Spovedanie (6)

Mi se întâmplă uneori, să nu te caut deloc –  niciunde – și totuși să mi te afli peste tot … 

În fiecare gând…

(ocupând spațiul ce stă etern între două bătăi de ceas)

În fiecare surâs,

În fiecare floare,

În toate colțurile casei … Pretutindeni.

Ești aici, chiar și atunci când mă încăpățânez să țin ochii închiși.

De fapt, mai ales atunci …

Și mă gândesc …că anumite emoții și trăiri, nu le putem avea, pur și simplu, alături de oricine.  

Iar noi, am trăit (încă trăim?!) împreună, ceva ce a sărit cu mult peste banala atracție fizică, nu-i aşa?  

Avem o dragoste diferită de toate celelate. Totala și nebună. Una, lipsită de prejudecăți. Bruscă. Apărută de niciunde. O cometă…

Pesemne că atât de profund în inima altcuiva, nu ajungi pășind pe vârfuri, ajungi zburând cu sufletul..

Reclame

Sport extrem

Nu pot deosebi stânga de dreapta, nu știu aproape niciodată să deosebesc binele și răul, adevărul de minciună … totuși îmi plac extremele! 

Îmi plac supele fierbinți, băuturile foarte reci, culorile calde, nuanțele seci…și mirosul aproape scârbos ce-mi pătrunde intreaga simțire în fața hliziţilor. Neprihăniţilor. Drepţilor acestor vremuri.

Îmi plac inimile ce bat în culori aprinse, privirile ce nu-și ascund în spatele pleoapelor, emoția și -mi plac… mâinile reci.

Îmi plac comorile îngropate bine în adâncurile sufletului, zâmbetele chiţăite și lacrimile ce conțin sare în exces.

Îmi plac frunzele îngălbenite, iarba proaspăt cositā și tivul murdar al șoselei purtând torenţiala unei veri capricioase.

Îmi plac caii, mirosul de levanţică și ciocolata!

Nu pot deosebi trecutul de prezent, nu știu să împart secundele în favoarea nimănui, nu pot sa despart corect în silabe, dar pot … aș putea să te uit pe tine.

Și o voi face! Cu lux de amănunte. Pentru că îmi plac extremele!

Te strădui?!

image

 

Desenează-mi ditamai luna pe cerul gurii,
…. o vreau albastra cu ochi căprui!

A…sa o faci neapărat sa zâmbească!

Daca-i trista, decupează-i lacrima într-un pahar de vin și stropește-i coltul genei cu praf gălbui…

Spune-i ca poate fi regina nopții în fiecare seara, dar ziua…
Ziua, vreau sa fie zâna mea!

Vreau sa-mi stea martora secundelor în care zbor în cârca zmeului, despicând vata de zahar a norilor, în mii de fluturi imaculați.
Vreau sa-mi susțină pe vârful degetelor, entuziasmul drumeției fără sfârșit,
Sa-mi fie frunzișul crud al primăverii… și omătul pufos în miezul iernii.

( Vom respira sincron, toate iubirile…)

Desenează-mi ditamai luna…
Pune-i pe buze ruj trandafiriu iar în sprâncene, sădește-i spice de grâu….
Daca nu ți-e greu, lipește-mi ici și colo steluțe.
… da-le un luciu argintiu!
A… sa o faci neapărat fericita!
( zânele sunt întotdeauna fericite )

Desenează-mi ditamai luna…
De jur împrejur, colorează-mi oceanul vălurit în nuanțele toamnei!
Da! Vreau sa respir arămiul ei inconfundabil!

Desenează-mi ditamai luna…
… o vreau cu brate puternice! Blande și puternice!
Știu! Mai greu… Dar te rog eu, încearcă!
Vreau sa ma ma sufoc, abandonând și ultima gura de aer, într-o îmbrățișare…
Îmbrățișarea ei!

Daca poți!
Daca nu … zdrobește-mi praf de creta și ninge-mi visele pe trotuarul din fata casei!
Așează-mi cerul deasupra capului și lasă-mi timpul sa umble hai-hui!

Din plictiseala, la un moment dat, îmi va desena el …
Harta unui vis în care, luna mea albastra cu ochi căprui, va zgudui cerul!
Nu cu tunetul unui fulger ci cu un zâmbet îndrăzneț … cu click!
Am nădejde!

Uneori

image

… uneori iți vine să te rătăceşti printre razele soarelui şi să nu mai vrei să găseşti „drumul” ce te-ar putea scoate de-acolo.

… şi uneori iți vine mai uşor să-i vorbeşti lui Dumnezeu decât să le vorbeşti oamenilor.

… uneori iți vine să vrei să respiri doar prin intermediul curcubeului şi să vrei să bei doar picurii de ploaie….

… uneori ai putea … dar nu vrei!
… alteori ai vrea … dar nu poti!

Duminica binecuvântată, dragilor!

Furtuna

rain_storm_by_horrormove

Dupa furtunile sufletului, ca și după ale naturii, cresc flori ce le credeam uscate.

Picurii de ploaie se zbat în căderea lor,

Plâng norii!

Cerul s-a transformat in cearcăne adânci.

Soarele şi-a luat în braţe căldura

…. și acum aleargă!

Se ascunde! Se teme!

Vântul înfuriat, loveşte natura!

Cutreieră pământul, amestecă totul.

Răscoleşte munţii,

Împrăştie marea!

 

Ochiul etern, clipeşte!

Priveşte nedumerit …

Clipeşte din nou!

Şi totul s-a liniştit!

 

S-a facut senin … in mine!

image

S-a facut senin in mine!

Infinitul albastru imi curge lin, traversand rand pe rand, fiecare celula.
Imi potolesc setea cu o gura mare de aer si-mi stavilesc foamea topind un nor pufos in cerul gurii…

S-a facut dimineata-n mine!

Am pus in cui camasa noptii si-am imbracat rochia-nflorita a primaverii.
Simt pielea adulmecand pe nesimtite lumina zilei…
Vad parul cum danseaza samba,
Si simt indragosteala unei priviri mirate de frumos!

S-a facut lumina-n mine!

S-a topit pana si smoala din gandurile noptii…
Mijlocul zilei!
Si-apoi amurgul…

S-a facut senin in mine!

Cu cer de jur imprejurul iubirii,
Cu stele din loc in loc,
Cu vise in fiecare noapte si visuri mari de-a lungul zilei!

S-a facut senin in mine!

Daca ma placi, sa o faci pentru ceea ce sunt!

10414384_1585967008292971_9221840343711635399_n

Când Dumnezeu a luat hotărârea sa ne naștem, ne-a dăruit fiecăruia si fericire si tristețe, si lacrimi si zâmbete.
A înghesuit apoi puterea si curajul de-a rămâne neschimbați in pofida furtunii…
Ne-a modelat apoi trupul, după chipul si asemănarea Lui, ne-a făcut frumoși si inimoși, cu ochi ce știu sa plângă si rada deopotriva!
Apoi… ne-a dăruit libertatea de-a fi fericiți! Libertatea de-a ne călăuzi singuri pașii pe potecile vieții …
Zau dacă-mi pasa de tot ce cred ceilalți!
Imi trăiesc viata savurând-o după bunul meu plac, si nu simt c-ar trebui sa dau socoteala nimănui pentru alegerile făcute!
Imi asum responsabilitatea pentru fiecare gest!
…si refuz sa fiu o păpușă de cârpa, ce trăiește o viata dictata de cel ce o manuie tacticos!
Daca ma placi, sa o faci pentru ceea ce sunt!
Daca nu ma placi, fa o pirueta, si pășește spre orizonturi ce nu știu de existenta mea!
Iti multumesc!
══════ღೋƸ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒღೋ══════