Invitație

Te provoc să-mi porți penele vreme de 24 de ore. O zi. Una singură. Te-ai bătut cu pumnul în piept că poți, că știi mai bine, nu-i aşa?

Haide. Încearcă…

Dezbracă-ți principiile, crezurile, trăirile, lecțiile învățate, zâmbetele, bucuriile, tristețile. Stai gol în fața oglinzii. Gol sufletește. 

Închide ochii. Nu trişa… Fă-ți curaj și-apoi îmbracă straiele unei vieți noi. A mea. 

(O critici convins că nu sunt deloc priceput să o port.) 

Sunt pregătit să învăț. Arată-mi cum se face. 

Te invit să fii eu. Dar fii cu totul, rogu-te. Nu păstra de la tine nimic. 

Umple-ți inima cu toate sentimentele mele. Vezi că pe canapea, în colțul din stânga, am vărsat mai alaltăieri câteva lacrimi. Ia-le si pe alea. Nu le uita. Toate lucrurile pe care le-am pierdut de-a lungul vremii, sunt creionate în tabelul cu fluturi de pe marginea ferestrei. Citește-le și pe alea. Cu multă rabdare. Dacă vei simți că-ți stă în loc întreagă ființa, nu te înspăimânta. Vei supraviețui cu succes. Am făcut-o și eu, o vei face și tu. In cazul in care, pe ici le colo, vei avea impresia că îți atârnă Cerul pe umeri, ridică privirea înspre soare. El mi-a dat puterea să-mi regăsesc verticalitatea, o vei recunoaște și tu.

Pune-ți apoi toate speranțele ciobite in buzunarul zilei și ieși în mulțime. Da. Aia care te privește câş. Îți amintești?! Te amestecai printre ei până mai ieri. De ce să te temi tocmai de ei? Privește-i în ochi. Asculta-le cuvintele. Îneacă-ți lacrimile în cazul în care ți se va părea ca ți se face o nedreptate. Și mergi. Drept nainte. 

De ce să nu poți?! Haide! Erai convins că se poate atunci când mă impiedicasem … 

Arată-mi cum se face! 

Aaaa … și încă ceva! Fii atent că s-ar putea ca în timpul nopții să nu mai vrei să privești steaua polară … Să nu cumva să-ti pierzi privirea printre lacrimi! Insist! Deocamdată steaua aia îmi stă piatră de temelie viselor… Mulțumesc.

De ce tremuri? Și cum să nu fie simplu? Nu așa părea din pozitia în care te aflai? Haide! Arată-mi cum se face…

Te provoc! Știu că poți!

Cursul firesc al vieții

Am eu așa o presimțire, că nimic nu e durabil, cu atât mai puțin veșnic. Nici durerea, nici starea de bine. Nici tristețea, nici fericirea. Nici ura, nici iubirea. Nici dorul, nici dorința de-a sta de-o parte. Intr-o anumită parte.

Curgem …

Decorul se schimbă periodic. Hotarul flămând își prelungește  într-un ritm haotic linia, pana și Soarele își plimbă raza, când înspre tine, când înspre mine. Nu stă în dreptul nimănui, convins că acolo îi este locul.

Nici măcar inima nu-și păstrează un ritm al ei. Bate tahicardic uneori, abia șoptit alteori.

Visăm azi violet, mâine în galben, poimâine curcubee…

Nimic nu e durabil … cu atât mai puțin veșnic!

Dilema pogoniciului

image


Şi-a pus în cap să se ascundă. De mine.
Cât timp am iesit să îi aduc de la frigider iaurțelul, şi-a vârât căpuțul, cu tot cu codițe în spatele unei perne ce lenevea fără nicio treabă pe canapea, a ridicat fundulețul în sus, şi a rămas sã pândească momentul în care revin în camera cu pricina.
O puteam auzi chichotind de fericire ….
Intru zâmbind şi constat lipsa copilului.
Mă prefac îngrijorată şi încep să fac pe detectivul descurcareț.
Cu voce tare şi gravă, zic:

– Mi-a dispărut fetița! Sunt devastată! Ce mă fac acum fără ea?!

Şi cotrobăi … şi copilul … nu-i!
Nici după canapea, nici după uşă, nici în lădița cu jucării, nici sub birou …
Nu e nicăieri!
În timp ce disperarea mea creşte, ariciul pogoniciul, fâtâie din funduleț, nerabdătoare! Zic:

– Nenorocire! Fetița mea a fost răpită de ursuleț. Cum o recuperez acum, că eu mă tem de urşi?!
– Nu m-au rapit urşii!!! – se aude din spatele pernei.

10 secunde linişte totală, apoi aud un chiţait ca de şoricel.

– Dar cine a facut-o? – zic.
– Nimeni! Sunt după pernă! Cauta-mă!!!!

Mă învârt de colo colo încă vreo 5 minute, şi apoi …. hâț!!
Ridic perna şi găsit fetița!!
Bucurie mare!!!
Pupăceli, îmbrățişări şi alte …  dulciuri inofensive!!!
Apoi, pe nepusă masă, neisprăvita intreabă:
– Cum de mai găsit?? Am ținut ochii închisi!!

Chiar aşa!! Cuuuuum????

Sunt om. Sunt femeie.

Handmade-font-b-famous-b-font-font-b-ballerina-b-font-canvas-font-b-painting-b

Sunt om.
Sunt femeie.
Prin natura mea, sunt o strangareata de mare clasa! Colecționez aproape orice. De la învelișul de ciocolata pana la bonul fiscal de la buticul din colt.
Păstrez la loc de cinste cuvinte, gesturi, promisiuni, zâmbete ….
Strang la piept marea, sărut aerul proaspăt, îmbrățișez pădurea!
Podul e ticarit cu de toate.
Rareori arunc ceva. Totuși … când o fac, o fac cam pentru totdeauna.
Si-atunci, scotocesc peste tot!
Prin buzunare, prin geanta, prin viata …
Răstorn podul cu susul in jos și …. nu ma opresc pana când aerul nu devine respirabil …
Sterg de praf raftul amintirilor și arunc la cos toate durerile pe care le-am păstrat cu o încăpățânare demna de orice mirare.
Arunc dezamăgirile, așteptările, promisiunile expirate…
Renunț la relații trase de par, la iubiri false, la oameni….

Sunt om. Sunt femeie.
Colecționez toate nimicurile lumii – toate nebuniile – toate lacrimile – toate dezamăgirile.
Pana într-o zi… când rostogolesc geanta și las sa cada țăndări pe asfalt întreg trecutul! Cu oamenii lui … cu speranțele lui deșarte …

O fac rar … dar o fac pentru totdeauna.

Apoi … mi-așez capul in palma și plâng! Imi spăl curajul într-o baie sărata și ma înec într-un somn ce-mi vine mănușă epuizării fizice, psihice, mentala!
Sunt om. Sunt femeie!

Soare. Primăvară. Bucurie.

WGTUL15P

Bun venit – timp ce dai speranță!

 

 

Si-a dezbrăcat cojocul de nea și-acum e balerina!

Privește-o! …n-ai cum sa n-o iubești! …

Felul in care îmbrățișează cerul azuriu,

Piruetele, zâmbetul …

Trilurile bucuriei…

Podoaba copacului abia inflorit …

Zborul zumzăitelor,

Pana și lătratul lui Ham, plin de veselie,

Toate …iți dau senzația de gradina a Edenului!

Bun venit, soare!

Bun venit, timp ce dai speranță!

Bun venit, mult așteptata Primăvară!

Hello :)

image

“Pot rezuma în două cuvinte tot ce am învățat despre viață: merge înainte.”

Am dezlipit cu greu un sărut, buzelor…
Se încăpățânase sa păstreze pentru zile negre cam tot ce avea!
Soapte, menite sa trezească iubiri,
Cuvinte, gata sa incurajeze,
Săruturi capabile sa redea viata…
Le împletise ghem și refuza sa-mi deschidă orizontul.
A cuibărit totul in dosul palmei,
A pus sigil pe dorințe și a tras oblonul îngălbenit de timp peste ele!
Si-a asigurat cântecul picurat al toamnei și acum respira…

Respira mireasma cireșului abia inflorit și se înfrupta copios din albastrul primăvăratic.

( Cred și eu – buze dulci ) …

Totuși … i-am răpit dintre degete, sărutul …
( Hoata! )
Sa nu ma prindă sfârșitul de veac – fără, zic!
Apoi…
Am făcut-o pentru voi!
Vreau sa impart! … cam tot ce ascunde ea cu atâta patima!

Si-atunci va îmbrățișez cu drag – din drag – pe voi, cei mai dragi!
Îndrăznesc chiar sa pun o vorba buna, sfârșitului de săptămână – tot pentru voi! Facă cumva sa fie darnic… sa-și pună raze-n par și sa încălzească inimi!

Inimile voastre! 😀

Dar din dar se face Rai…

image

Imi place sa cred ca in viata nu-i necesar sa oferi mult cum de altfel, nu-i necesar sa oferi cu portia.
Imi place sa cred ca ne cunoastem suficient de bine incat sa stim cat detinem si cat din ceea ce detinem putem da si celorlati. Asa incat sa putem darui fara urma de regret, fara asteptari, fara ochi scosi la un moment dat….
Fara „am dat tot si-am primit in schimb usi trantite in nas”.
Fara ” si care mi-e multamul?!”…
Fara ” ce rost, cata vreme nu va apreciaza nimeni ?! „….

Pentru ca, nu-i asa?!
Nu vom fi niciodata atat de saraci sa nu putem darui un zambet.
Niciodata atat de saraci sa nu putem oferi un umar aproapelui nostru unde sa-si poata odihni durerea.
Niciodata atat de saraci sa nu putem oferi o mana cu care sa stergem lacrima….
Niciodata atat de saraci sa nu putem cuprinde in brate…

Cand te hotarasti sa oferi, fa-o din toata inima si atat cat crezi ca poti da.
Fa-o fara retinere si fara asteptari!

Nu cantitatea conteaza ci maretia gestului tau!