Prânz …cu Dumnezeu!

A fost odată un băiețel care dorea să-L întâlnească pe Dumnezeu. Știa că era o călătorie lunga pâna unde locuia Dumnezeu, așa că și-a pus în gentuţa de grădiniță un pachet cu biscuiți și șase cutii cu suc. A plecat la drum. 

La numai trei străzi de casa lor, a văzut o bătrânică stând pe bancă într-un parc. Privea la niște porumbei. Băiețelul s-a așezat lânga ea și a deschis gentuţa. Era gata să soarbă puțin suc, când văzu că bătrâna arată foarte flămândă. I-a oferit un biscuit. Ea l-a acceptat cu mulțumire și i-a zâmbit. Zâmbetul ei era atât de frumos, așa că băiețelul dori să-l mai vadă; îi dărui și o cutie de suc. Din nou ea îi zâmbi atât de frumos. Era încântat. 

Au stat acolo întreaga după-amiază, mâncând si zâmbind. Nimeni nu spunea niciun cuvânt. 

Când seara se lăsa peste oras, băiețelul îsi dădu seama că este obosit și că trebuie să plece acasă. Dupa ce făcu câtiva pasi, se întoarse si-i dădu bătrânei o îmbrățișare. Ea îi dărui cel mai mare și frumos zâmbet. 

Când băiețelul deschise ușa casei, mama fu surprinsă de bucuria de pe fața copilului ei. L-a întrebat: 

– Ce ai făcut azi de ești atât de fericit? 

– Am prânzit cu Dumnezeu. 

Dar înainte ca mama să poată spune ceva, adaugă: 

– Știi ceva? Are cel mai minunat zâmbet pe care l-am văzut vreodată! 

Între timp, bătrâna, radiind de bucurie, ajunse și ea acasa. Fiul ei, uimit de pacea de pe fața ei, o întrebă: 

– Mama, ce ai făcut azi de ești atât de fericită? 

– Am mâncat biscuiți în parc cu Dumnezeu. 

Dar înainte ca fiul ei să poată spune ceva, adaugă: 

– Știi, este mult mai tânar decât mi-am închipuit. 

══════ღೋƸ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒღೋ══════

Duminică binecuvântată, dragilor! 

Drumul.

 „Camino e o boală. Te-apucă nerăbdarea să-l faci!”.

camino

El Camino de Santiago

… este unul dintre cele mai vechi drumuri de pelerinaj din lume. Practicat de sute de ani, acest drum e bătătorit de pantofii a zeci de mii de pelerini anual. Anul trecut, conform statisticilor, au fost în jur de 200.000 de pelerini de pe tot globul pământesc. Drumul duce spre orașul din nord-vestul Spaniei, denumit Santiago de Compostela, în inima căruia tronează catedrala catolică a Sfântului Iacob, aceasta din urmă fiind oarecum și punctul de final al pelerinajului. Cu toate că pare a fi la prima vedere un pelerinaj religios, destinat prioritar catolicilor, și închinat Sfântului Iacob, diversitatea celor care fac acest drum în zilele noastre e din punct de vedere istoric, amuzantă. Pelerinii din secolul 21 se adună pe El Camino de Santiago din toate colțurile lumii și de foarte multe ori nu sunt religioși sau practică alte religii decât cea catolică. Ba chiar, există nenumărate cărți și statistici, ce descriu motivele celor care vin să parcurgă drumul ce duce spre ”capătul lumii”. Pâna la urmă, asta e cea mai misterioasă parte a acestui drum, căci prima întrebare între pelerini de cele mai multe ori e – “de ce ești aici”, înainte chiar de “cum te cheamă”.

Motivatiile lor sunt, însa, diferite: natura, culturagastronomia, întâlnirile, aventura, provocarea fizica si redescoperirea bucuriilor simple.

Pelerini la Santiago au fost odinioara Sfântul Francisc, Roland (fiul lui Carol cel Mare), El Cid, si, mai aproape de noi, Paolo Coehlo, Shriley MacLane, Luis Bunuel…

În ultimii ani, Drumul catre Santiago trece printr-o renastere. A fost redescoperit de oamenii în cautarea ineditului si a fost declarat Itinerar Cultural European in 1986, apoi inclus in Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO.

În traducere liberă, El Camino de Santiago – înseamnă Drumul lui Iacob, un drum pe care se presupune că ar fi mers Apostolul Iacob, încercând să ajungă la Capătul Lumiipredicând Învățătura lui Hristos.

Cel mai faimos traseu către orașul Santiago de Compostela, țelul oricărui pelerin, este Ruta Franceză, venind dinspre Franța în Spania. Acest drum de pelerinaj respiră istorie, legendă, cultură și frumuseți naturale, pe cât de variate, pe atât de provocatoare și îmbietoare.

Există insa mai multe rute de pelerinaj spre Santiago de Compostela. Voi enumera o mare parte dintre ele:

Camino Frances – cel mai popular drum de pelerinaj din toate timpurile – cu punctul de pornire St. Jean Pied de Port (Franța), și traversarea Spaniei prin orașele Pamplona, Longrono, Burgos, Leon, Saaria –  cu un total de 781 km

Camino del Norte –  cu pornire în Irun și traversarea Spaniei de-a lungul coastei maritime, prin orașele Bilbao, Santander, Gijon, Ribadeo și un total de 830 km

Camino de Madrid – cu pornire în capitala Spaniei și traversarea orașelor Segovia, Medina, Sahagun, Leon – cu un total de 676 km (320 km separat, apoi continuă pe ruta Camino Frances de la Sahagun)

Camino Portugues – cu pornire la Lisabona (Portugalia) și trecere prin Santarem, Coimbra, Porto, Ponte de Lima și Pontevedra – cu un total de 615 km

Camino Via de la Plata – cu pornire în Sevilla și trecere prin Merida, Caceres, Salamanca, Zamora, Verin – cu un total de 1000 km

 Simboluri

piatra cu semn santiagoSimbolul principal al Drumului este Scoica Albă. Legenda religioasă menționează că Sfântul Iacob a fost găsit în apele mării învelit în scoici.

Pe de altă parte, scoica simbolizează studii și înțelepciune, iar drumul acesta a fost și este în continuare, un drum inițiatic – un drum care aduce cu sine lecții de viață și prin ele înțelepciunea vieții.

sfantul iacob cu toaigUn alt simbol al drumului este Tărtăcuța, de cele mai multe ori, agățată de toiag.

sun-santiago-signNu în ultimul rând, un simbol puternic și tot mai actual, al acestui pelerinaj, este simbolul soarelui. De fapt este un soare, pe forma unei scoici, o combinație dintre cele două. E de la sine înțeles, de ce soarele a devenit un simbol atât de popular de-a lungul timpului, pentru că tot mai mulți urmăresc vechea idee, de a merge nu doar pâna la Santiago de Compostela, ci de a ajunge la Capătul Lumii  – adică la Finisterre și de a întâmpina glorioși asfințitul soarelui, ca simbol de realizare și de finalizare a unei provocări uriașe, fiecare lepădându-se de vechile obiceiuri și prejudecăți, îmbrățișând cu candoare noua viață, noua gândire – provenită din înțelepciunea acumulată pe drum.  Simbolul mai înseamnă și – mai multe drumuri care se unesc într-un singur punct – Santiago de Compostela.

O altă enigmă simbolică a acestui drum este – Calea Lactee – față de care drumul El Camino de Santiago se presupune a fi fost gândit să parcurgă paralel galaxiei noastre, celții urmărind Calea Lactee spre Capătul Lumii.

De la această idee pornește, cred, și denumirea de Santiago de Compostela, contrar legendelor creștine, iar Compostela provine de la ”Compo” și ”Stelae” – care în traducere înseamnă câmp de stele.

 

In Saint Jean Pied de Port, fiecare pelerin primește un pașaport  numit credencial  in care se notează data când începe călătoria, iar acesta va fi stampilat in fiecare oras vizitat. Stampila se pune la locurile de cazare, biserici sau muzee, fiecare loc are o stampila care concurează în creativitate. La finalulul traseului, in Santiago, pe baza pasportului se primește compostela, dovada incheierii pelerinajului.

pilgrimscredential66

Pentru a începe El Camino trebuie sa ai un echipament special, bocanci, un rucsac, sac de dormit,toiag și minimum de haine si accesorii, acest rucsac il vei avea în spate aproape o luna, cu cât e mai ușor cu atât mai bine pentru spatele tău. Pelegrinii urmăresc simbolul scoicii, acesta ii ghidează pe tot parcursul drumului pentru a nu se rătăci. Scoica Sfântului Iacob este atașată pe rucsacul fiecărui pelerin.

Primul oraș turistic din acest traseu este Pamplona, cunoscut în toata lumea pentru cursele cu tauri. Pamplona este capitala fostului regat al Navarei, iar unul dintre vizitatorii fideli al acestui oraș este Ernest Hemingway.

Un alt oraș încărcat de istorie, unde pășesc pelerinii, este Burgos, iar aici se afla una dintre cele mai mari mănăstiri gotice din Spania.

Cruz de Ferro este un punct de maxima importanta pe acest traseu. Sub crucea de fier pelegrinii arunca o piatra luată din țara lor, este momentul în care  “Ti se ia o piatra de pe inima”. Piatra reprezinta grijile pe care călătorii le vor uitate sub acea cruce, sa se amestece printre toate grijile de care cei ajunși în acel loc vor sa scape și sa rămână acolo, sa nu mai găsească drumul de întoarcere.

Dupa milioane de pași parcurși, după mii de gânduri care  trec prin cap timp de săptămâni întregi în care  mergi si tot mergi, după ce ochii vad panorame pe care nu ai vrea sa le uiți niciodată, după ce cunoști oameni care au venit cu atatea scopuri pe aceasta Cale, după o lecție de istorie și cultura se ajunge în sfârșit în Santiago de Compostela. Vizita la catedrala din Santiago reprezinta finalul unei calatorii spirituale, în care pelerinii se redescoperă pe sine, meditează, reflecta la viata lor care dintr-un motiv sau altul i-a împins sa parcurgă acest traseu.

Este sfârșitul unui drum în care “fiecare își poartă gândurile, planurile, bucuriile și durerile personale, speranțele și aspirațiile doar de ei știute”

PS : Va recomand din tot sufletul meu sa vedeti filmul The Way ( 2010 ), nu am mai trecut niciodată prin atâtea sentimente în urma vizionarii unui film: am suferit alaturi de Tom, mi-au dat lacrimile la scenele cu încărcătură emotionala, am ras de pataniile amuzante ale pelegrinilor, am vazut panorame extraordinare …. m-am simtit eliberata cand Tom a ajuns la finalul drumului si am plans din nou la  despartirea pentru eternitate dintre un tata si un fiu!

Vreau si eu s-aud…. „BUEN CAMINO!” 😛

Duminica senina, dragilor!

MG_9684

Un împărat a primit doi șoimi.

Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus ca refuza sa se dezlipească de creanga pe care stătea.

Unul dintre slujitori trebuia sa se cațere în fiecare zi în copac sa-i ducă de mancare.

Dupa ce a încercat în fel și chip sa facă șoimul sa zboare de pe creanga, împăratul și-a rugat supușii sa-l ajute.
Un batran înțelept s-a oferit sa facă el asta și, a doua zi cand s-a trezit, împăratul a văzut șoimul zburand de colo-colo.

– Cum ai făcut? și-a întrebat supusul

– A fost foarte simplu. Nu a trebuit decat sa ii tai craca de sub picioare.

══════ღೋƸ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒღೋ══════

…  ne amintim zborul?!

Binecuvantari

10981607_1623378604551811_7015817637122437757_n

„Omul a şoptit:
– Doamne, vorbeşte-mi!
Si o ciocârlie a început să cânte, dar omul nu a auzit.
Aşa că omul a strigat:
– Doamne, vorbeşte-mi!
Si bubuitul tunetului a răsunat de la o margine a cerului la cealaltă, dar omul nu a ascultat.
Omul a privit în jurul său si a spus:
– Dumnezeule, dă-mi voie să Te văd!
Si o stea a strălucit scânteietoare, dar omul nu a observat-o.
Şi omul a strigat:
– Doamne, arată-mi o minune!
Şi o viaţă s-a născut, dar omul nu i-a dat importanţă.
Aşa că omul a strigat în disperare:
– Doamne, atinge-mă ca să ştiu că eşti aici!
Şi Dumnezeu s-a aplecat şi l-a atins pe om. Însă omul a dat cu mâna, alungând fluturele, şi şi-a văzut mai departe de drum.
………………………………………………………………………….
„Nu lăsa să-ţi scape vreo binecuvântare, numai fiindcă nu o primeşti in felul in care o aştepţi!”

Ceasca de ceai

10897982_1636836069872731_848460956450132033_n

Povestea de mai jos, dezvaluie tainele unei relatii perfecte intre om si Dumnezeu! Unde credinta si iubirea, creeaza VIATA cu toate cele de trebuinta, pentru a creste din interior pana in ceruri in bratele creatorului nostru!

Pe mine m-a impresionat! Si-am sa dedic o zi pe saptamana, unor povesti ce ne invata sa ne redescoperim, sa ne recreem, sa ne reunim sufletele cu Cel ce ne-a creat cu atat de multa dragoste!

„O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversări de la căsătorie. Şi soţiei şi soţului le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, obiecte ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat: „Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!”. În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: ‒ Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: „Încă nu!”. Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Opreşte! Ameţesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: „Încă nu”. M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat, până a obţinut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură! Am strigat, am bătut şi am izbit uşa… „Ajutor! Scoate-mă de-aici!” Puteam să-L văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: „Încă nu”. Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! „Ei, aşa este mult mai bine”, m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează!”, am strigat. El doar a dat din cap şi a spus: „Încă nu!” Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns… eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi El m-a scos afară şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat şi am aşteptat, întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?”. O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă şi a spus: „Acum uită-te la tine!”. Şi m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu… Este frumoasă. Sunt frumoasă!” El mi-a vorbit blând: „Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald şi neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut.

Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.