„Uneori, cred ca cea mai rea parte a unei despărțiri, dacă cineva poate alege care e cea mai rea parte, ar fi sa ieși dintr-o relație și sa nu te mai recunoști pe tine însuti întrucât acea relație a schimbat o mulțime din tine.”
Taylor Swift

Reclame

… într-o zi am să-mi revărs fiecare picătură de iubire asupra ta. Până atunci însă, mi-ar plăcea să zâmbești. E cea mai profundă dorință a mea….

Erotismul anilor ’20

Alfred Cheney Johnston s-a născut in 8 aprilie 1885 la New York, într-o familie bogată care avea legături cu clasa superioară din New York. În 1903, Johnston a participat la Liga Studenților de Artă din New York, dar a fost transferat la Academia Națională de Design din New York în 1904, unde a studiat și a experimentat fotografia, împreuna cu colegul său Norman Rockwell, cu care a devenit prieteni de-a lungul vieții.

În 1908, Johnston a absolvit Academia și s-a căsătorit cu colega de clasă și pictorița Doris Gernon în 1909. La incurajarea prietenei lor de familie Charles Dana Gibson (creatorul „Gibson Girl”), Johnston a continuat să-și dezvolte abilitățile fotografice.

Johnston a fost invitat să devină un fotograf oficial al Zoliului Ziegfeld de către fondatorul său, Florenz Ziegfeld, în 1916. Ziegfeld și-a promovat producțiile ca „Glorifying the American Girl” și a fost datoria lui Johnston de a capta această viziune în fotografii. Fotografiile lui erau tratate cu fundaluri de tapiserie, perle, șaluri și eșarfe pentru draping.

Prin relația sa cu Ziegfeld, Johnston a devenit, de asemenea, cunoscut pentru portretele sale de vedete de film mut, societatea de clasă superioară, lucrări publicitare, amenajări pentru firmele industriale și companiile de țigări.

Fotografiile lui Johnston au devenit faimoase în întreaga lume și a avut o carieră de succes până la prăbușirea pieței de capital din 1929 și moartea ulterioară a lui Ziegfeld în 1932.

În 1937, Johnston, cu publicațiile Swann, a publicat cartea sa de fotografii nud artistice intitulată „Frumusețea încântătoare”, care a avut doar un succes limitat. Johnston a continuat să lucreze în New York până în 1939, când el și soția sa s-au mutat la Oxford, Connecticut, unde și-au transformat hambarul într-un spațiu de studio. Există puține înregistrări ale lucrării fotografice a lui Johnston în Connecticut, dar el este cunoscut pentru cluburile și asociațiile fotografice unde are o mulțime de prelegeri. Johnston a studiat, de asemenea, fotografie din studioul său în această perioadă.

În anii 1960, Johnston a încercat să-și doneze studioul și lucrările fotografice pentru mai multe organizații din New York și Washington, dar nu a primit prea mult interes în propunere. Johnston a murit în 1971 la Spitalul Griffin din Ansonia, Connecticut. În 2006, a fost publicată cartea ” Jazz Age Beauties: Colecția pierdută a fotografului Ziegfeld Alfred Cheney Johnston ” de Robert Hudovernik.

Astăzi, Johnston este considerat fotograf de vârf al timpului său, pionier al eroticii fotografice. 

 

Homosexualitatea – un fapt și nu o cale

Despre (homo)sexualitate s-a vorbit în lung și-n lat de-a lungul vremii. Pornind de la cuvântul biblic și terminând cu părerile vecinului și-a prietenei/prietenului, această orientare sexuală a fost și este considerată anormală. Dragostea poate îmbrăca multe forme, dar este exclus sau mai degrabă îi este interzis s-o îmbrace pe aia în care un el și un al el, ori o ea și o alta ea, se iubesc.

În ultima sută de ani, oamenii au definit homosexualitatea ca o preferință sexuală (asemănătoare unei preferințe pentru vinul alb în locul celui roșu), ca un dar din partea zeilor care îi oferă unei persoane înțelepciune și puteri de vindecare, ca un păcat înfiorător, o boală mentală sau pur și simplu un element al diversității umane.

În America precolumbiană, persoanele care aveau o orientare sexuală diferită de a majorității primeau un statut special, uneori unul privilegiat, alteori nu. La azteci și israeliți ceea ce conta era reproducerea sexuală, orice altă formă de exprimare a sexualității fiind interzisă și pedepsită.

În unele societăți precum Grecia antică, genul unui partener sexual era mult mai puțin important decât alte atribute precum statutul social ori vârsta. În acest caz, homosexualitatea era privită ca fiind o conduită normală, obișnuită, legitimă, fiind considerată chiar o formă de iubire superioară heterosexualităţii, neatrăgând atenția cu nimic, așadar nu era nevoie să fie găsit un termen specific pentru a o descrie.

Ulterior, „antichitatea târzie a marcat o cotitură decisivă în concepţiile şi în practicile sexualităţii în Occident. După perioada greco-latină, când sexualitatea, plăcerea trupească sunt valori pozitive şi când domneşte o mare libertate sexuală, se instituie o condamnare generală a sexualităţii şi o reglementare strictă a exercitării ei. Principalul agent al acestei bruşte schimbări este creştinismul” (Vlăduț, 2004 apud Jacques Le Goff, 1981)

În Evul Mediu homosexualii erau considerați a fi periculoși, păcătoși, inamici politici, eretici, bolnavi mental, „scursuri” ale societății, criminali. Biserica a sancționat sever acest gen de conduită, dogmele sale devenind legi prin care homosexualitatea era considerată un delict extrem de grav și pedepsită drastic – prin ardere pe rug, castrare, spânzurare de organele genitale, moarte. În Epoca Renașterii lucrurile au rămas neschimbate, însă Iluminismul a adus, spre sfârșitul acestei perioade, o mai mare toleranță.

În a doua jumătate a secolului XX încep să se producă schimbări importante în privința atitudinilor legate de homosexualitate odată cu adoptarea anumitor documente internaționale precum: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Recomandarea nr. 924, Despre discriminarea homosexualilor adoptată de Consiliul Europei.

Deși pe parcursul umanității au fost făcute progrese considerabile în privința atitudinilor sociale și politice referitoare la homosexualitate, într-un fel putem spune că suntem abia la început.

Mulți oameni nu cunosc cele mai elementare noțiuni care explică acest fenomen, însă își impun propriile opinii personale ca și cum ar fi adevăruri științifice, încercând să îi convingă și pe ceilalți cât de multă dreptate au, mizând pe vulnerabilitățile celor care se tem de Iad, sau celor mai puțin cunoscători.

Sigmund Freud consideră că toți oamenii se nasc bisexuali și că devin homosexuali sau heterosexuali în funcție de anumiți factori care le condiționează dezvoltarea, de interacțiunea cu părinții sau alte persoane. Freud este de acord cu Ellis că orientarea homosexuală nu ar trebui considerată o formă patologică. Psihanaliștii care i-au urmat nu au împărtășit însă punctul lui de vedere. Sandor Rado a privit homosexualitatea ca pe o evitare fobică a sexului opus cauzată de interdicții parentale privind sexualitatea în perioada copilăriei. Paul Friedman și Edmund Bergler considerau necesară terapia pentru „vindecarea” celor care suferă de această boală iar vizunea lor era împotriva homosexualității.

Sincer, n-am nimic impotriva acestor oameni. A fi homosexual ori heterosexual ori bisexual ori Dumnezeu mai știe cum, e fix ca si cum ai spune că ești stângaci ori dreptaci. Nu e o alegere conștientă, e un fapt în sine. Nu-ți poți schimba orientarea sexuală doar pentru că așa dorește societatea, așa cum nu te poți educa să devii dreptaci doar pentru că majoritatea s-au născut așa. M-am născut stângace si-am luat bătaie zi de zi în școala primară, doar pentru că o idioată n-a putut accepta asta. M-a lovit cu arătătorul în palma stângă până mi-a amorțit-o apoi m-a trimis în banca mea, mi-a pus stiloul în mâna dreaptă și mi-a urat succes. Am scris cum a vrut ea. Când a vrut ea. Dar asta n-a schimbat cu nimic instinctul meu înnăscut de-a apuca lucrurile cu mâna stângă, de-a mă hrăni cu mâna stângă ori de-a duce la bun sfârșit orice altă activitate zilnică, ajutându-mă de aceași mână nepotrivită. Tot ce a făcut ea a fost sa-mi strice frumusețe de scris pe care nu l-am mai remediat de atunci încoace.

Chiar si așa, continuăm să-i educam pe ceilalți după propriile noastre reguli, nu-i așa?

Ia gândiți-vă un pic pornind de la povestea mea și stiloul. O persoană cu orientări sexuale altele decât ale tale o fi de-acord oare să îi te bagi tu ca chiloții în cur în viața lui așa cum o simte el pornind din interior spre exterior?? Da! Îl poți obliga să facă exact ca tine și chiar o faci dar n-ai să poți să-i schimbi instinctele ori plăcerile. Și dacă te gândesti bine nici ție nu ți-ar conveni să procedeze el cu tine în felul ăsta. Ar fi nepotrivit, nu-i așa? Te-ai simți marginalizat, neînțeles, forțat și nefericit.

„Pot fi persoanele homosexuale niște părinți buni?” – iată întrebarea!!

In primul rând, este important de înțeles faptul că orientarea sexuală a părintelui nu dictează orientarea sexuală a copilului! Să fie clar pentru toată lumea.

Copiii părinților homosexuali au la fel de multe șanse ca și cei care cresc în familii heterosexuale să aibă o orientare de tip homosexual (Allen & Burrell, 2002).

În plus, a fi sau nu un părinte bun nu ține de orientarea sexuală, ci de alți factori mult mai importanți. A crede că o persoană homosexuală nu poate fi un părinte bun doar din acest motiv este o idee bazată pe multitudinea de prejudecăți și credințe iraționale dominante în societate.

Asociația Americană de Psihologie arată că în urma studiilor efectuate pe grupuri de copii crescuți de părinți homosexuali versus copii crescuți de părinți heterosexuali nu au fost găsite dovezi care să ateste diferențe în dezvoltarea lor privind inteligența, adaptarea socială, adaptarea psihologică și relațiile interpersonale.

Patterson (1992) demonstrează același lucru – că nu există diferențe semnificative din punct de vedere statistic între aceste două grupuri de copii la nivel de abilități sociale, sănătate mentală sau adaptare.

Așadar, în loc de concluzii, aș adăuga cam așa:

Homosexualii au fost marginalizați, persecutați, exilați, închiși și omorâți de-a lungul timpului. Ura și stigmatizarea îndreptate împotriva lor îi determină pe mulți dintre ei să se confrunte cu o criză a identității – se ascund, le este rușine cu cine sunt, nu se pot accepta, se simt vinovați, rușinați ori își poartă rănile emoționale vreme de mulți, mulți ani.

Ura față de homosexuali este irațională și nejustificată.

Discriminarea, intoleranța și stigmatizarea încă există, represalii legale încă există, agresivitate și violență încă există, privarea de anumite drepturi încă există. Înainte de a ne defini calitatea și valoarea umană în funcție de orientarea noastră sexuală, apartenența la o anumită etnie, rasă ori religie, ar fi bine să o definim mai degrabă în funcție de felul în care suntem noi ca oameni, indiferent de toate aceste aspecte!!!

Nu este nimic rușinos, imoral sau de condamnat în ceea ce privește homosexualitatea. Ceea ce este într-adevăr problematic este faptul că după atâția sute de ani de evoluție și descoperiri științifice, mulți oameni sunt încă tributari unei gândiri învechite!!!

În încheiere doresc să mai spun un singur lucru… pe viitor, atunci când vă intersectați viețile cu ale acestor oameni „anormali” să încetați să-i mai judecați atât de aspru. Sunteți nedrepți dincolo de orice argument ați fi capabili să aduceți!

Vă îmbrățișez cu mare drag pe toți, fără nicio excepție! 🤗