15/15

Mijloc de ianuarie. Pustiu …. 

Pe ici pe colo, cad fulgi de nea. În vestul cel mai vestic, doar lipsa ta cade abundent peste sufletul căprui. 

Tu ești bine, Soare?! M-am gândit de atâtea ori… se întâmplă vreodată să fie iarnă în Rai??? Ar fi păcat să nu fie! Mi-amintesc că era anotimpul ce ți se mula perfect peste inima ta argintie. Ha! Uite! Mai știi omul ăla de zăpadă prăpădit răăăăău din lipsa omătului? Și ăla avea inima argintie! Avea și ditamai zâmbetul…. și doi cărbuni prin care ne privea.  Îți semăna atât de bine!  

Anul ăsta e cu dublă… Ai observat? Carmensita zice că și nouă ne lipsești cam tot așa. Adică dublu. Eu zic că ar fi mișto, totusi,  dacă am putea să o înjumătațim. Lipsa.  S-ar dubla starea ta de bine, în felul ăsta? Tare mi-ar plăcea…

Da! Azi, îmi lipsești jumate cât îmi lipseai de obicei! Nu pentru că nu te-aș mai iubi, ci dimpotrivă. Vreau ca lumea aia pe care sunt convinsă că ți-ai desenat-o aproximativ perfectă, să poată fi așa! Perfectă.  Bănuiesc că smiorcăielile noastre te cam împiedicau. Și oricum, Raiul e chiar deasupra capului meu. Asta înseamnă că ne ești mereu aproape… nu-i așa? 

Te-aș îmbrățișa câta… și ți-aș șopti că mi-e bine, dar tu știi deja asta! 

Te iubesc, Soare! Te voi iubi mereu! 

Anunțuri

Șoapte…

„Fulguieste-ma cu sărutări s-adorm sub nămeți de vise frumoase… Ninge… închide ochii și imaginează-ți fiecare fulg un sărut al meu, lasă sărutările mele sa fulguiasca pana nu va mai rămâne nimic neatins…”

… pentru ca 27 decembrie a fost mereu despre tine….

Primiți colindul?!

Fie ca Pruncul născut în ieslea din Bethleem să vă umple casele şi vieţile cu bucurie, sănătate şi multă înţelepciune pentru anul care vine. 

Crăciun Fericit! 

Piese: O, brad frumos; O, ce veste minunata; Mos Crăciun 

Dragă Moșule,

Ia uite! E primul an în care n-am nici o listă de dorințe de îndeplinit. Nu știu nici măcar dacă am fost suficient de cuminte anul ăsta, ca să se merite să mă chinui să o scriu, în definitiv.

Deci, moşulică drag, sunt pe deplin conștientă că n-am fost pe placul tău nici anul ăsta. Posibil să nu fiu așa,  nici din ianuarie-ncolo. Ar fi inutil, cred, s-o dau în minciună tocmai acum. Am ajuns să mă cunosc destul de bine, zic. Știu ce-mi poate capul…Știu și ce nu poate! Deci, ți-aș fi spus să-l ierţi și-apoi te-aș fi rugat să mă ierţi și pe mine, dar ar semăna, cred, a dorință și nah … astea nu-s de nasul copiilor ca mine. Așa că mă abțin. Uită ce voiam să zic și hai să depășim momentul.

Azi, îți vorbește o fetiță mai puțin cuminte.

Deci… n-am nicio listă. Și, da, recunosc că mă gândeam zilele trecute să încerc să mă milogesc câta la tine. Știi tu … „Am fost foarte cuminte! Crede-mă! Când s-a întâmplat să-mi iese fix pe dos, n-a fost vina mea! Eu fac parte din categoria oamenilor lipsiți de răutate. N-am vrut. Iartă-mă! Nu se va mai întâmpla altul, vei vedea!” 

Mda. Am vrut să fac asta, recunosc, dar m-am răzgândit. Io nu-s nici cuminte și nici nu pot să promit că voi fi vreodată. Mie cel mai bine îmi ies trăznăile, îți amintești?! Io nu știu să fiu nici educată, nici politicoasă și nu știu nici cum e aia să te calmezi când te apucă dracii. Și-apoi, nu-mi cer iertare nici dacă-mi promiţi vacanța aia mult visată în Teneriffe, așa că la ce bun?!

Anul ăsta mă voi strădui să-mi îndeplinesc singură dorințele. Sunt puține, știi tu… nu-mi va lua decât vreo juma’ de secol să termin cu ele, dar mă descurc. Tu fii bun și ocupă-te de cei cuminți. Citește-le cu mare grijă listele, și rogu-te, îndeplinește-le toate dorințele, fără nicio excepție. 

Te pupă cu mare drag, Rhea!

Minți, vântule!

Iarnă. O zi abătută și extrem de sărăcăcioasă. N-are lumină nici cât să-ți aprinzi un dor, darămite să te ridice cu privirea spre bolta unui Cer pustiit. Un vânt destul de afurisit, încearcă inutil să-mi vorbească despre oameni. Nu-l ascult. În opinia lui – omul – rămâne cea mai gingașă ființă. Da… Nu-i neg plăcerile. Și totuși, îmi păstrez dreptul de-a crede și de-a simți diferit. Omul … o fi fost el cândva demult și gingaș și bun și drept și plin de toate alea, acum însă îmi pare sărac lipit pământului. Sărac și inconștient de starea în care își sugrumă zilele, puțin câte puțin.

Cică iubește. Și-l cred. Numai că mi se pare că o face prea puțin faptic si mult prea mult, verbal. Când uneori i se întâmplă totuși să iubească faptic, sufocă prin posesivitate dusă până la extrem. A uitat cu desăvârșire să iubească necondiționat și liber de orice pretenție. Încorsetează și ultima fărâmă de liberate a celuilalt și ucide astfel frumusețea iubirii, așa cum a fost creată ea.

Așadar, minți vântule! Omul nu e gingaş și nici bun. Omul este bolnav. Răpus de-un egoism tragic. Îngenuncheat de-o dragoste înțeleasă greșit. Sufocat el însuși de toate condiționările fabricate meticulos în cămăruţele propriului său suflet.

Privește-l mai atent, rogu-te. Observă-l în toată splendoarea lui. Zace aproape inconștient într-o mlaștină de sentimente gri. Dacă te iei după ticăitul aritmic din mijlocul pieptului, ai zice că e viu. Totuși, îmi pare uneori aproape mort. Stii ce crede el, vântule? Îți spun eu. Crede că iubirea e un miracol. Da. Și știi ce mai crede? Că miracolele nu se petrec decât din Paști în Crăciun. A căzut în ridicol visând zborul dar uitând complet cât de plumburii îi sunt secundele.

Omul e grav bolnav, vântule! Oprește-te din a-mi mai spune minciuni…