Spovedanie (12)

Mi-e dor de mâinile tale fierbinți.

Știi că le-am admirat mereu precizia cu care îmi parcurgeau trupul, nu-i așa? În comparație cu mâinile mele care păreau mereu rătăcite, ale tale au avut întotdeauna o direcție și o siguranță, de parcă memoraseră ele întreaga hartă a ființei mele.

Și-apoi știi? Mă fascinau teribil când într-un final se odihneau cuminti în apropierea buzelor mele, abia atingându-le.

(Trezeau în mine o sete nebună de tine)

Cu toate astea, am gasit întotdeauna răbdarea unui sărut potolit, menit să te topească. Îți amintești?

„Aș putea petrece întreaga viață, fix așa! Zburând!”

Îmi lipsesc inimile noastre fredonând același cânt. Și buzele arse. Și-apoi Raiul. Și-apoi țigara. Și Cerul. Și-apoi liniștea. Și mâna mea în mâna ta.

De fapt …îmi lipsești tu. Cu totul.

Anunțuri

5 gânduri despre „Spovedanie (12)

  1. Când Dumnezeu crea aceasta lume dupa un plan prestabilit
    Prin absoluta Sa Întelepciune,în Om chiar EL S-a oglindit.
    Apoi a hotarât sa-mparta,la doi,pe cel facut asemeni Lui,
    Ca prin puterea focului iubirii,sa umple iar Gradina Raiului.
    De secole asteapta cu rabdare,ca omul împartit sa se-ntregeasca,
    Prin jertfa Celui omorât pe cruce,”Adam” pe „Eva” s-o iubeasca.
    Sa guste din Pomul Vietii,ce va produce-n Suflete schimbarea,
    Ce va înlatura blestemul,uniti în EL cunoaste-vor etern eliberarea…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s