A true love story (2)

În zilele ce au urmat, discutaseră mii de variante despre unde și cât și cum ar trebui procedat, astfel încât inima nebună purtătoare de ochi negri să poată păcăli in vreun fel moartea. Și pentru că nu au reușit sub nicio formă să descopere (încă) formula magică, au hotărât de comun acord, ca deocamdată, să permită vieții să curgă …

Așadar, într-o zi pe când Ochi Căprui abia terminase de mâncat ditamai porția de cartofi prăjiți, aude ţârâitul telefonului. Cu burta plină și fără nicio picătură de entuziasm, răspunde.

– Alo, da?

– Da! Câtă promptitudine, Ochi Căprui! Nici nu știi ce mult mă bucur. Pune-ți ceva lejer pe tine, în 10 minute sunt în fața blocului!

– Plecăm undeva?!

– Cât vedem cu ochii! Hai … să nu mă faci să aștept mult, da? 

– Ihi – răspunse. Și deși în urmă cu două minute jurase că nimic n are să i întrerupă siesta, se trezi brusc cu inima bătând în coșul pieptului – gata sa-l facă țăndări – de nerăbdare să petreacă alături de Ochi Negri. 

Așa că, își desenase un zâmbet cu rujul mat, îmbrăcase rapid bluzița galbenă, blugii și sandalutele mov. Zece secunde mai târziu, cobora în viteză cele trei etaje. Câte două-trei trepte deodată! Până când … ateriză forțat în ușa vecinului de la unu! Mda…Sunetul bubuiturii, o trezise la realitate. Și durerea resimțită în urma coliziunii. Totuși, se ridicase rapid. N-avea timp de au și vai. Așadar, diminuând semnificativ viteza, ajunsese într-un târziu în mașină.

– Ce-ai pățit, iubire? – întrebase Ochi Negri, văzând mutrişoara chinuită și bosumflată a Ochilor Căprui.

– Aterizare forțată- n cap, fix în ușa vulturului. O nimica toată …

– Nu creeeeeed!

– Ba să mă crezi! Si vezi, fă cumva și nu mai râde! Încă mă doare …

– Da. Ai dreptate – rostise cu mare seriozitate Ochi Negri. E de plâns. Am pe undeva șervețele, mi le dai te rog?

– Pentru?!

– Muci?! Știi tu … multe lacrimi …

– Te distrezi pe seama mea! Unde plecăm?

– Carmensita face gogoși. Mergem să i le mâncăm!

– Mi se pare corect! – rostise Ochi Căprui. Și-apoi zâmbise. Cu toată inima. Și îi zâmbise înapoi și Ochi Negri.

Un pupic scurt… și porniră. Șoseaua părea destul de lejeră. Afară … nici prea-prea, nici foarte-foarte. Un vânt mai aspru și câteva berze scotocind după hrană. Își povesteau rând pe rând din amănuntele zilei. Fericirea le-a fost acompaniata pe tot parcursul drumului de aceste acorduri sârbești pe care le adorau. Kunem se!

Gogoșile așteptau fierbinți, în mijlocul măsuței de lemn lucrată manual. Carmensita părea ocupată să-și retușeze oja, așezată totuși comod, în fotoliul alăturat măsuței cu păcătoasele alea prăfuite meticulos cu zahăr.

– Bucuroasă de oaspeți, iubita?! – rosti Ochi Negri, abia păşind în holul ticărit cu plante care mai de care mai mari și mai frumoase. Am venit după miroooos!
– Nu creeeeeed! Deci voi chiar ați venit?!

– Am venit, dară! Ochi Căprui abia așteaptă sa mănânce de-alea cu cocos!

– Da măh … Am! Două!

– Doar două?! – întrebă cu ochi mici și foarte mirați, privirea căpruie. Adică, am parcurs 43 de km pentru două gogoși amărâte?!

– Oh … îmi pare cu regret! Nici nu știi cât! – zise Carmensita cu o mutrișoară roşcovană, aproape perfectă! Ați venit pe jooooos?!

– …. de la poartă până-n casă, dară! Ditamai efortul! – glumi in felul său specific, Ochi Negri. Ne faci un ceai?!

– De mentă cu lămâie! Bucuroasă! Haideți la bucătărie. Bănuiesc că aveți chef și de-o țigară … Nu-i chiar simplu sa mergi pe jos atâta cale!

– În sfârșit un om capabil să ne înțeleagă și pe noi! Cine-ar fi crezut! – chicoti Ochi Negri, fix în clipa în care luase loc lângă fereastră. Aproape că ne pierdusem speranța, știi tu?

– Da, are dreptate! Cred că ar trebui să ne mutăm la tine! – zise Ochi Căprui. Gătești dumnezeiește iar în bucătăria asta miroase a Rai aproape permanent! Iti confiscăm și dormitorul și gata!

– Și gata ce? – se miră roşcovana.

– Gata! Ne faci flotantul și devenim chiriași cu acte-n regulă! – glumi Ochi Căprui. Desi, îți spunem sincer, noi preferăm să fim musafiri! Rămâne cea mai mișto meserie de pe fața pământului!

(va urma)

Reclame

Spovedanie (15)

Îmi doream să nu poți trăi fără mine.

Știu, am fost egoistă până în măduva oaselor. Dar te iubeam! Erai unicul motiv pentru care viața mea își merita fiecare clipă. Și o merita cu vârf și îndesat. Ai reușit să-mi transformi existența într-o simfonie de culori vesele. Indragostita pământului, mai știi?! Îți iubeam râsul, privirea, blândețea, pasiunea, discreția, veselia, neclintirea, determinarea… Iubeam felul în care îi tratai pe ceilalti, iubeam dragul tău pentru dans, vocea gravă când fredonai melodia noastră, felul în care mă îmbrățișai, buzele tale atingând urechea mea, tremurul din glas când mă puneai să-ți promit că voi fi fericită toată viața, ochii tăi absolut superbi și veselia nelipsită de-a lungul zilei… Și știi? Iubeam trupul tău, de la un cap la altul! Nu-i găseam cusur… De ce ți s-a părut mereu că fabulez, n-am să știu niciodată. Îmi plăceau buzele în mod special. Da … Mi-au dăruit cele mai fierbinți săruturi ever. Au trezit în mine trăiri despre care n-aveam nicio bănuială că ar exista înăuntrul meu.

Și îți iubeam părul absolut superb. Și-mi plăceau teribil, șoldurile tale, și brațele făcute parcă să mă cuprindă doar pe mine în interiorul lor. Ah! …și cât mai iubeam să-mi ascund nasul în hainele tale! Miroseau mereu a Rai. La fel ca tine…

Îmi plăceau toate, toate!

Am fost – și încă sunt – un om fericit. Fericit că te-a avut alături!

Spovedanie (6)

Mi se întâmplă uneori, să nu te caut deloc –  niciunde – și totuși să mi te afli peste tot … 

În fiecare gând…

(ocupând spațiul ce stă etern între două bătăi de ceas)

În fiecare surâs,

În fiecare floare,

În toate colțurile casei … Pretutindeni.

Ești aici, chiar și atunci când mă încăpățânez să țin ochii închiși.

De fapt, mai ales atunci …

Și mă gândesc …că anumite emoții și trăiri, nu le putem avea, pur și simplu, alături de oricine.  

Iar noi, am trăit (încă trăim?!) împreună, ceva ce a sărit cu mult peste banala atracție fizică, nu-i aşa?  

Avem o dragoste diferită de toate celelate. Totala și nebună. Una, lipsită de prejudecăți. Bruscă. Apărută de niciunde. O cometă…

Pesemne că atât de profund în inima altcuiva, nu ajungi pășind pe vârfuri, ajungi zburând cu sufletul..