A sosit timpul …

balerina-studio-foto02

Imi duhnesc gandurile de prea multa suparare …..

Imi plang peretii scorojiti sub greutatea panzei de paianjen! Si ma gandesc sa-mi reconditionez camarutele inimii cumva! Timpul si-a pus amprenta atat de bine, incat acum imi par dezgolite desi … ele inca isi imbraca matasea zdrentuita! Rosie ca focul – candva – acum palida si trista, ici si colo stropi de ploi, atarnati a jale si nimic in rest!

Un pustiu etern cam peste tot!

Imi ajung zgarieturile si zic ca-s suficiente – zilele ciobite – sa termin si cu ele! Le-as putea inlocui la fel de bine cu momente menite sa-mi netezeasca sufletul putin!

Drept urmare, iti spun Adio tristete!

A sosit timpul sa ne luam ramas bun!

Du-te fara sa-ti intorci privirea! Promit sa fac la fel!

Ma gandesc sa-mi scutur apoi amintirile …. sa cada tot ce-i lipsit de mireasma si sa ramana doar flori ce stiu sa infloreasca-n mine iar si iar …

Mi-ai stat incatusat, strivit in spatele zavoarelor prea multa vreme, suflete! Te sfatuiesc sa ierti si te invit sa-ti lasi privirea sa -si scalde bucuria in soare! Daca vrei – si daca simti ca n-ai uitat inca pasii – danseaza-ti fericirea descult! 

Imi trimit in vacanta nemultumirile si-mi fac timp pentru mine! Mai mult timp pentru ceea ce-mi place! Mai mult ragaz pentru ceea ce-mi hraneste simtirea!

Imi trimit in vacanta fricile si-mi deschid in larg ferestra indraznelii – sa intre cat mai mult curaj! Curajul de-a nu ma opri niciodata din entuziasmul ce ma tine inalt! Si brav!

Imi trimit in vacanta necredinta si-mi ridic privirea sper Cer! De-acolo stiu ca pot sa-mi culeg speranta si multumirea unei vieti primite -n dar!

Ne luam ramas bun, mofturi de copil fraier!

Ne luam ramas bun, suparari din orice fleac!

Ne luam adio, tristete!

Mi-am croit catifeaua unei zile perfecte!

Afara de iubire si speranta, nu-i loc de nimic altceva!

Reclame

Cioburi

544322_430725913678549_421512999_n

Au existat cioburi la un moment dat?
Nici o problema!
Toti – la un moment sau altul – am spart cate ceva.
Am dat dracului o relație care mergea ( prea bine ) ….și ce?! …. ar fi fost prea frumos sa rămână asa, nu?
Normal! Am muncit din greu și am stricat-o!
O slujba ce ne aducea bani și ne asigura un trai decent…

( dădurăm cu ea de pământ cat ai zice peste, fiindcă ni se urcase orgoliul pana la nivelul cel mai superior al nostru și era evident ca dădeam pe dinafara)
Chiar avusesem un suflet – unul numai al nostru! – și ce-am făcut cu el? L-am vândut! Banului!
Si-acum?
Plângem?
Dar oare cui?
Sufletului? Il rugam sa revină? Unde ?
Intr-o ruina?

( dar ea aparține unui trecut și-acum sufletul trăiește prezentul!

La ce i-ar mai fi de folos?!)

Trecutul rămâne acolo! Intr-o veșnicie ce nu e a noastră și nu va fi niciodată!
Au existat cioburi?
Nu le căra cu tine!
Te vor răni in fiecare zi! Si la un moment dat nu vei mai putea continua!

Exista cioburi de care poți sa scapi dacă le așezi in mana lui Dumnezeu.

( de ce sa n-o faci?!)
Exista cioburi pe care le poți repara dacă ierți din inima!

( sa fie oare atât de greu încât sa nu izbutim pana la urma?! – n -as crede! )
Si exista cioburi, pe care cu toată iubirea – nu le mai poți repara!
Pe astea, trebuie sa le lași!
( din păcate revenim la ele mereu … exact ca valurile pline de nisip și rămășite de scoici, revin mereu la mal cautând ceva … și întotdeauna când se întorc sunt mai pline de ura! Mai pornite ca niciodată!)

Haideți împreună sa trăim prezentul!
E singurul ce ne aparține cu adevarat!
Ziua de azi! Atât!
De ce sa nu o petrecem in bucurie?

Cu sufletul lângă inima noastră, cu zâmbetul pe fata plina de soare și tălpile pline de praf!
De ce nu?!