Spovedanie (9)

Un abracadabra nerostit mi-a răpit simțurile. Un fel de scamatorie … Și iată, sunt acum săracă lipită pământului. Nu (mai) simt nimic. Nici că ti-e dor, nici că ți-e drag, nici că te gândești la mine.

M-ai zidit pe ascuns, printre cuvintele tale. Mă ții captivă la rădăcina unui castan înflorit peste noapte … Mă sufoci! Abia dacă mai pot zări Cerul dincolo de grămada de sentimente aruncate alandala peste mine.

Zici că nimic nu mă mai poate atinge!?

(O minciună gogonată) …

Sunt atinsă până în măduva oaselor. De fiecare gând al tău. De fiecare clipă în care taci. De fiecare dată când te cuprinde foarte binele.

Dezgroapa-mă și lasă-mi Lumina. Mi-a fost teamă de întuneric de când mă știu …

Fără tine…

Este adevărat, trăim o emoție stranie, departe de orice lucru obișnuit. Dar noi … nu avem o dragoste obișnuită, nu-i așa? Intre noi, e pură magie!

Sunt captiva unor bătăi de ceas.

Pot face, cel mult un pas înspre ieri și maxim un gând timid înspre mâine.

Cerul îmi stă cortină grea deasupra frunții, iar conditiile atmosferice de aici, sunt irespirabile.

Circa 5000 de metri cubi de dor imi strivesc secundele, unele în brațele celorlalte ….

Respir greoi, visez pe bucăți.

Abia dacă pot zări ceva dincolo de noi

O beznă grea îmi acoperă speranța, iar sărutul tau îmi provoacă o sete nestăvilită.

Trupul meu duce o revoltă stranie și-ți strigă îmbrățișarea într-un glas sugrumat.

Recuperează-mă.

Mi-aduci te rog, șoapta înapoi?!

(Mi-e frig fără tine)

Așaz-o în dreptul urechii. Exact acolo.

Mulțumesc!

Rămâi o secundă – poate două – in dreptul buzelor apoi.

Vreau să aud zborul unui fluture …

Dacă poți, amână-i freamătul cu o milisecunda în plus …

Mi-e așa de doooor de tine!

Captiva in colivia bunatatii

image

Bunătatea este limbajul pe care surdul îl poate auzi şi orbul îl poate vedea.

Traim inconjurati de o saracie crunta. Si cand spun asta nu ma refer neaparat la faptul ca ne lipsesc lucruri materiale!
Dincolo de acestea, ramanem saraci in gingasie, compasiune, generozitate, curatenie sufleteasca, ganduri bune, dragoste, adevar, mangaieri, zambete!
Imi rezerv dreptul sa ma opun rautatii, indiferentei, lipsei acute de iubire, rabzunarii, cinismului, imoralitatii, duplicitatii, lipsei de scrupule… ma opun acestor „virtuti” ale momentului.
Raman fidela bunatatii si imi asum libertatea de a nu accepta aceste legi nescrise ale acestui veac!
Asa ca, imi accept captivitatea ce ma tine legata intre uluire si incantare, si continui sa iubesc bunatatea!
Si-o voi iubi pana la moarte si dincolo de ea (daca se poate). Caci pentru mine ramane  o calitate umana esentiala si salvatoare. Numai în preajma ei ma simt cu adevarat intreaga si adapostita!
Pentru ca in mintea mea, bunatatea nu tine de inteligenta, sau de starea materiala a cuiva, ci tine stric de curatirea sufleteasca!