Gând desculț

c07626972f909d489b6bffeac669868f.jpg

Gândul c-ar trebui să renunț la tine, mi-a făcut prima vizită, într-o joi după-amiază. 

(Îmi amintesc perfect, ciocănitul timid în porțile sufletului…)

Venise neinvitat, neașteptat, nedorit.

(Totuși, politicos.)

L-am întrebat discret ce l-a făcut să-mi calce pragul tocmai atunci, dar raspunsul lui a rămas suspendat undeva între ceașca de ceai și biscuitele glazurat, tolănit pe bliduţul albastru.

Atmosfera a rămas tensionată chiar și după ce-am terminat de servit argumentele pro și contra.

În final, a plecat, așa cum venise. Neconvingător. Nedorit. Singur.

De-atunci, vizitele lui au rămas fugitive și lipsite de orice fărâmă de atenție din partea mea …

Până aseară. Când prezența lui mi-a franjurat starea de euforie în care îmi scăldam sufletul.

Dacă a fost obraznic? A fost!

Dacă a fost nemilos? Cu siguranță.

Și totuși … un amănunt pe care n-am cum să-l contest, îmi stă blocat în dreptul timpanului. 

Din păcate, aparținem unui veac ce nu și-a găsit încă acea mână iscusită care să ne poată înghesui între ramele aceluiași tablou.

Reclame