A true love story (2)

În zilele ce au urmat, discutaseră mii de variante despre unde și cât și cum ar trebui procedat, astfel încât inima nebună purtătoare de ochi negri să poată păcăli in vreun fel moartea. Și pentru că nu au reușit sub nicio formă să descopere (încă) formula magică, au hotărât de comun acord, ca deocamdată, să permită vieții să curgă …

Așadar, într-o zi pe când Ochi Căprui abia terminase de mâncat ditamai porția de cartofi prăjiți, aude ţârâitul telefonului. Cu burta plină și fără nicio picătură de entuziasm, răspunde.

– Alo, da?

– Da! Câtă promptitudine, Ochi Căprui! Nici nu știi ce mult mă bucur. Pune-ți ceva lejer pe tine, în 10 minute sunt în fața blocului!

– Plecăm undeva?!

– Cât vedem cu ochii! Hai … să nu mă faci să aștept mult, da? 

– Ihi – răspunse. Și deși în urmă cu două minute jurase că nimic n are să i întrerupă siesta, se trezi brusc cu inima bătând în coșul pieptului – gata sa-l facă țăndări – de nerăbdare să petreacă alături de Ochi Negri. 

Așa că, își desenase un zâmbet cu rujul mat, îmbrăcase rapid bluzița galbenă, blugii și sandalutele mov. Zece secunde mai târziu, cobora în viteză cele trei etaje. Câte două-trei trepte deodată! Până când … ateriză forțat în ușa vecinului de la unu! Mda…Sunetul bubuiturii, o trezise la realitate. Și durerea resimțită în urma coliziunii. Totuși, se ridicase rapid. N-avea timp de au și vai. Așadar, diminuând semnificativ viteza, ajunsese într-un târziu în mașină.

– Ce-ai pățit, iubire? – întrebase Ochi Negri, văzând mutrişoara chinuită și bosumflată a Ochilor Căprui.

– Aterizare forțată- n cap, fix în ușa vulturului. O nimica toată …

– Nu creeeeeed!

– Ba să mă crezi! Si vezi, fă cumva și nu mai râde! Încă mă doare …

– Da. Ai dreptate – rostise cu mare seriozitate Ochi Negri. E de plâns. Am pe undeva șervețele, mi le dai te rog?

– Pentru?!

– Muci?! Știi tu … multe lacrimi …

– Te distrezi pe seama mea! Unde plecăm?

– Carmensita face gogoși. Mergem să i le mâncăm!

– Mi se pare corect! – rostise Ochi Căprui. Și-apoi zâmbise. Cu toată inima. Și îi zâmbise înapoi și Ochi Negri.

Un pupic scurt… și porniră. Șoseaua părea destul de lejeră. Afară … nici prea-prea, nici foarte-foarte. Un vânt mai aspru și câteva berze scotocind după hrană. Își povesteau rând pe rând din amănuntele zilei. Fericirea le-a fost acompaniata pe tot parcursul drumului de aceste acorduri sârbești pe care le adorau. Kunem se!

Gogoșile așteptau fierbinți, în mijlocul măsuței de lemn lucrată manual. Carmensita părea ocupată să-și retușeze oja, așezată totuși comod, în fotoliul alăturat măsuței cu păcătoasele alea prăfuite meticulos cu zahăr.

– Bucuroasă de oaspeți, iubita?! – rosti Ochi Negri, abia păşind în holul ticărit cu plante care mai de care mai mari și mai frumoase. Am venit după miroooos!
– Nu creeeeeed! Deci voi chiar ați venit?!

– Am venit, dară! Ochi Căprui abia așteaptă sa mănânce de-alea cu cocos!

– Da măh … Am! Două!

– Doar două?! – întrebă cu ochi mici și foarte mirați, privirea căpruie. Adică, am parcurs 43 de km pentru două gogoși amărâte?!

– Oh … îmi pare cu regret! Nici nu știi cât! – zise Carmensita cu o mutrișoară roşcovană, aproape perfectă! Ați venit pe jooooos?!

– …. de la poartă până-n casă, dară! Ditamai efortul! – glumi in felul său specific, Ochi Negri. Ne faci un ceai?!

– De mentă cu lămâie! Bucuroasă! Haideți la bucătărie. Bănuiesc că aveți chef și de-o țigară … Nu-i chiar simplu sa mergi pe jos atâta cale!

– În sfârșit un om capabil să ne înțeleagă și pe noi! Cine-ar fi crezut! – chicoti Ochi Negri, fix în clipa în care luase loc lângă fereastră. Aproape că ne pierdusem speranța, știi tu?

– Da, are dreptate! Cred că ar trebui să ne mutăm la tine! – zise Ochi Căprui. Gătești dumnezeiește iar în bucătăria asta miroase a Rai aproape permanent! Iti confiscăm și dormitorul și gata!

– Și gata ce? – se miră roşcovana.

– Gata! Ne faci flotantul și devenim chiriași cu acte-n regulă! – glumi Ochi Căprui. Desi, îți spunem sincer, noi preferăm să fim musafiri! Rămâne cea mai mișto meserie de pe fața pământului!

(va urma)

Reclame

Fii doar tu însuţi şi va fi suficient

Primul lucru este acela de a te accepta în mod profund pe tine însuţi. Fiecare se simte inferior într-un fel sau altul. Motivul este neacceptarea faptului că fiecare este unic. Nu se pune problema superiorităţii sau a inferiorităţii. Fiecare face parte dintr-o categorie care îi este proprie şi din acest lucru nu rezultă nicio comparaţie. Şi nu pot să-mi închipui o fiinţă care să aibă totul în această lume. Unii nu au ezitat să încerce, dar au eşuat lamentabil.

Fii doar tu însuţi şi va fi suficient. – Osho

Un drum înainte

Am privit întotdeauna – viața – ca pe un drum. Un drum înainte, firește …

Unul cu multe curbe spectaculoase. Pietruit cu speranță. Stropit cu raze în culorile curcubeului.

Unul cu foarte mulți pași. Si multă poveste.

Povestea mea. Povestea ta. Povestea lor. Povestea noastră.

Un puzzle ce pare nesfârșit.

Cu temperaturi extreme … și vânt puternic. Cu ape repezi și valuri dulci de lapte.

Cu munți înalți … și cer albastru!

Cu drum de țara și câmpii întinse de maci …

Cu piese multe, în general, în culorile sufletului.

Cu zâmbete și lacrimi, cu prieteni ce-ți țin mâna în mâna lor.

Cu oameni – îngeri, meniți să-ți deseneze aripi de fluture pe tâmplă. ( Și zborul. )

Cu brațe dragi ce ne cuprind nu doar trupul …dar mai ales inima.

 

Întotdeauna am privit viața – un miracol. O cale … ce duce mereu înainte …

Un drum, în care … murim și renaștem, constant.

( Un amestec de mireasmă și vise. )

Am privit întotdeauna, viata … ca pe un drum. Un drum înainte, firește … 

Traveler in time

fork-in-the-road3.jpg

 

Nu știu de ce …nu știu de când … sau cum a fost posibil o astfel de isprava, dar ….

Cineva, pesemne, mi-a despicat poteca vieții în doua cărări ciudate!

Stanga coboară abrupt … in mine! Dreapta ma duce la tine…

Zilnic, ma port în bucăți zdrențuite pe drumul ce duce la tine,

și-mi scap frânturi de vise în drumul ce duce spre mine.

Abia dacă-mi zăresc sufletul, din când în când!

Kilometrul zero

image

… locul şi timpul în care ți se ia ca un voal ceața de pe suflet şi începi să observi „mediul înconjurător” cu alți ochi!
Momentul cheie, în care iți recapeți intr-un fel vederea… iți recuperezi inima şi reușești să observi şi să simți cine a „ronțăit” degeaba răbdarea ta….
Începi să vezi cine şi-a meritat cu totul atenția ta…
Cine n-a contat de fapt niciodată….
Cine nu va mai conta de acum înainte…
şi … ştii cu toată certitudinea, cine va umple inima ta acum, mâine… şi mereu!