Joc literar

… si pentru ca a inceput in forta noul an, m-am gandit sa lansez un joc literar! O sa-l numesc ABERATII PE O TEMA DATA. Invit pe toata lumea! Si ii voi dedica o zi din saptamana, special numai pentru el! Joia!  ❤

Cine doreste? Cine mai pofteste?!

Tema de astazi : “Ai prins pestisorul auriu. Ce-ai de povestit?”

( daca vor exista mai multi participanti, atunci vom publica aberatiile pe tema data, joia, fiecare pe blogul sau personal, etichetand toti participantii la joc! )

Las mai jos … patania mea…. in rubrica comentarii, astept aberatiile voastre! Daca doriti si daca va face placere! 🙂

fish-741253

Niciodata nu m-am dat in vant dupa preparatele din peste! Au un miros greu, iar gustul nu e intotdeauna grozav! In fine!
Tipul de la doi, m-a agatat ieri in scara blocului cu o ideea putin barbateasca:

” Fata, mergem la pescuit?!”
Va jur, m-a lasat masca! Ce sa-i fi raspuns?! Ca n-am habar de undite si momeli d-alea de le-arunci in balta si-apoi astepti cu orele sa traga pestele! Doamne fereste!

( …si oricum, pe mine ma cam ia gura pe dinainte!)
Am spus ceva de genu: ” Numai daca facem un concurs! Care prinde mai repede pestisorul auriu”!!!
A cascat ala niste ochii cat cepele! HE HE HE!
” Fie! Esti pusa pe sotii azi! Imi place!”
Si-am plecat inarmati cu bete si vietati puse la borcan. Mancarica pentru peste! Cica!
Sa fi trecut vreo doua ceasuri! N-am cronometrat nimic. L-am lasat sa chinuie! I-am dat voie sa zambeasca satisfacut de fiecare data cand scotea cate un peste din balta mizerabila!
” Surpriza o gusti la final, iubitu’ !” – ma gandeam in sinea mea!
Si ce sa vezi?! Fata, la un momendat, scoate din sacosa verde, un pestisor! Il agata de carligul batului, si gata!
” Hei! Te-am luat! Primul peste pe ziua de azi! Unde mai pui si faza ca e auriu!?
(V-am zis, ca premiul cel mare fusese o pizza hut la cel mai tare local al urbei!?)
L-am castigat, fratilor!

Anunțuri

17 gânduri despre „Joc literar

  1. Deşi nu am folosit undiţă….peştişorul auriu l-am prins fără să vreau…şi mi-a îndeplinit dorinţe fără să-i cer…de-alungul vieţii…

    Totuşi am fost şi pescar amator, într-un timp nu de mult – sau chiar prea mult – scurs.

    Nu prindeam peştişori care să fi fost aurii..decât poate în ochii piciului alături de care pescuiam.

    Altfel mai trăgea câte un rac…chiar şi o pasăre ciudată am găsit împotmolită prin hăţişurile de la marginea lacului…

    Zic ciudată, pentru că chiar aşa era prin înfăţişare şi mai ales pentru că 2 zile cât a stat la noi acasă, nu şi-a schimbat poziţia gâtului, corpului, nici cu 1 mm …parcă era în transă…

    Am eliberat-o în acelaşi mediu în care am găsit-o, după ce nimeni nu a ştiut să spună ce „fel”de pasăre este…şi după ce ne-am convins că nu ne putem înţelege cu ea…şi nu o putem scoate din nemişcarea-i eroică!

    Eh…aventuri din tinereţe…

    O aberaţie…ar fi că un peştişor neprins mi-a împlinit o dorinţă, alta decât cea dorită, dintr-un gând nerostit, chiar…negândit. O fi fost, deci , un peştişor auriu? ! …Prea nu s-a comportat ca unul autentic!!

    Apreciat de 2 persoane

  2. L-am prins fără să merg la pescuit… ieșeam de la duș și l-am găsit pe covor… mi s-o fi scurs din păr cumva? Nu știu. Că eram prinsă-n gânduri mai tare decât ar fi fost el în undiță. L-am pus repede în apă și mi-a făcut șmecher cu ochiul. Nu m-am prins că era el… adică EL, chiar peștișorul de aur. Pentru că nu era chiar auriu. Avea o culoare portocaliu-indecis cu margini metalizate. Și așa cum ți-am spus, nici nu i-am dat eu prea mare atenție. Eu eram ocupată cu niște fluturi albaștri în stomac, ce nu-mi dădeau pace… 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Te-am descoperit fiindcă ai intrat în gară cu un comentariu.
    Despre peștișorul auriu nu știu ce să zic…

    Uite, poate asta:

    August, 1986, către miezul nopții.
    Am descuiat ușa, am aprins lumina, am pus geamantanul sub cuier. M-am dus la baie să mă spăl pe mâini, fiindcă trenurile îți lasă un fel de cocleală în cerul gurii care nu trece decât spălându-te pe mâini, ca după ce-ai fost la înmormântare sau la spital. El a intrat în bucătărie, a aprins lumina și l-am auzit zicând:
    – Să bem ceva! Bei ceva?
    În frigider era o sticlă de vin. Rămăsese desfăcută de-o săptămână, de dinaintea plecării. N-aș fi băut vin, aș vrut altceva, dar nu aveam. M-am întors din baie terfelind încă prosopul în palme. M-am trântit pe-un scaun și-am gustat din pahar: vinul era încă bun. Am oftat și-am zis:
    – Ah, nicăieri nu-i ca acasă!
    Am ciocnit și ne-am uitat la acvariul nostru în care înota Bobo, un caras auriu care-ți pupa vârful degetului când îi dădeai de mâncare. Era surogatul nostru de cățel. Firește, un câine adevărat ne-ar fi așteptat la ușă, hăhăind. Dacă am fi avut un câine adevărat, nici nu l-am fi lăsat acasă, l-am fi luat cu noi. Bobo părea și el oarecum bucuros că ne vede. Înota creanga prin acvariu, făcea lungimi de acvariu și se lovea cu botul de pereții de sticlă, parcă era tâmpit. M-am ridicat de pe scaun să-i dau de mâncare. deși știam că bunică-mea venise zilnic, să-l hrănească. Nici n-am apucat să presar grăuncioarele deasupra apei, că a sărit, ca un nebun, pe podea. L-am prins în căușul palmei între două zbateri și l-am aruncat înapoi în acvariu. Eram îngrozită: înnebunise Bobo!
    În clipa următoare apa a început să vibreze ciudat și ultimul gând a fost că peștișorul nostru căpătase puteri paranormale.
    Ăsta a fost ultimul gând înainte de-a începe zgâlțâiala.

    Dacă dai pe Google și scrii „1986, cutremur românia”, o să găsești cutremurul din 31 August, 1986, ora 00:28. Magnitudine 7,1 pe scara Richter. Sau 6,8. Nu contează! Important e că peștișorul nostru auriu știuse că urmează. Știuse cu cel puțin o jumătate de oră înainte, când eu beam vin și mă gândeam că ce bine e acasă și că el se agită prin acvariu aproape ca un câine, de bucuria revederii.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Joi, joi, joi. Si aici și pe blogul meu, nu de altceva dar vreau sa pastrez cu drag provocarile pe care mor ca le-am ratat, dar te rasfoiesc eu de acum. Promit.

    „Mereu am urat faza cu pestisorul auriu. Exact ca tine, peștele nu-mi e prieten, ne tolerăm, ca să zic așa! Mi se trage de cand un prieten drag care avea idei fixe cu vindecarea omului de depresie prin metode naturale, ducându-l în natura.

    Doar că, el m-a dus la pescuit, iar eu am uitat să mai ies din cort. M-au trezit niste viermișori vii și mișcători care voiau să se instaleze toți în părul meu. N-am urlat, n-am țipat, dar m-am uitat toată ziua după peștișorul auriu care să mă teleporteze înapoi acasa. N-a fost chip. Am rămas acolo îmbuibându-mă cu porumb și cartofi copți, in semn de protest.

    Dar, în fine, că nu despre povești pescărești o fi vorba aici, dar cum despre dorințe împlinite nu poate fi vorba, despre povești cu ei nici atât, pot spune doar că am primit unul sub formă de pandativ, dar cand am vazut eu câte belele i-a adus unul asemănător Drăgușencei-sa nu mă intrebi cine e, ca nu te cred- pe cand era in amoruri nehotărâte între doi crai, doar răsucind cu degetele auriul, m-am gandit sa il fac cadou unuia din zodia Pestelui.

    Am descoperit ca nu cunosc niciunul, doar pe fosta sotie a sotului meu și cum ea nu e prin zonă, l-am dat și eu cu drag primului admirator de peștoaice.

    Ehehe, ce de amintiri, în două cuvinte simple!”

    Apreciat de 1 persoană

  5. Pingback: Oameni lumină și provocările lor | Înşiră-te mărgăritare

  6. Pingback: Oameni lumină și provocările lor | Înșiră-te mărgăritare

  7. Pingback: Oameni lumină și provocările lor - Înșiră-te mărgăritare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s