(Ne)cuvinte (3)

„Nu cunoaștem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp sa cunoască nimic. Cumpără lucruri gata făcute de la negustori. Si cum nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.”

(Antoine de Saint Exupery)

(Ne)cuvinte (2)

silence

Sunt cu sufletul întors o dată pe față și de mai multe ori pe dos.

Dacă m-ai privi, ai spune că sunt atentă … atentă pana departe! În realitate, nu sunt atentă nici măcar la mine ….

Mintea mea – mă rog – capul, mi-e complet neoxigenat si plin până la refuz de necuvinte.

(Încă un (ne)cuvânt în plus și dau pe dinafară!)

Poate un surâs anemic … poate o lacrimă sărată … poate o sclipire în coltul ochiului stâng … poate o îmbrățișare …

Pot să mă aștept la orice. (Ne)cuvintele mele sunt extrem de … spontane.

Privirea mea  – rătăcită în frunzișul decolorat al iernii – scotoceşte după ceva.

(Probabil după tine …)

Da. Știu. E încăpățânată! I-am spus de prea multe ori că nu te va găsi nicăieri!

E nebună, ce vrei?! Las-o așa!

În definitiv, mă ține ocupată …. (ne)atentă la mine ….

Trupul meu, stă scufundat într-o hibernare cel puțin ciudată.

Refuză exprimarea oricărui gest.

Nu se mișcă nici un centimetru mai încolo, nici în fața celui mai năpraznic ger…

(S-ar părea ca îi priește iarna.)

Inima … mi-e sloi de gheață, și ea.

Înțepenită între ieri și mâine.

Ai zice, privind-o, că nimic n-ar mai putea-o dezgheţa! Veac!

Totuși … o data la trei ceasuri – zvâgneşte mut. Am nădejde că-și va reveni!

Altfel?!

Trăiesc … în afara timpului, undeva …dincolo de el, într-un spațiu populat în mod excepțional de (ne)cuvinte!

Îmi scald ziua – într-o tăcere verde – inspir aer proaspăt și desenez (ne)întâmplări!

Sunt bine.

Doar sufletul mi-e întors. O data pe față … si mai multe ori pe dos!