Darul lui Dumnezeu – sufletul curat al omului!

image

Ce păcat că nu ştim să băgăm în seamă un suflet frumos!

Nu ştim să-l observăm sau pur si simplu nu ne preocupă astfel de păcate?!

…rămânem orbi, privind în ochi un suflet curat!? Rămânem, dară!!!
Şi asa orbi, facem ce ştim noi mai bine!
Judecăm, criticăm, catalogăm, arătăm cu degetul, țipăm să ne audă lumea ….
Presupunem verzi şi uscate, ne întindem sfaturile pe toate trotoarele şi – apoi ne umflam în pene că nu ia nimeni seamă la ele!

De ce domnule, când le ştim atât de bine pe toate?!

( nedreptăti, iată, pe toate gardurile! )

Dezinteres in toate oădile… 😛

Între timp, întoarcem spatele frumosului! Şi o facem fiindcă ştim!!! Suntem pricepuți!!!

Totuşi – musai – ar fi să îl simțim!
Prin toți porii!!! Cu toată inima!

( asta – pentru că – nu putem observa niciodată sufletul frumos, defilând încoronat, in rânjetul tuturor …. niciodată colecționând aplauze …. niciodată umblând după admirația mulțimii… )

Un suflet frumos, stă în penumbră, cuminte, nederanjând pe nimeni cu bunatatea lui …. de cele mai multe ori nefiind conştient de frumusețea lui ….

Sa fiți iubiți!!!

Reclame

Intrebare … intrebatoare!

image

Care este diferența între a fi viu și a trăi cu adevărat?

De-a lungul timpului am auzit foarte des întrebarea „trăiești doar pentru ca te-ai născut, sau te-ai născut ca sa trăiești?”

Sa înțeleg ca se poate?!
Se poate trai degeaba?!
Putem viețui și neadevărat?!
Chiar nu-mi pot imagina asta!

Evoluam ori involuam, dar sa rontaim timpul degeaba …. doar asa ca ne-am nascut, nu prea!

Ne traim viata, fiecare in parte, evident in cel mai adevarat mod posibil.
Savuram clipele, le plangem, le iubim, le dansam, le scriem …. invatam.
Ne străduim sa ne trezim conștiința, sa fim prezenți in miezul problemei, sa cunoaștem esența vieții…
Dam credit instinctului propriu si speram sa fie toată chestia asta, o evoluție … o lecție încununată cu succes…

Nu stam … cu burtica la soare, consumand energia planetei strict pentru ca ne-am nascut.
Nu asteptam plictisiti, sfarsitul! Ba dimpotriva, ne dorim o viata eterna, luuuunga, nesfarsita!
Nu-i asa?! 😀

Omule, nebunule!

image

Omule, nebunule, tu faci minuni fără să ştii şi nu cunoşti aproape deloc puterea formidabilă a gândirii tale! Să ştii că tot ce închipuieşti este realizabil şi se face direct proporţional cu încrederea ta… De ce te fereşti, oare, să stai de vorbă cu tine însuţi, descoperindu-te astfel un perfect zeu? (Tudor Arghezi )

Ne lipseste increderea si determinarea, altfel, cred cu tarie ca am putea „muta muntii din loc”!
Dumnezeu ne-a creat perfecti!
Ne-a zamislit in asa fel incat sa putem controla, evita, vindeca orice stare/intamplare de-a lungul calatoriei noastre pamantene!
Am pierdut puterea cuvantului sau am pierdut credinta in puterea lui?!
Constienti ori ba, ne aflam permanent intr-un atelier de creatie!
Gandim necontenit! Dam viata clipelor cu fiecare gand!
Atragem pozitivul iubind, iertand, daruind, acceptand… la fel, construim ziduri gri de jur imprejur, deznadajduind, urand, acuzand, mintind….
Din pacate, ramanem inconstienti de aceste fapte si ne trezim aruncand vina undeva inafara noastra. Intotdeauna „altcineva” e responsabil de ceea ce suntem nevoiti sa traim… si ne smiorcaim necontenit, inrautatind iar si iar ceea ce deja miroase greu!

De ce si unde s-a pierdut credinta si increderea in fortele noastre proprii?!
De cand si pana cand robotim cu capul plecat ?!
Oare cand ne vom „trezi” in simtiri?!

Suntem puternici, totusi, n-avem habar!

image

Colega mea s-a sinucis.
Asa, pe nepusa masa, intr-o zi ca oricare alta!
Si-a pus streangul in gat… si gata!
S-a dat batuta!
Incerc sa inteleg …
N-a lasat nici un moment, impresia unui om depresiv. Si-atunci, de ce?
De ce sa accepti o viata de calvar, o viata ce te inrobeste pana la epuizare…. de ce sa nu poti vedea o iesire?!
Una in care sa poti sa pui punct si sa o iei de la capat…
Ma revolt impotriva situatiei,  sub nici o forma impotriva ei sau a gestului in sine! Nu incurajez actul sinuciderii… totusi, de sambata incoace, ma stradui sa inteleg…. sa o inteleg!
Situatia colegei mele, e una trasa la xeros cu toate celelalte… Abuz in cadrul familiei…. sclavie in adevaratul sens al cuvantului. Umiliri, jigniri, tocat marunt minte si suflet…
Si ma intreb… de ce fetelor?!
De ce stam? De ce acceptam o situatie de genul asta, pana cand… tot ce simti, ce vezi, ce auzi… e o noapte eterna!?
De ce nu stim sa punem punct la timp unor relatii infecte?
De ce ne rusinam in fata unor alegeri nepotrivite?
De ce ne este frica sa schimbam ceea ce se cere a fi schimbat?