Rhea… și nea cântarul.

Ghici lume, ghici?! Rhea se afla, în plin proces de … slăbire!!! Zăăău!

(Ii s-au cam adunat gândurile unele peste altele și-o ia cu amețeli- zice ea – când se mai îmbrățișează cu nea cântarul.)

Am încercat sa-i spun ca ar putea, de exemplu, să nu-l mai îmbrățișeze atâta, dar cică, neh … nu se desparte ea așa ușor de el! Au o relație specială și n-ar vrea în ruptul capului sa-l dezamăgească, doar dintr-un moft de-al meu.

Oricum – asta v-o zic doar vouă – io nu-l prea plac pe nenea ăsta de zicea ea ca au dezvoltat o relație specială. Nu pot …și gata! Are o vranjeala în el de zile mari …

Îl aud șoptindu-i despre ditamai dorul, care ar cam trebui micșorat  … il aud vorbindu-i despre nesomn, la care ar cam trebui sa renunțe  … și l-am auzit de vreo două ori, reproșându-i doza prea mare de dragoste pe care o servește în fiecare dimineața la micul dejun! Mi se pare ca se cam bagă cu nasul unde nu i-ar fierbe oala …

Deh … Rhea, pe de alta parte, e amorezată de el și îl ascultă întocmai!

E surdă, oarbă, mută …

Se poartă de parcă ar fi pe baterii, iar acest domn nesuferit, o mânuie cu mare talent, de la cel mai neînsemnat buton al telecomenzii.

Toată ziua, îmi toacă mărunt răbdarea … a adoptat un nou regim de viață, și e mulțumita până în pânzele albe de el!

De regim, da! ( de mister cântar, să nu mai vorbim)

Si pentru ca mi-e maxim ciudă pe ea, vă voi spune și vouă, The Big Fucking Secret …

(Să nu care cumva să vă treacă prin minte să mă dați de gol)

Noah … pixul și hârtiuța, repede!

6964096978_95bb5e6bda

Mic dejunmusai fructe! Ea a înfulecat azi dimineață – kiwi – voi îl puteți înlocui cu ce va pica mai bine. Dar, musaaai sa fie fruct și musai sa fie glazurat! Da????

soup-3

Prânzul – supa crema de ciocolata! Ea a servit-o simpla, voi dacă vreți puteți adăuga – după gust – câteva alune,  3 – 4 sâmburi de nuca, migdale … 

333210109_3bb11f8d26

Cina – o salata! Tot de ciocolata! Aici, aveți liber sa combinați, după pofta, cam tot ce va trece prin cap!

Ah … aproape ca uitasem. Intre mese, se consuma – obligatoriu – Coca-Cola! Minim 2 litrii pe zi!

Cel mai horror regim ever! Nu-i asa????

Mda! Stiuuuuu! Am încercat sa-i spun treaba asta și Rheei, dar a devenit imuna în fata cuvintelor mele! Nu vrea, nu poate, nu ma AUDE!

(Help?????)

Anunțuri

31 de gânduri despre „Rhea… și nea cântarul.

  1. Marile pasiuni stârnesc mari invidii. Controlează-ţi spiritul civic! Aici e vorba de iubire şi de ciocolată, coordonate şi simboluri, totodată, ale fericirii. Din prietenie-ţi spun: dă-te deoparte! Nu-ţi forţa norocul, pietre sunt pe toate drumurile şi Piaţa (Publică) încă mai funcţionează…

    Apreciază

    • In primul rând, sa stabilim un lucru. Nu sunt invidioasa! Deloc! Niciun gram! Zero barat! 😀
      In al doilea rând … ce zici?! Sa ma dau deoparte??? Ha! Niciodată! E prietena mea! Nu vezi ce mare necaz ii da târcoale?! Iubire și ciocolata!!! Horror!!!

      Ps – nu stiu sa dau cu piciorul in pietre! Nu m-a invatat nimeni ….

      Apreciază

          • Merci,draga Rhéa ! Asemenea va doresc,din inima,tuturor „Evelor”,însa as dori sa mentionez ca viata este MASURABILA,iar „cântarul” este doar una dintre unitatile de masura (utila) prin care reusim sa ne cunoastem ‘greutatea’,mentinând un echilibru cât mai constant (întelept) în calatoria spatio-temporala a existentei.
            Binele si raul,lumina si întunericul,frumosul si urâtul,cerul si pamântul,sunt dualitati (masuri) prin care ne identificam viata,reusind doar ‘cântarind’,mentinând un echilibru cât mai perfect între cele doua constante (unitati de masura) !

            Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s