Drawing history

drawinghands

Suntem … asemeni Creatorului nostru.

Artiști desăvârșiţi.

(Creatori de speranță.)

Ne desenăm istoria – propria noastră istorie –  aproape inconștienţi, gesticuland … vorbind, luând decizii, ascultând, dansând, țipând, călătorind, ciupind din timpul celorlalți, descoperind, cercetând, visând …

Îl modelam pe cel ce suntem, îmbratisând, purtând dorul, iubind, plângând, tăcând …

Fiecare secundă, lasă în urmă ei o dâră din noi înșine …

Lasă oglindit în timp, parte din sufletul nostru …

Și nu pot să nu mă întreb … Cel ce mă va descoperi, într-un viitor îndepărtat, ce va gândi el despre mine? Îi vor plăcea culorile mele? Muzica mea? Dar visele? Plânsul meu? Se va simți copleșit de toată nebunia speranțelor înghesuite, unele peste altele, în buzunarul peticit al vietii mele? Va înțelege oare, dorinta mea aprigă de-a fi, de-a ști, de-a curpinde lumea în dosul palmei și de-a alerga, cu tot cu ea făcută ghem, până la capătul lumii?

Va fi capabil să-mi pună în ordine toate zilele?

(Puțin probabil, având în vedere haosul în care imi desfășor de-o bună bucată de vreme, viață …)

Totuși …

Trag nădejde că va găsi – atât răbdarea cât și priceperea – de-a putea descoperi … dincolo de el … nerăbdarea mea de-a fi! 🙂

Anunțuri

11 gânduri despre „Drawing history

  1. Se zice ca „a fi” e una, si „a deveni” e cu totul altceva si de fapt asta il defineste pe un individ, dat fiind că asta-i scopul tuturor: sa devina ceva. Ce ? Asta tine de țelurile fiecaruia, de felul cum intelege ca simplul „A fi” nu mai are nicio valoare ( daca o fi avut vreodata, chiar si cu acea prea bine stiuta preocupare – ” a fi sau a nu fi, iata intrebarea” ).

    Apreciat de 1 persoană

  2. În noptile senine-ntunecate,când cerul e curat si fara nori,
    Privesc admirativ abisul,imensitatea lui îmi da fiori.
    Si îmi imaginez grandoarea,IUBIRII frumusetii infinite,
    Ce-i raspândita pretutindeni,în Univers si-n lumea de ispite.

    Tu esti prezenta ideala în macrocosmos si în fotonul din Lumina,
    Tu esti IUBIREA ancestrala,ce m-ai creat din apa si tarâna.
    Maestru întelept si talentat,atemporal si plin de bunatate,
    Tu m-ai format atât de minunat,si sufletul mi-ai scos din moarte.

    Lucrarea Ta-i desavârsita,prin Cel ce-a fost ucis sus pe Calvar,
    Cuvântul întrupat în Omul,Hristos Isus ,al milei har.
    Caci doar prin har avem iertarea,prin El suntem acum salvati,
    Prin Lege ne-ndreptam spre moarte,prin har,azi… binecuvântati !

    El Cel Ce Este vesnic Creator,ce-a fost Cuvânt si S-a-ntrupat în Om,
    Cel ce nu are începuturi,si e ascuns în taina micului atom,
    Ce se gaseste în structuri moleculare,în ADN-ul ce formeaza caracterul,
    El controleaza tainele vietii si tine-n mâna nemurirea,doar Duhul Sau stie misterul !…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s