Premoniție

 

thinking-of-you-picture
Am eu așa o presimțire … că fericirea mea are doi ochi blânzi pe care abia aștept să îi revăd! 

Anunțuri

Șoapte

( Miroase -a pământ, a toamna pustie, a frunze lipite de fundul unui ocean ce minte )

Asculta-ma! Fa-o pentru mine! Izbește-mi fruntea de Steaua Polara și …

… reda -mi privirea pădurii, zborul înalt, zarea albastra!

Pierde-mi apoi … secunda, rătăcește-mi cuvântul … desenează-mi în suflet liniștea unui Rai pierdut!

Închide ochii!  In spatele genei, o lume nou-nouță ne-așteaptă!

( Ia-ma mana și hai  sa pășim împreună )

Miroase-a verde crud …simți?! … miroase-a lumina!

Ti-e ochiul albastru, mi-e inima vesel copil!

 

Haide! Fa-o pentru mine!

Șterge greșeala dintre noi, micșorează distanta …

Ascunde-mi veacul sub pasul toamnei și fii lângă mine!

Flash-uri

d5c342dab08161edc0beba7bfbbc560dUn țârâit puternic, face țăndări liniștea în care ma cufund de-o buna bucata de vreme. Moleșeala mi-a încătușat și ultima fărâmă de „chef”, așadar, trupul meu, refuză să reacționeze în vreun fel.

Și din nou țârrrrrrrrrrrr. Vreo 2 minute.

( fără pic de milă, telefonul mi-a terorizat timpanul și mi-a făcut tăiței mintea ce se scaldă într-un mare gol … )

„Cât tupeu să ai, frate, să deranjezi un om prins cu totul în a NU face nimic?”

A treia oara, țârâitul a reușit să mă convingă să deschis ochii … sa-mi ridic „mușchii” de pe canapea și să apuc nemernicul de coarne.

Nu știu de unde am adunat ditamai forța, dar în final am reușit să leg doua litere laolaltă. Zic: „Da!”

Dincolo de fir, neastâmpărarea în persoana. Zice:

” Ai răspuns! Ai reușit să faci asta! Să te aplaud?”

Recunosc ca m-a cuprins și pe mine mândria. Dacă merit, de ce nu?! Să mă aplaude!

” Fă-o!” – zic. „Aplaudă-mă tare! Nici nu știi cât efort am depus sa fiu acum ochi și urechi pentru tine. Aaaaa …. și grăbește-te. Timpul e limitat. N-auzi cum mă strigă?!”

Neastâmpărata, râde cu toți dinții. Zice:

” Haideee! Aud! Țipă după tine, canapeaua. Să nu care cumva să îndrăznești să mă înșeli cu ea! Ia de la mine un pupic, împac-o și dă fuguța la mine! Acum!”

Tupeu, n-am zis?! Cum să te bagi în treburile omului, asa, ca cea mai aprigă dictatoare?! Să tai și să spânzuri, timpul liber al omului?!

A… după ordin, mi-a închis telefonul în nas.

( cică, să nu-mi de-a dreptul la replică. Să execut și să tac naibii din gură )

Mi-e dor să-mi tulburi lenea cu ordinele tale stricte! Mi-e dor de veselia ta. De tupeul tău ieșit din comun.( Recunosc că m-a exasperat întotdeauna!)

Mi-e tareee dor de tine! 

Ești extraordinar! Superb! Talentat! Ești … copil al lui Dumnezeu!

bcdc948adc37e110c35725508e3ee0bb.jpg

Ne întrebăm mereu, plini de îndoială: 

„Cine sunt eu să fiu genial? Cine sunt eu să fiu talentat? Cine sunt eu să fiu extraordinar? Cine sunt eu să fiu superb? Adorat? Iubit? Neprețuit? Cine sunt eu să reprezint lumea întreagă a cuiva?!”

De fapt … formulăm greșit întrebarea! Corect ar fi:

„Cine sunt eu să nu pot fi toate astea?!”

Sunt copilul lui Dumnezeu! Nu-i așa?! 

Deci, pot! Am dreptul de-a fi și extraordinar și superb! Și-atunci?! De ce mă privesc mereu din cel mai urât unghi?! De ce îmi desenez limitele, strâmb? De ce sunt primul care mă condamnă? 

 

Te-ai gândit vreodată ce ne înspăimântă mai tare? Propria noastră Lumină sau întunericul din noi?!

Haideee! 🙂

Fii superb! Talentat! Extraordinar! Genial!

Fii adorat! Iubit! Neprețuit!

Fii Lumină!

Fii copilul lui Dumnezeu!