunde v-ați afla!

Uneori, apropierea ta ma lasă fără aer…îmi pierd vocea și toate lucrurile pe care vreau sa le spun nu mai pot fi spuse. Apoi, în tăcere, pot doar sa sper ca ochii mei vor vorbi în locul inimii.” – Robert Sexton

Spovedanie (9)

Un abracadabra nerostit mi-a răpit simțurile. Un fel de scamatorie … Și iată, sunt acum săracă lipită pământului. Nu (mai) simt nimic. Nici că ti-e dor, nici că ți-e drag, nici că te gândești la mine.

M-ai zidit pe ascuns, printre cuvintele tale. Mă ții captivă la rădăcina unui castan înflorit peste noapte … Mă sufoci! Abia dacă mai pot zări Cerul dincolo de grămada de sentimente aruncate alandala peste mine.

Zici că nimic nu mă mai poate atinge!?

(O minciună gogonată) …

Sunt atinsă până în măduva oaselor. De fiecare gând al tău. De fiecare clipă în care taci. De fiecare dată când te cuprinde foarte binele.

Dezgroapa-mă și lasă-mi Lumina. Mi-a fost teamă de întuneric de când mă știu …

Tu ce mai faci, Soare?

Știi? … Oamenii n-au învățat încă, tot ce m-ai învățat tu… Ei încă se tem, încă iau hotărâri în turma … Inca ucid vise, încă strivesc sub călcai fericiri … Lumea-mi miroase a pustiu și-a pădure și-a ploaie …

(Da. M-am prăbușit ieri sub greutatea unor litere scrise anapoda)

Si ce dacă? M-am străduit sa nu cad … Dar vezi? Mi-a alunecat un gând pana dincolo de iad și apoi mi-a cedat sufletul subit … Nu e vina mea.

Tu ce mai faci, Soare?

Ma poți vedea?! Nu plâng, de ce ma cerți?! …. Așează-ma lângă tine. Vorbește-mi. Îmi lipsește blândețea din glasul tău …Haide … Strânge-ma-n brate …

(Daca ma gâdili după ureche, cu un pupic de-al tău, promit sa zâmbesc.)

Ma dor toate visele, ma ustura viata-n piept … Poți sa simți? Mda …. Nu-mi place deloc fără tine. Niciodată nu mi-a plăcut. Niciodată nu-mi va plăcea!