Azi. Duminică. Zi binecuvântată. 

Iubiți-vă și țineți-vă de mână. 

( așa cum se țin amintirile de sufletul omului ) 

Strâns. Pentru totdeauna. 

Duminică binecuvântată, dragilor! Să fie soare, în interiorul și de jur imprejurul vostru! 

Într-o zi …

… te voi privi în ochi… Îndelung … cu tot sufletul!

( N-am să te-a ating, de teamă să nu te strici! )

( N-am să clipesc, de teamă să nu te pierd! )

O secundă. Două. O eternitate.
Știi?! …. Viața, mi te-a furat pe nesimțite. Da. 

Mi-a lăsat în schimb, glasul …

Un rest cinstit, ar spunea ea.

Dar … nu-mi ajungi decat pe un vârf de veac.

Lăcomie? Nu.

Sete nebună de-a iubi.

De-a iubi cum știu. Cu tot ce am.

( ironic )

Iubim egal, dar în direcții opuse.

Visăm, deopotrivă …

Tu o faci în culori – vreme ce eu – trasez în creion – umbre cenușii …
Într-o zi,  poate într-un alt veac …

Te voi privi în ochi!

Îndelung … cu tot sufletul!

Ion, Cocoșatul

10698611_1575804685975870_1435434777965063049_n

Il cunoaște întreg orașul.
Deseori îl zărești în fata bisericii, închinându-se crucifixului din mozaic roz.

Sărman a fost o viata. ( N-a cerșit niciodată însă! )
Își poarta zilele asa cum sunt ele date de la Dumnezeu. Cu bune și mai puțin bune. Cu oameni ce-i zâmbesc în momentul în care își încrucișează privirile, și persoane ce-l judeca condiția precara în care și prin care, trăiește …
Pentru el, toți sunt la fel. Aproapele pe care, Dumnezeu l-a lăsat prin testament sa fie iubit! N-a trecut în ruptul capului peste legea divina! Nu o va face nici acum.
Își poarta cocoașa acoperita de un palton sărăcăcios, indiferent de anotimp.

Înalt, brate puternice, chip îngenunchiat în fata cruzimii unui veac, al naibii de zgârcit ….

N-ai cum sa-i ghicești vârstă. Pare cumva, etern … Undeva, dincolo de jumătatea unei vieți obișnuite ….

Cu pași lenți, aproape țârâiți ….traversează cartierele orașului, cautând. Orice. Apa. Paine. Ceva de muncit.

De-a lungul vremii, aproape fiecare locatar al urbei, a beneficiat de ajutorul lui, într-un fel sau altul. Fie ca le-a aranjat terenul din fata casei, fie ca le-a tăiat iarba, le-a tăiat lemne, curățat gradina, depănușat porumb, spălat covoare …. toți, au privit mândrii în urma lui.

Blândețe ascunsa într -un trup bolnav ce se încăpățânează sa nu cedeze …Foarte conștient ca fără munca –  va muri de foame!

… și dacă altceva nu poate…. va face munca de jos. Va fi a treia mana a omului.

…. umil, cu respect fata de semenii săi și cu mândria de-a- l sluji pe Dumnezeu, orice ar fi.

PS personaj înscris alaturi de Iris si ” farama de om „ în jocul ” Poveste ca întâlnire a personajelor” lansat de Nautilus. 

Miroase-a Iad în mine

977155-bigthumbnail

… și cât de înfiorător poate fi sentimentul în care realizezi ca porți agățat în tine, un om care abia dacă te mai cunoaște…. ?

Te-am coborât – suflete –  în subsolurile vieții și-acum – aproape mută – îmi strig teama față de benza ce mă cuprinde….

Mi-e iarnă-n gând, mi-e frig in vise!

( Aud doar chipuri și văd doar țipete nebune. )

Am vaga impresie ca ceva s-a stricat în mine …

… mofturi …

… și uneori mi-ar plăcea ca inima să poată fotografia clipe. 

 ( Dar să o facă într-un mod profesionist ) 

Cu tot cu zambete, cu tot cu vise. Cu lacrimi. Cu doruri …. 

Un album ticărit …. cu secvențe de viață! 

Cer prea mult???

E vina mea că nu-mi ajungi?!

sweet_dreams_by_jerry8448-d8kvzpg

… și uneori mă înspăimântă gândul că te-aș putea pierde.

( Al naibii gând! Da! )

Altădată, mă cuprinde teama că ai putea să nu mă găsești niciodată!

Totuși, mă bucur de tine! Ba chiar înot într-un bine sufletesc de mare excepție.

Si mă gândesc …. întunericul – după cum bine știi – îmi paralizează și cea mai mică fărâmă de curaj. Fără tine … în lipsa ta ….

Cu siguranță îmi va lipsi teribil, lumina!

( lumină pe care ai aprins-o în suflet, încă de la începutul erei noastre. )

…lipsa ei, îmi va răpi totul!

Iubirea din sertarele vieții, monedele serilor nebune, glasul tău!

Și spune-mi, o fi normal să-i „gelozesc” pe toți, refuzând fie și numai ideea de-a te împărți cu alții? N-o fi! Zău,  dacă-mi pasă!

E vina mea că nu-mi ajungi?! 

Fii cuminte și umple-mă cu tine, până te reverși prin toți porii …

Vindecă-mi apneea și pierde-mi gândul nebun!

Încearcă!

Desenează-mi orizontul în culorile tale. Da. Alea. Cum or fi ele. Nu contează.

Pătează-mi apoi cerul – din loc în loc – cu lacrimi de zahăr.

Mulțumesc.

Iată Raiul meu!

Îți poartă numele. Glasul. Cuvintele.