Spovedanie (14)

…În sfârșit am trecut peste. Peste noi. Dincolo de noi. Nu voi nega faptul că încă mă dor toate. Cum aș putea uita chinurile tale care au condus înspre acel teribil sfârșit. Veac! Dar îl accept. Și știi? Mi-a luat atât de mult să depășesc lipsa asta de tine, nu pentru că aș fi fost un om slab ci pentru că am crezut cu toată inima, în lumea noastră roz. Mi-a fost bine acolo. Am crescut în timp ce tu mă iubeai! 

(As vrea să știu că te mândrești cu mine)

S-ar putea să fi uitat unele lucruri – tu ziceai că într-o zi îmi voi uita pe undeva capul –  dar n-am să uit niciodată dragostea din glasul tău. A fost ca un leagăn ce m-a purtat dincolo de răutate, dincolo de invidie, dincolo de ură, dincolo de tristețe. Dincolo de orice.

Am trecut peste. Peste un trecut al nostru. Un duet absolut superb! Și știi? Am fost fericită! Iubirea ta mi-a potolit orice foame și mi-a stăvilit orice sete. Mi-ai fost nasturele lipsă, așa cum mai ziceai tu. Ți-am fost petecul de entuziasm și tinerețe. Ne-am încălzit sufletele reciproc și-a fost atât de bine!

Am trecut peste. Peste noi. Dincolo de noi. Si știi?! Voi rămâne cu gândul că în urma noastră, a rămas un plăcut parfum al iubirii. Iubire trăită dincolo de spațiu și timp!

Reclame