Suflețel

Dragostea şi muzica sunt cele două aripi ale sufletului.

Anunțuri

A true love story (3)

Cerul devenise plumburiu abia spre final de octombrie, când brusc, timpul refuza să mai alerge cu pieptul afară, desenând clipe. Lupta Ochilor Negri împotriva unui deznodământ tragic, ocupa parte importantă din acest anotimp afurisit. Zâmbea mai mult forțat, încercând din răsputeri să îndrepte speranțele făcute praf, ale Ochilor Căprui. Agonia unei morți iminente, picta pe chipurile lor lacrimi în mii de forme.

Pe aragaz, câteva chifteluțe de soia, își prăjeau silueta în cel mai silențios mod posibil. Vis-a-vis de ele, o mână zdravănă de cartofi bronzați sub razele cuptorului, așteptau cuminți. Ochi Căprui își pierduse privirea dincolo de fereastră, unde câinele nebun, alerga o vrabie.

– Cât să fi de idiot să crezi că poți ține pasul cu pasărea aia?! – zise la un moment dat. Adică, pe bune?! Îți ignori condiția de obez convins și speri că te poți urca în vârful copacului? Fără aripi?

– Dar asta nu-l oprește cu nimic să încerce! Ce vrei?! – adăugă Ochi Negri, în timp ce turna cafeaua în cele două căni albastre. El este oricum, un câine absolut special! Nu este el, cel care poate sta cocoțat toată ziulica pe marginea gardului, privind trecătorii?? Uiti?? Și e ditamai cămila!

– Păi chiar că e ditamai namila! – chicoti Ochi Căprui. Super King Cămila!

– Super King Cămila! Îmi place….

– Îți place?

– Îmi place, da. Îmi place că nu mai plângi. Haide… simți cât de bine miroase cafeaua?! Așează-te lângă mine. Mi-ai lipsit teribil săptămâna asta.

– Da. Și tu mi-ai lipsit mie. – zise Ochi Căprui în timp ce- și așeză sufletul pe canapeaua din bucătărie. Om nebun ce ești! Într-o zi o să mori și-am să rămân fără tine!

– Sunt bine acum. Hai, zâmbește cu mine! …

– Ești??? ….Nu mi se pare! Ai cearcăne, durerea te țintuiește în pat zile-n șir…. ai slăbit vizibil. Tratează-te. Te rog eu…

– Hai să-ți povestesc ceva – zâmbi Ochi Negri. Alaltăieri l-am revăzut pe Sorin. Trecând peste detalii, îți voi spune doar atat. Voi relua tratamentul de trei ori pe săptămână începând cu ziua de luni.

– Asta e o veste extraordinară! Super extraordinară! Dar… o fi de-ajuns? N-ar trebui să te vadă și un oncolog?

– Oncolog …. suspină Ochi Negri. De ce aș face asta?

– Adică???

– Nici nu vreau să mă gândesc. Ăsta m-ar băga imediat pe chimioterapie…. Nu vreau să mai trec vreodată prin așa ceva!

– Dar vrei să trăiești!

– Vreau să trăiesc, dar nu în felul ăsta. Uită-te la mine! Tâmpenia asta m-a invadat deja cu totul! Ce șanse crezi că sunt să rămân în picioare, după otrava aia pe care vor dori să mi-o bage pe venă?! Aminteste-ți! Aproape am murit data trecută! Refuz categoric, Ochi Căprui….

Preț de câteva minute, se făcu liniște. O liniște de aia de mormânt, în care cele două inimi nebune abia dacă mai respirau.

– Dar n-ai cum să refuzi să lupți… șopti într-un târziu Ochi Căprui. În felul ăsta te vom pierde… Ai înnebunit???

– Și dacă am înnebunit, ce? N-aveți decât să faceți față nebuniei mele. Vă cer prea mult?? Poate! Da! O fac! Așa cum și voi insistați cu otrava aia pe lângă mine. Știi ce e culmea, inimă nebună ce ești? Că nu vă gândiți decât la voi! La voi și la pierderea voastră!

– Asta seamănă a revoltă!

– Uite cine a înnebunit!!! – izbucni deodată Ochi Negri. Despre ce vorbești acolo?

– Despre tine, ștrumf urât ce ești! N-ai pus lapte în cafeaua asta??

Dacă până cu o secundă în urmă păreau că se ceartă, acum deja se imbrațișau strâns și refuzau să permită cuiva să intervină vreodată și să le tulbure ditamai dragostea. Își pictau pupici care pe unde, își promiteau eternitatea fără vreun cuvânt… și se iubeau. Sincer și pentru totdeauna.

– Lămurește-mă într-o chestiune – zise Ochi Căprui, nu înainte de a sorbi o gură din cafeaua ce aburea convingător. Dacă King Cămila are voie să încerce să prindă vrabia aia, doar pentru că e un câine deosebit, ce? N-are nicio șansă! Și totuși i-ai aprobat nebunia!

– Da. Dar el nu știe că șansele îi sunt nule. Apoi, când și cine a spus că un strop de nebunie, ne face neapărat rău?

– Îți dai seamă că prostovanul ăsta, după ce va alerga și va sări inutil de jur împrejurul copacului, până va obosi, că va sfârși dezamăgit că n-a fost capabil să o înhațe?

– Te contrazic! Nu va fi dezamăgit, ci dimpotrivă. Va fi mulțumit că a făcut tot ce ia stat în putință să o prindă. Că n-a fost să fie?! Ghinion. Nu va considera niciodată că a fost vina lui. Știi de ce? Fiindcă el crede orbește, în forțele proprii. Crede și o face din toată inima!

– Păi și e bine să nu-ți cunoști limitele?

– De când suntem limitați? – întrebă Ochi Negri.

– Dintotdeuana?

– Ești culmea, Ochi Căprui! Limitarea e o treabă cu dus și întors. Discutată și răsdiscutată. Si oricum, ea există, eventual, în mintea noastră. Și dacă există, e aproape obligatoriu să o depășim! Nu stă acolo ca idioata doar ca să avem noi un loc de dat cu capul. E un prag! Nu o ușă! Un punct peste care se trece prin credință în tine ca individ,credință în tine ca suflet și credință în tine ca parte din marele Întreg!

– Bine. Fie! – zise Ochi Căprui. N-avem limite. Putem atinge orice țel ne-am propune. Cu o condiție, desigur. Să depășim pragul. Dacă putem.. Ia uite! Minți! Există cazuri – multe – în care nu putem! Deci, suntem limitați! Ce aiureală, Ochi Negri …

– Nu-i adevărat! Vreau un exemplu!

– Juri pe roșu?! – izbucni Ochi Căprui.

– Jur pe toate culorile curcubeului! Te-ascult…

– Bine, dară. Uite ditamai exemplul: Tu! Tadaaaaam! Trupul tău zace, aproape sufocat de o celulă imbecilă care și-a propus să te facă praf! Ce puteri ai asupra ei?! Iti răspund tot eu! Niciuna! Te va învinge, detașat! Unde-i pragul???

– Cască bine urechile la mine, Căpruiule! Eu nu sunt un trup, să ne înțelegem! Sunt un suflet. Unul care s-a întâmplat să primească un trup! Trup care s-a dovedit a fi bolnav. Pragul?! Moartea! Dincolo de ea – sau de el – spune-i cum vrei, voi fi tot eu! Eu, sufletul. Nicio limită, deci! Aparțin infinitului. Mă întorc zburând, acolo, în miezul lui. Cum? Trecând un prag!

– Să nu îndrăznești!

(va urma)

Invitație

Te provoc să-mi porți penele vreme de 24 de ore. O zi. Una singură. Te-ai bătut cu pumnul în piept că poți, că știi mai bine, nu-i aşa?

Haide. Încearcă…

Dezbracă-ți principiile, crezurile, trăirile, lecțiile învățate, zâmbetele, bucuriile, tristețile. Stai gol în fața oglinzii. Gol sufletește.

Închide ochii. Nu trişa… Fă-ți curaj și-apoi îmbracă straiele unei vieți noi. A mea.

(O critici convins că nu sunt deloc priceput să o port.) 

Sunt pregătit să învăț. Arată-mi cum se face. 

Te invit să fii eu. Dar fii cu totul, rogu-te. Nu păstra de la tine nimic.

Umple-ți inima cu toate sentimentele mele. Vezi că pe canapea, în colțul din stânga, am vărsat mai alaltăieri câteva lacrimi. Ia-le si pe alea. Nu le uita. Toate lucrurile pe care le-am pierdut de-a lungul vremii, sunt creionate în tabelul cu fluturi de pe marginea ferestrei. Citește-le și pe alea. Cu multă rabdare. Dacă vei simți că-ți stă în loc întreagă ființa, nu te înspăimânta. Vei supraviețui cu succes. Am făcut-o și eu, o vei face și tu. In cazul in care, pe ici le colo, vei avea impresia că îți atârnă Cerul pe umeri, ridică privirea înspre soare. El mi-a dat puterea să-mi regăsesc verticalitatea, o vei recunoaște și tu.

Pune-ți apoi toate speranțele ciobite in buzunarul zilei și ieși în mulțime. Da. Aia care te privește câş. Îți amintești?! Te amestecai printre ei până mai ieri. De ce să te temi tocmai de ei? Privește-i în ochi. Asculta-le cuvintele. Îneacă-ți lacrimile în cazul în care ți se va părea ca ți se face o nedreptate. Și mergi. Drept nainte.

De ce să nu poți?! Haide! Erai convins că se poate atunci când mă impiedicasem …

Arată-mi cum se face!

Aaaa … și încă ceva! Fii atent că s-ar putea ca în timpul nopții să nu mai vrei să privești steaua polară … Să nu cumva să-ti pierzi privirea printre lacrimi! Insist! Deocamdată steaua aia îmi stă piatră de temelie viselor… Mulțumesc.

De ce tremuri? Și cum să nu fie simplu? Nu așa părea din pozitia în care te aflai? Haide! Arată-mi cum se face…

Te provoc! Știu că poți!

Chin și speranță – Golgota

După Iisus Hristos, greutatea crucii a devenit divină! O greutate… înaripată!

Crestinatatea comemoreaza in Vinerea Mare moartea Mantuitorului, care s-a jertfit pentru salvarea noastra, a tuturor. In Vinerea Mare, Iisus a fost rastignit pe cruce, dupa ce a parcurs cu crucea in spate drumul pana la locul rastignirii, urcand Dealul Golgotei si facand 14 popasuri, unde Mantuitorul S-a oprit sub povara crucii.

Drumul pe care l-a parcurs a ramas in istoria crestinatatii ca “Drumul Crucii” sau “Drumul Durerii” si este identificat cu parcursul vietii fiecarei persoane in parte.

In Vinerea Patimilor, cum mai este cunoscuta aceasta zi, se oficiaza denia Prohodul Domnului.

1. Primul popas marcheaza inceputul durerii, inceputul suferintei, locul unde Iisus a fost condamnat la moarte, respectiv curtea casei lui Pilat. Aici, in cetatea Antoniei, Mantuitorul a fost prezentat multimii si judecat, apoi condamnat la moarte. Aici este marcat inceputul calvarului pentru mantuirea neamului.

2. Al doilea popas care marcheaza un moment sacru este Pretoriul, locul unde pe umerii lui Iisus a fost pusa crucea pe care avea sa o poarte pana la locul unde a fost omorat. In Pretoriu, iudeii l-au condamnat pe Fiul lui Dumnezeu strigand “rastigneste-L”, locul in care Mantuitorul porneste pe Drumul Durerii, care coboara spre Valea Tyropeon.

3. Locul in care se intersecteaza doua strazi din vechea cetate, una ce vine de la Poara Leilor si una de la Poarta Damascului, este cel de-al treilea popas. Aici Iisus a cazut pentru prima data sub greutatea crucii, marcand, astfel, un moment dureros.

4. Al patrulea moment ramas in istoria crestinismului ca unul extrem de emotionant este cel in care Fiul lui Dumnezeu se intalneste cu mama Sa, ingenunchiat de greutatea crucii sale. O capela dedicata mamelor indurerate se afla acum pe acest loc, iar intr-un loc dosit, doua urme de sandale despre care se spune ca ar fi urmele Maicii Domnului.

5. A cincea oprire este locul care marcheaza ajutorul primit de Iisus de la Simon din Cirene. Acesta a fost silit sa-l ajute pe Hristos si a carat, o bucata de drum, crucea in locul Lui.

6. Acest moment marcheaza intalnirea Domnului cu Veronica, aceea care Ii sterge chipul insangerat cu naframa. Potrivit traditiei, ea a fost tamaduita de Iisus Hristos de curgerea de sange care o chinua de multi ani. Inainte de a purta acest nume, ea se numea Faustina.

7. La a saptea oprire este marcata cea de-a doua cadere a lui Iisus, care, slabit de greutatea lemnului, s-a prabusit pentru a doua oara la pamant. Obligat sa se ridice si sa-si urmeze drumul, el si-a continuat calvarul pana la sfarsit.

8. Momentul al optulea este cel in care Mantuitorul se intalneste in drumul Sau cu femeile mironosite, care plangeau pentru El. Aici, el a mangaiat-o pe Maica Sa si pe femeile credincioase, spunandu-le sa nu mai planga pentru El, ci mai ales pentru ele si pentru copiii lor, adica pentru pacatele lumii.

9. Imediat dupa a opta oprire, Mantuitorul a cazut pentru a treia oara, rapus de greutatea crucii de pe umerii sai. Invatatura ortodoxa arata ca cele trei caderi ale Domnului reprezinta cele trei zile in care el a stat in mormant. Urmatoarele popasuri sunt, de altfel, in Biserica Sfantului Mormant si pana in Mormant.

10. Momentul al zecelea marcheaza ajungerea pe Golgota si dezbracarea Domnului de hainele Sale. In acea vreme, situata in afara cetatii, Golgota era locul in care a fost infipta crucea pe care a fost rastignit Iisus, loc unde a inceput mantuirea lumii, unde dragostea lui Iisus pentru oameni a biruit moartea, platind cu jertfa suprema.

11. A unsprezecea oprire marcheaza tintuirea in cuie a Mantuitorului pe cruce, sub ochii indurerati ai mamei sale. Astazi a devenit loc de inchinare, de meditatie si de pocainta.

12. Oprirea a doisprezecea simbolizeaza rastignirea si respectiv moartea Mantuitorului pe cruce. Trupul istovit de suferinta a Fiului lui Dumnezeu si-a dat ultima suflare, pe cruce. Astazi, credinciosii viziteaza locul, piatra in care a fost infipta crucea, care pot fi atinse de oricine.

13. Momentul al treispezecelea simbolizeaza coborarea domnului de pe Cruce. Dupa moartea Sa, cele trei trupuri au fost date jos de pe cruce, iar trupul lui Iisus a fost asezat pe Piatra Durerii, sau Piatra Ungerii. Aici a fost uns in graba si infasurat in giulgiu, inainte de a fi pus in mormant.

14. Aceasta este ultima oprire si marcheaza punerea Domnului in Mormant si Invierea.

Acesta este cel mai sfant loc al crestinatatii, locul care adaposteste minunea Invierii, a biruintei dragostei asupra mortii.

Spovedanie (7)

Mi-a plăcut întotdeauna ca sentimentele – atât ale mele cât și ale altora – să abunde. Indiferent de natura lor. 

Poate pentru că nu-mi plac lucrurile călduțe. Cine știe?!

(Pe mine ori mă dai pe spate cu o înghețată rece și delicioasă de pepene cu ciocolată, ori îmi servești o cafea aburindă.)

Chestiile abia dezmorţite nu mă ating sub nicio formă.

Îmi amintesc că treaba asta te-a iritat foarte tare initial. Abia mai apoi, mi-ai mărturisit că de fapt, chiar ciudăţenia asta a mea, te-a atras înspre noi, cu o putere magnetică.

Și-apoi, îmi amintesc abundenţa sentimentelor și nebunia a tot ce a însemnat, de-a lungul vremii, acest noi … Îmi amintesc cum la un moment dat, am hotarat că roz ne va reprezenta cu mare succes pe mai departe! Și-mi amintesc cum am construit cu el, universul fetelor nebune. 😁

 Îmi amintesc necuvintele noastre și neputința celorlalți de a le descifra vreodată, indiferent de străduință.

Și îmi amintesc privirea aia în care noi două băteam cinciul fără vreo bănuială din partea celorlalți.

„Cine va îndrăzni să vă despartă pe voi, lipicioaselor?”

Îți amintești?

Cu toate astea, nici el și nici nimeni n-a reușit să oprească ceea ce urma să ni se întâmple.

… eclipsă totală de suflet. 

Uite, cântecul ăsta – punte între inimi –  mi te-a readus aproape… 

(Sau doar a izbutit  Soarele să cucerească bolta unui Cer pustiit cu multă vreme în urmă?)

Cine știe … 

Spovedanie (6)

Mi se întâmplă uneori, să nu te caut deloc –  niciunde – și totuși să mi te afli peste tot … 

În fiecare gând…

(ocupând spațiul ce stă etern între două bătăi de ceas)

În fiecare surâs,

În fiecare floare,

În toate colțurile casei … Pretutindeni.

Ești aici, chiar și atunci când mă încăpățânez să țin ochii închiși.

De fapt, mai ales atunci …

Și mă gândesc …că anumite emoții și trăiri, nu le putem avea, pur și simplu, alături de oricine.  

Iar noi, am trăit (încă trăim?!) împreună, ceva ce a sărit cu mult peste banala atracție fizică, nu-i aşa?  

Avem o dragoste diferită de toate celelate. Totala și nebună. Una, lipsită de prejudecăți. Bruscă. Apărută de niciunde. O cometă…

Pesemne că atât de profund în inima altcuiva, nu ajungi pășind pe vârfuri, ajungi zburând cu sufletul..